La mine acasă nu prea se prepară desert, fiindcă domnul Sony nu găteşte, iar eu nu prea sunt mare amatoare de dulciuri. Din când în când, prin weekenduri, mai comit câte o cremă de zahăr ars şi, de obicei de ziua lui tata, câte un tort, dar probabil că aceste rare ocazii pot fi numărate, anual, pe degetele de la o singură mână.
Şi cum anul ăsta weekendurile au fost petrecute mai mult pe coclauri decât acasă, am primit cu bucurie invitaţia Borţun Olteanu de a prepara, aseară, brioşe, fiincă-s bune şi pufoase şi fiindcă oricum nu ştiam să fac. Evenimentul a avut loc la Violeta’s şi e legat de prezenţa, pe piaţa românească, a celui mai vechi şi cel mai vândut brand de unt din lume, Lurpak.
Special la acest unt e faptul că un kilogram de obţine din nu mai puţin de 20 litri de lapte şi că are o umiditate foarte foarte mică, ceea ce îl face ideal pentru gătit. La noi pe piaţă îl găsiţi în trei dintre formele sale: nesărat, sărat şi tartinabil. De la mama lui sunt vreo 10 feluri dintre care una cu usturoi pisat, cred că demenţial! Întrucât sunt la dietă, deşi am primit câte un pachet din fiecare variantă, nu-l pot încerca, oricât mi-ar plăcea, dar vă cred pe cuvânt dacă-mi spuneţi voi că e bun. Eu cred că e bun, că nu degeaba e cel mai vândut şi foarte recomandat de bucătari renumiţi în toată lumea.
Revenind la brioşe, reţeta e uluitor de simplă, nici mie nu mi-a venit să cred, după cum urmează: ceva mai mult de jumătate de pachet de unt Lurpac, amestecat cu vreo trei sferturi de pahar de zahăr. Se amestecă până se omogenizează, urmează, apoi, două ouă, întregi, puse unul câte unul, după care vine surpriza! Poţi, desigur, să pui lapte sau smântână dulce, dar lucrurile merg perfect şi cu ceva mai mult de jumătate de pahar de suc de portocale, ceea ce am şi executat în reţeta noastră!
După asta urmează ingredientele speciale, care sunt, după gust şi imaginaţia fiecăruia, fructe confiate, caise, stafide, smochine, nucă, fustic, mac, susan, cocos, cacao, scorţişoară, ciocolată, coajă de lămâie ori portocală, polen, deci cam orice vă face cu ochiul. Eu am pus stafide, polen şi nuci. După asta se adaugă făina, vreo două pahare, în aşa fel încât aluatul rezultat să rămâna moale, dar să nu curgă. La final, nu uitaţi de praful de copt, căci fără el pălăria de brioşă n-are nici o şansă să se ridice deasupra formei. De asemenea, e de dorit să nu amestecaţi aluatul în exces, altfel forma aia neregulată faimoasă la brioşe o să vă iasă prea… regulată!
Cu o lingură de metal, vă autoserviţi din aluat şi puneţi frumos în formele de brioşă şi vă opriţi cam la un centimetru de marginea formei. Nu trebuie să nivelaţi, dar dacă aveţi timp, chef şi răbdare, puteţi orna brioşele cu ce vă place, după caz. Dulcele stă la cuptor la foc măricel vreo 5 minute, apoi la foc mediu trecute fix încă vreo 10-15 minute. Sunt făcute atuncă când pălăria începe să crape pe ici, pe colo, ca să vestească desertul.
Simplu, repede şi bun! Am gătit şase brioşe frumuşele şi am mai participat, cu partea mea de aluat rămas, şi la o tartă pe care am ornat-o cu un smiley face din mac şi care cred că a ieşit bună şi ea, doar că eu am plecat şi-am lăsat-o la cuptor. Campioană la brioşe a ieşit Anca.
Deşi dietă, nu m-am abţinut să nu încerc una, hai, două! Pe restul le-a mâncat domnul P. şi să dea naiba să zică ceva de rău de ele c’altădată nu mai primeşte!
Iată şi o reclamă la untul cu pricina, mie mi-a plăcut foarte foarte tare cum e făcută:
OMG, cu usturoi pisat? =P~ MOR! VREAU! :((
nu’i si la noi! dar cat de misto e ideea, nu!? mi’ar placea!