Sunt la Oradea pentru (doar) câteva zile, furate din agendă special pentru Festivalul Internațional de Teatru de aici, o manifestare care include, de fapt, mai multe festivaluri: teatru scurt, fringe si scoli de teatru, teatru pentru copii. Adicăăă… să fie belșug!

Deși aveam în plan să văd trei spectacole ieri, drumul și o sală neîncăpătoare m-au făcut să revăd, a treia oară și cu aceeași plăcere, Zic-Zac, spectacolul de teatru-dans, și în fine!, regalul artistic oferit de George Mihăiță și Marcel Iureș într-o „partitură??? semnată de Cătălin Ștefănescu după Moromeții și regia lui Alexandru Dabija: Păi… Despre ce vorbim noi aici, domnule?

Există o categorie destul de mare de persoane care se ocupă cu ceea ce înseamnă comunicare. Nu doar PR ci și strategie pentru site-uri sau bloguri, agenții de digital care încearcă să aducă proiecte și companii mai aproape de oameni (în cazul fericit) prin intermediul rețelelor sociale, aplicațiilor de mobil și în alte variante din aceleași categorii. Bloggeri, account și brand manageri, marketeri, specialiști în social media sau PR, cu toții ne propunem și, câteodată, reușim, să punem în practică idei și proiecte faine pentru a apropia niște branduri de publicul lor și viceversa. Uneori spunem și povești faine, alteori ne grăbim și greșim.

Și mai rar, totuși, reușim să ne strângem (aproape) toți la o conferință. Să ascultăm ce au unii și alții de spus, cum au reușit, care a fost frumul lor de la idee la succes, stăm la povești, bârfim, ascultăm și ne bucurăm de revedere față în față, iar unii dintre noi sunt și premiați pentru munca lor.

După un drum care mi-a părut mai scurt ca niciodată, fiindcă am reușit să dorm în tren, am ajuns ieri la Timișoara, unde am fost primită cu atâta soare și căldură încât m-am întrebat dacă am făcut alegerile corecte în materie de haine. S-a dovedit, de azi dimineață că da, fiindcă în ceea ce voi numi de-acum Londra românească, ați ghicit!, plouă în reprize!

Și, ca de obicei, nu-mi pasă! (probe: A, B)

(LE ora 16: e foarte soare si cald!)

După cum poate v-ați prins, până acum cel puțin, pentru mine spectacolul acestei ediții de FITS a fost Deca Dance, al celor de la Batsheva. Cu toate astea, am preferat să dăruiesc povestea mea despre acest show unei prietene despre care știu că și-ar fi dorit (mult) să fie la Festival iar anul ăsta n-a fost să fie: Oltea. Și cum mi s-ar fi părut ușor lipsit de autenticitate să pun aceleași emoții în cuvinte de două ori, am rugat pe altcineva să scrie despre Deca Dance pentru blogul meu.

Pe Cristi Clita l-am cunoscut după una dintre edițiile FITS în care m-am ocupat de comunicarea festivalului. Am vrut să știu cine e campion la cumpărat bielte în Festival, iar numele lui a fost menționat primul de către Daria, șefa supremă de la Ticketing în FITS și TNRS. Când am revenit la București, l-am căutat (trăiască FB!) și ne-am întâlnit pentru că am vrut să-i ofer câteva amintiri cu însemnele Festivalului, dar și o diplomă de participare. Între timp, ne-am împrietenit – de altfel, Cristi lucrează și el în industria comunicării, la un mare producător de mobilă (nu spun care, dar numele are patru litere și începe cu I :D) – și ne și vedem la FITS în fiecare an. Nu mai știu acum clasamentul, dar Cristi continuă să fie unul dintre cei mai mari iubitori de FITS pe care-i știu și vede teatru mult, cât și unde poate, și nu doar în România.

Pe el l-am rugat frumos să scrie el despre Deca Dance și-i mulțumesc mult că a acceptat!
Fotografiile sunt luate de pe pagina oficială a companiei de dans (am cerut voie!)

Nu știu cum trec zilele la FITS, pe bune dacă știu! Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă, și oameni faini, prieteni noi sau mai puțin noi, stări și imagini, și toate se rotesc, fără a se repeta, ca un carusel. Și îmi place mult atmosfera asta! Te seacă și, în același timp, te încarcă de energie.

Ieri am cunoscut două voluntare foarte simpatice,  Lorena și Monika, am fost să văd câteva din expozițiile organizate în cadrul Festivalului, la un spectacol polonez și, mai apoi, la unul dintre cele două spectacole de flamenco – mi-ar fi plăcut să le pot vedea pe ambele, dar nu se termina unul până începea celălalt. Și a plouat, cu grindină, de-a rupt crengi și a dat tencuiala jos pe pietonală. Dar eu n-am văzut, că eram la spectacol!

