Final de noiembrie, început de decembrie și, desigur, vreme de BIZ Social Media Snow Camp. Tot la Pârâul Rece, dar la un alt hotel de această dată, Piatra Craiului, c-o parte din gașca consacrată a frumoasei manifestări, dar și cu nou veniți, care, fără îndoială, se vor integra așa cum am făcut-o fiecare de-a lungul timpului.

Prima zi (ieri) a început cu trei prezentări: una cu multe cifre, a lui Cătălin Teniță, despre utilizatori, mesaje, comentarii, shares și Likes, o alta a lui Alex Paiuș de la IMAGE PR, care a analizat elementele aplicabile în comunicarea unui brand din campania de FB (mainly) a lui Klaus Iohannis și, în fine, prezentarea lui Mugur Pătrașcu, care a vorbit de trendurile estimate pentru 2015, așa cum se văd de la birourile iLeo. O să scadă Facebook și, speră el, o să crească partea de content, se vor profesionaliza campaniile și multe site-uri vor intra într-un proces de înnoire.

Pe seară, însă, a fost distracția, că am gătit! Adică plec și eu trei zile de acasă și nici aici n-am scăpat de bucătăreală?! Se pare că așa a fost să fie, pentru că cei de la Calif au făcut trei echipe a câte patru participanți și fiecare dintre echipe a trebuit să propună și apoi să gătească o rețetă de kebab. Juriul urma să guste și să decidă, aceasta fiind o parte a departajării, iar publicul desăvârșea notarea plătind în bani califești pentru cea mai bună dintre cele trei propuneri. Și, da, am câștigat cu propunerea mea: pui, pastă de vinete, tahini (pastă de susan), tomate proaspete, ceapă cu sumac, sos de roșii asezonat cu piper negru, să fie un pic iute, stafide și, desigur, lipie.

N-aș putea spune că mi-am bătut prea mult capul, susanul e printre preferatele mele, iar combinația cu legumele si pasta de susan e una care se regăsește adesea în prânzurile sau cinele mele făcute acasă.

Faza cea mai mişto e că o să găsiți preparatul, Mariciu se cheamă, în restaurantele Calif, alături de meniul consacrat dar şi de celelalte două rețete din concurs, Cismaru şi Ivo. Poftă bună!

spices

Dincolo de distracția presupusă de toată competiția, am admirat felul în care cei de la Calif s-au pregătit pentru seara dedicată lor la această ediție de SMS, cu costume și multă recuzită, o bucătărie întreagă și o grămadă de ingrediente. Plus înghețata aia bună care are consistență de alviță.

Și, desigur, după aia s-a cântat și s-a dansat. Tradițional aș zice. Și până la ore mici. Vă mai povestesc!

Sponsorii ediției: Telekom, UniCredit Țiriac Bank, Samsung, Renault, Shoppy, Coca-Cola, Staropramen, Samburesti, Himalaya, TNT, Calif, Heidi, Air-France KLM

Share: