Ieri a început Dakino şi aşa am ajuns să văd aseară, la Patria, “O metodă periculoasă” în regia lui David Cronenberg. Mă interesa, fireşte subiectul, amiciţia profesională dintre Freud (Viggo Mortensen) şi Jung (Michael Fassbender) dar şi să văd ce naiba face Keira Knightley (Sabina Spielrein) în filmul ăsta.
Ei bine, Keira face pe nebuna, în principiu, iar Jung e terapeutul ei, aflat mai pe la începuturile psihanalizei care l-a făcut celebru şi care o studiază aşa de îndeaproape că se petrece şi un transfer de personalităţi şi nu numai între cei doi, lucru pe care nici un psiholog ori psihiatru respectabil nu l-ar face.
Totuşi, pentru ca Jung pare să confirme teoria lui Freud (cu care el însuşi nu este de acord), cum că la baza a ceea ce facem există o motivare cu tentă sexuală, voila cum ajunge s-o pocnească pe Sabina la fund adâncindu-i, în felul acesta, respectul de sine – sunt foarte ironică la faza asta.
De altfel, i-l adânceşte aşa de tare încât Sabina se duce la şcoala de medicină să se facă psihoterapeut, îi lasă un semn pe faţă cu cuţitul de deschis corespondenţa şi îl mai şi dă în gât la Freud pentru comportament indecent. Adică nu pentru că i-a tăbăcit fundul, cum aţi putea crede, ci că după ce i-a transferat ce i-a transferat, a ales să nu-i mai transfere. După unele teorii, Sabina ar fi fost cea care a adâncit disensiunile între cei Freud şi Jung.
Singura perspectivă din care mi-a plăcut filmul e faptul că ilustrează parte din teoriile celor doi protagonişti chiar pe Jung şi Sabina, cu Freud ca observator – bun jocul lui Fassenbender, apropo. În rest, Knightley e cam forţată în rolul de sărită, iar Mortensen e altfel decât mi l-am imaginat pe Jung când i-am citit – lectură obligatorie în facultate! – o parte din lucrări.
Una peste alta, mie nu mi-a plăcut foarte tare filmul, în ciuda faptului că subiectul în sine îmi părea mai mult decât atrăgător şi eram curioasă tare să văd scena primei discuţii între Jung şi Freud, una care cică ar fi durat şi în realitate mai bine de 24 de ore fără întrerupre, să văd mai bine reliefată înfruntarea dintre teoriile celor doi. Dar nu, n-a fost cazul.
Oricum, dacă ajungeţi să-l vedeţi, aştept să citesc alte păreri. Poate am avut eu o seară proastă, nu ştiu ce să zic…
Ei bine, mi se pare ca ai cam exagerat tu, si nu Keira Knightley, in legatura cu filmul asta. Stiu ca ai vrut sa fii doar ironica si ca probabil nu ti-a placut in mod deosebit filmul, dar se pare ca nici nu ai inteles mare lucru din el daca te referi la secvente intr-o maniera atat de superficiala si redusa ca semnificatii. In primul rand, tin sa spun ca mie mi-a placut filmul. Nu in mod deosebit, dar mi-a placut. In al doilea rand, Sabina Spielrein era la inceput foarte “sarita” cum ii spui tu, motiv pentru care, da Keira a trebuit s-o faca pe nebuna putin, pentru a interpreta corect comportamentul unei persoane de genul asta. E clar ca nu stii ce inseamna nici tendintele masochiste ale cuiva, daca tot ce ai vazut tu in scenele in “care ii tabacea fundul”a fost sa ii “creasca respectul de sine” care, in paranteza fie spus, era destul de scazut (tocmai pentru ca ea se simtea excitata atunci cand era umilita). In rest, ce sa mai spun…ironia ca ironia, dar exista si niste chestii de bun simt pe care e clar ca tu nu le-ai inteles si te-ai dus la filmul ala degeaba ca sa te plictisesti si sa vii apoi sa scrii in sictir despre el pe blogul tau.
Poate ca si eu am avut o seara proasta, si imi cer scuze ca am fost un pic mai dura, dar pur si simplu m-a enervat prezentarea ta.
gustul, in principal, e o chestie care nu se discuta si, in consecinta, e bine ca exista pareri diferite, fiindca nu toti oamenii sunt la fel.
ftr, facultatea de psihologie prin care am trecut mi’a dat o perspectiva ceva mai bazata si mai putin hollywoodiana asupra psihanalizei, iar felul in care au fost amestecate lucrurile in film m’a indispus profund. de aici si cronica, da, admit, ironica.