A! Și am scos-o pe Mooza, pisica, în oraș!

Orice festival, și mai ales unul de amploarea TIFF, are nevoie de prieteni dar are nevoie și de bani ca să se întâmple, și nu puțini, pentru că sunt mulți oameni implicați în buna desfășurare, multe locații și, în general, multe de facut, așa că, dincolo de eforturile locale, sponsorii sunt foarte importanți, iar implicarea lor neprețuită. Știu din culise cam ce înseamnă bugetare de festival și cum fiecare leu contează pentru încă un eveniment, încă un oaspete străin, încă o bucurie oferită publicului. Și, vă rog să mă credeți, cultura nu e neapărat o prioritate pentru multe din companiile care au puterea (financiară) de a se implica în astfel de evenimente.

Prin urmare, o reverență (chiar și în scris) mi se pare cel mai mic efort pe care îl pot face pentru ca cei care susțin evenimentele culturale să aibă parte de o vizibilitate sporită, pe măsura implicării. Iar când e vorba de branduri cu care am afinitate, cu atât mai mult!

La această ediție TIFF am avut ca partener printre rânduri MasterCard, cei care în acest an au ales să ajute festivalul și prin aducerea tehnologiei contactless, o premieră festivalieră în România, și o modalitate prin care cozile la bilete pot fi scurtate sau măcar ajutate să avanseze mai repede. Citiți mai jos un interviu cu Georgia Baltag, Marketing Manager MasterCard România, ca să aflați de la sursă de ce și cum!

La TIFF încă așteptăm soarele și căldura, făcând inventarul obiectelor vestimentare mai groase pe care am fi putut să le luăm de pe la cășile noastre de musafiri festivalieri. Altfel, nu e problemă, pentru că în săli nu se știe cum e vremea afară, iar filme sunt pentru toate gusturile, mai însorite ori ba!

Ieri dimineață am fost la conferința de presă prilejuită de campania Salvați Marele Ecran, unde a fost, printre alții, și primarul Boc, un lucru lăudabil și care confirmă dorința și implicarea municipalității în efortul de a schimba situația cinematografelor cu un singur ecran din Cluj. De altfel, aici situația e mai puțin dramatică decât în alte orașe, pentru că sunt câteva cinematografe “de stat” puse la punct și redate comunității. Până vă povestesc pe larg despre asta, mai am de vorbit cu câțiva oameni, dar, așa cum am promis, revin, pentru că am și eu of-urile mele la subiect. Iar dacă aveți întrebări, vă rog să le lăsați la comentarii.

Ieri am fost toată ziua la PR Forum, cel mai mare eveniment al industriei autohtone de comunicare. De altfel, mi se pare că a fost şi cea mai amplă ediţie de până acum, cu sala plină, un panel de start în care s-au spus lucruri pe bune apoi unul foarte puternic cu invitaţi străini şi seminarii cu teme interesante.

Am notat câteva lucruri din conferinţă, pe care le redau mai jos, şi voi reveni cu seminarul despre PR-ul viitorului şi nişte conclzii.

I-am văzut în concert acum trei ani, concertul lor de revenire în şi la formula iniţială: Skye Edwards şi cei doi fraţi Godfrey, Ross şi Paul, după lansarea Blood Like Lemonade. Un fel de Morcheeba aşa cum îi ştiam, inconfundabili dar cu sound un pic diferit, nebulos, dacă e să mă iau după descrierea lui Ross.

Suficient de ironic (viaţa bate filmul, nu?) la scurt timp după lansarea albumului Blood Like Lemonade, Paul a aflat că are diabet, lucru care s-a dovedit aproape salutar: i-a schimbat regimul de viaţă şi l-a ajutat să devină mai responsabil şi mai încrezător. Ross a renunţat la o carieră de compozitor pentru muzică de film şi a revenit la Londra, dedicat proiectelor trupei, şi, de astă primăvară, a aflat, din proprie experienţă, cum e rolul de tată. Şi Skye are copii, mari deja, şi experienţa a trei albume solo. Noile responsabilităţi apărute în viaţa fiecăruia au dus la cea una dintre cele mai bune colaborări, cea din care a rezultat albumul Head Up High.

Da! Turneul lui Peter Gabriel, Back to Front, face  oprire şi la Bucureşti, pe 8 mai. Taman când mă gândeam că ar trebui să mă mobilizez cumva şi să merg pe undeva prin Europa ca să văd şi eu concertul ăsta, fiindcă, spun prietenii care l-au văzut, şi, în general, oricine l-a văzut, că e demenţial!

Nu c-aş fi avut nevoie de asigurări suplimentare. E unul din favoriţii mei!

Aveţi mai jos detalii din comunicatul celor de la EMAGIC: