Abia s-a înfiinţat oficial şi a anunţat “lovitura anului în politică” (dacă e să mă iau după Realitatea) şi unanimitatea lor socio-conservator-liberală scârţâie pe ici, pe colo, mai precis prin zona conservatoare. Pe scurt, deşi anunţată cu maxim de tam-tam, susţinerea candidaturii lui Oprescu la Primăria Capitalei nu se bucură chiar de “completă unanimitate” deşi asta a declarat C. Antonescu la conferinţa de presă.

Vai! Dar ce s-a întâmplat?! Ei bine, Preşedintele PC, Daniel sau Costel smth, că nu mi-am bătut capul să reţin, a ieşit public să spună că pe ei, pe PC, adică, nu i-a întrebat nimeni şi nici nu îl susţin pe Oprescu fiindcă îl vor pe Piedone. O să trec zâmbind peste nesăbuinţa admiterii, în public, cât e de “important” PC pe scena politică autohtonă, dar nu pot să nu remarc prima fisură (publică) în aşa-zisa unanimitate a USL.

Personal, aş vota pe oricine mai puţin pe Oprescu fiindcă mi se pare genul care începe 1000 de chestii şi nu termină nimic. PDL ar face bine să nu mai vină cu Buldogul, că nu e suficient de popular, dar sper să propună o soluţie mai bună. Nu de alta, dar eu mă duc la vot!

PS Nu doar că USL are o problemă cu comunicarea internă, dar are una şi cu cea externă: singurul site pe care l-a găsit google, http://www.uniuneasocialliberala.com, e neoficial.

PS

Share: