Poate ştiţi, poate nu, dar senatorul Alin Popoviciu a propus ca pedofilii să fie condamnaţi la închisoare pe viaţă sau castraţi chimic, pentru a împiedica recidiva. O idee foarte bună şi care cred că ar trebui aplicată nu doar pedofililor ci tuturor violatorilor, în general.
Ce a făcut comisia juridică a Senatului?! A respins propunerea aşa cum, de altfel, o făcuse şi Guvernul, detalii aici. Motivele ţin de oarece nepotriviri în legislaţie, paper work, birocraţie. Cine a mai avizat negativ propunerea? Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi pentru că, vezi Doamne, cf art 22 din Constituţie, chiar şi persoanele condamnate pentru săvârşirea unor fapte penale au dreptul de a li se respecta integritatea fizică şi psihică. Ca şi cum nemernicii care abuzează de copii (sau de femei) ar mai putea fi numiţi oameni, ca să beneficieze de vreun drept al omului!
Una peste alta, respingerea acestei iniţiative nu face decât să încurajeze aceste fapte: Yey, Senatul e cu noi! Hai să mai siluim o victimă!
Discutia e mult mai complicata decat simplul vot dat Legii talionului. In plus, pedofilii, dezaxatii nu prea tin cont de propuneri legislative sau de legea in vigoare (legat de partea cu “Yey, Senatul e cu noi! Hai să mai siluim o victimă!
“).
Ar fi bine ca fenomenul asta sa fie diminuat, asta e clar. Dar, din pacate, fenomenele complicate nu au rezolvari simple si mai ales radicale :)
si ce, le dauna si’o castrare chimica?! zau ca nu.
cat despre fenomen, ar fi bine sa dispara.
Mereu am mers pe principiul pedepsei cand e vorba despre oamenii astia. Cei mai multi dintre agresori sunt bolnavi psihici, dar si asa, idiotii astia ce ne conduc si abroba sau nu legi ar trebui sa ii inchida intr-un spital, special amenajat doar pentru ei. Sa se violeze intre ei…
Am o repulsie groaznica fata de aceste persoane…
eu am o repulsie groaznica fata de politicieni
Senatorul respectiv si altii vor afla ca nu rezolvi nimic prin castrare, chimica sau de alt fel. Nu excesul de hormoni il determina pe individ, iar prin eliminarea hormonilor sau a unui organ nu ii schimbi favorabil comportamentul. Dimpotriva.
O societate care foloseste orice fel de mutilare ca pedeapsa nu progreseaza.
Alt aspect ar fi acela concret al aplicarii castrarii. Cine sa ii dea respectivului condamnat acel tratament chimic? Raspuns, doar o persoana care se numeste medic poate aprecia in functie de caracteristicile individului doza si tratamentul care sa duca la castrare. Nici un medic normal la cap insa nu va face asta pentru ca ar incalca juramantul lui Hipocrat, nu mai discut si despre faptul ca ar putea fi dat in judecata la randul lui de catre condamnat pentru ca i-a facut rau. Primum non nocere. Inchisoarea pe viata ar fi o varianta pentru pedofilie, iar pentru viol ar merge doar in varianta recidivei. Ca mai sunt si confuzii.
dar de ce niste oameni care au actionat inuman sa fie tinuti in puscarie toata viata pe banii statului, fara sa produca nimic?!
daca sunt bolnavi cu acte in regula, ok, daca nu… sa plateasca pentru ce au facut si sa plateasca suficient de scump pentru a’i descuraja si pe altii!
@mastic societatea a folosit dintotdeauna mijloacele de reprimare, chiar daca nu a fost o mutilare fizica. In Romania infractorii nu prea ai frica de nimic. De fapt asta trebuie sa li se induca. Teama de calca pe bec. Ca reactiv copilul oricum a fost nenorocit, poate chiar pe viata.
eeeexact! pedepsele si conditiile din puscarie nu sunt, se pare, suficient de grele pentru a motiva o buna comportare. papa bun, trei mese pe zi si nimeni care sa te bage in seama. eu cred ca oricum 99% regreta ca au fost prinsi, nu fapta!
Lipsirea de libertate este o pedeapsa suficient de dura, mai ales daca se desfasoara pe o perioada indelungata. Nu sunt impotriva pedepsirii, sunt impotriva tipului de pedeapsa enuntat in post, castrarea.
Am fost mereu de parere ca puscariasii trebuie sa munceasca pentru casa si masa, nu sa vegeteze in puscarie unde se specializeaza de fapt in domeniul infractional.
Descurajarea prin pedepse dure este ineficienta. Metoda eficienta este prevenirea care se face prin educatie. O societate umana responsabila trebuie sa investeasca in educatie sustinut zeci de ani resurse reale, trebuie sa acumulezi generatii, strat cu strat, astfel incat sa schimbi mediul si astfel sa ajungi la un nivel redus de infractionalitate, in paralel evident cu un sistem politienesc si al justitiei eficient. Dar raman la parerea ca principala metoda nu o reprezinta duritatea pedepsei. In Romania nu pedepsele usoare ii incurajeaza ci ineficienta sistemului, politia si justitia sunt jalnice.
In romania de azi doar frica păzeşte bostănăria. sad but true. educaţie nu se face nici în şcoli, da’ în societate!
Oarecum de acord cu tine, desi nu am fost niciodata convins de solutia asta, am vazut insa ca ai dreptate, societatea este sensibila la forta, si asta este un semn rau.
da, e (inca) un semn rau :(
eu am un baiat ….nu stiu ce decizii iau in materie de pedofili politicienii pe care ii avem azi … oricum, am impresia ca multi dintre ei sunt niste dezaxati….un lucru e clar, daca un cretin din asta pune mana pe copilul meu…imi va face placere sa i deschid abdomenul cu caterul…