De mâine, 15 mai, se va fi renunțat la purtarea măștii în exterior, alături de alte câteva măsuri care relaxează restricțiile impuse de pandemie. La mai bine de un an de când a început această oroare mondială, putem, în sfârșit, să revenim la o aparentă normalitate.
Iar dacă asta vi se pare stresant unora dintre voi, sunt aici să vă spun că e firesc și n-aveți nici un motiv să vă simțiți jenați de asta.

Am avut o învățătoare minunată, doamna Petcu. Era aproape de pensie, sătulă, poate, de atâtea generații de drăcușori pe care-i disciplinase și-i învățase să scrie, să citească și să socotească. Se mai și enerva uneori, dar eu mi-o amintesc mereu cu privire caldă și zâmbitoare. Am avut noroc, deci, de-o învățătoare bună.

Vă povesteam zilele trecute că ediția asta de festival e mai pe chill. Văd un film, scriu, documentez, mă duc la un concert, mai stau la povești, mai văd un film, mai mă bucur de invitații lui Mihnea Măruță la TIFF Lounge… Când nu mă duc undeva, sunt prin Lounge-ul IQOS din Piața Unirii și mai trag cu urechea la ce spun promoterițele sau la materialele lor informative – deh, metehne de comunicator!

Era blând şi copiii îl iubeau.

De când se ştia nu-şi dorise altceva decât să aibă mulți prieteni care să se joace cu el şi chiar daca se mai găseau unii care să-l tragă mai tare de coadă sau de labe nu se supăra şi nu le purta pică.
Cel mai mult îi plăcea la piscină. Apa era mereu calmă, curată, albastră, fără valuri destabilizatoare.

Pe 2 decembrie 2015, un cuplu de americani de origina pakistaneză a ucis 14 persoane și a rănit alte 22. Poliția i-a urmărit și i-a ucis pe cei doi. Patru zile mai târziu, Obama definea oficial atacul ca un act de terorism – cel mai sângeros, pe teritoriul Statelor Unite, de la 11 septembrie încoace.

Cercetările efectuate au scos la iveală un iPhone care a fost folosit de unul dintre cei doi teroriști, însă telefonul este parolat și FBI-ul nu reușește să-i spargă codul. Prin urmare, au cerut Apple asistență în acest sens, rugându-i nu să spargă codul ci să le permită să forțeze spargerea acestuia, prin ocolirea setării care șterge datele din telefon după zece introduceri ale unei parole greșite.

Probabil știți deja situația disperată în care se află Grecia, între ciocanul incapacității de plată și nicovala unor măsuri radicale de austeritate, în timp ce, am impresia, poporul o scaldă într-o superbă nepăsare! Marea și peștele sunt tot acolo, măslinele în copaci, feta pe la căprițe, niște uzo s-ar mai face, ruinele, insulele și acoperișurile albastre vor fi în continuare o atracție pentru turiști, deci cumva se gândesc că se descurcă. Și, cumva, chiar se vor descurca. Dacă nu cedează EUropa, probabil vor sări chinezii ori rușii.

Se discută mult zilele astea despre legislația împotriva fumatului și mă gândeam aseară că e, de fapt, o legislație împotriva fumătorilor! În realitate, singura campanie anti-fumat de care pot să-mi amintesc e aia cu Mihaela Rădulescu care întreba lumea de pe niște afise cât blocul dacă fumatul e singura plăcere și care, în cel mai bun caz, ca fumător, putea să te ducă cu gândul la ???tigara de după???. Make sex not smoke! Meh…

Dar , dincolo de interzicerea fumatului în diverse locuri, prin alte țări calul se sare cu un avânt pe care eu nu reușesc să mi-l explic logic. Vorbesc despre pachetele generice.

Sunt dintre cei care au prins perioada de glorie în care, pe ultima copertă a caietelor, aveam reclamă responsabilă la CEC și îndemnul către economisire, “azi la CEC un leu depui, maine el va face pui”, ba aveam chiar și o pușculiță cu cheie, varianta pentru copii a unui minisafe. Cu toate astea, n-am fost niciodată prea pricepută la a pune bani la păstrare și, în general, îmi displace să discut despre bani. Atât de tare încît, în cazul în care se întârzie cu plata a ceea ce mi se cuvine, mă enervez mai tare că sunt pusă în situația de a vorbi despre asta decât de neplata propriu-zisă.

Și mai sunt și situațiile neprevăzute…

Aducerea pe lume a unui copil e o decizie importantă în viața fiecărei femei, a fiecărui cuplu. Cu toate astea, vârsta la care femeile decid să devină mame a fost împinsă tot mai mult după 30 de ani. Motivele sunt multe și de înțeles, iar cariera, condiții economice, existența unei relații stabile sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, suntem atât de prinse încât, de multe ori, nici nu mai auzim alarma ceasului biologic, ori poate că stresul, zgomotul și presiunile la care suntem supuși ne fac mereu să apăsăm un imaginar buton de snooze.

Doar că anii trec și, uneori, când simți că, Gata!, acum e timpul!, constați că nu mai e atât de simplu să aduci un bebeluș în viața ta. Și ce-i de făcut? Păi, în primul rând, te informezi! Și, între noi fie vorba, ar fi fost foarte bine s-o faci cu niște ani în urmă! Povestesc mai jos de ce.

V-aţi întrebat vreodată cum sunt lacrimile noastre? Dacă cele de bucurie sunt diferite de cele provocate de tristeţe ori de cele provocate de interacţiunea cu o ceapă sau de vânt? Ei bine, sunt. Şi ştiu asta pentru că există o fotografă care a fotografiat, cu ajutorul unui microscop, detaliile a peste o sută de lacrimi “obţinute” de la diferiţi voluntari în variate ipostaze plângăcioase. Numele ei e Rose-Lynn Fisher şi nu este la primul proiect de fotografie microscopică (aşa i-o zice?!), însă pe mine ăsta m-a fascinat.