pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
De suflet

Viaţa în roz

October 28, 2011 by ruxandra 4 Comments

Azi ar fi fost ziua lui Darly şi îmi e tare dor s-o sun şi să vorbesc cu ea, să-i ciripesc, veselă, ce-am mai făcut, că uite, plec iar prin ţară peste o oră, şi ea să-mi pună c-a făcut plăcintă cu merele din mărul care-mi place mie.

Ştiu că s-ar supăra dacă aş plânge, azi, mai ales, între toate zilele din an, şi mi-ar spune că ea m-a învăţat mai bine, m-a învăţat să vad viaţa în roz. Ştiu. Dar tot îmi e foarte foarte dor!


Share:
PR sau piar, texte de tot râsu'

Romanian PR Awards

October 27, 2011 by ruxandra No Comments

Nu, n-am fost la Gală, nu mă mai duc la acest eveniment de prin 2006, cred, când a fost relativ plictisitor. Se poate ca de atunci să se fi schimbat lucurile, SPER că s-au schimbat, dar mai aştept să mă conving.Între timp, observ că lumea nu e aşa cum am visat, vorba cântecului, fiindcă, stimaţi cititori, în anul de graţie două mii unsprezece, la un eveniment la care participă, vorba aia, crema comunicării de pe plaiurile noastre, nu avem un hastag pe twitter. Ceea ce e de-a dreptul demn de subiect de film la Comedy Cluj!

Fiindcă eu am întrebat dacă e, fetele de la The Practice au făcut unul şi au făcut şi live twitting de pe el. Dar atât! The Practice! Deci, întreb şi eu, cum e posibil, la cel mai eveniment cu comunicatori de la noi*, nu doar că #-ul nu devine nr. 1, dar nici măcar nu există! :))

Înţeleg că FIC e aşa, mai conservator, dar mie mi se pare asta o tristă ironie. Foarte tristă şi foarte ironică.

Altfel, notabil că Redescoperă România a câştigat categoria la care a participat – desigur, cum s-ar fi putut altfel?! De notat şi că echipa de la Rogalsky a felicitat echipa #dinromania, desi campania poartă semnătura iLeo, la fel cum am observat şi că Gabi Lungu a felicitat, sportiv, GMP PR pentru a fi fost desemnată ca Agenţia Anului în cadrul ceremoniei. Ceea ce, fireşte, am să fac şi eu: bravo Ioana&Co, felicitări, de altfel, tuturor celer care au câştigat!

La anul, de bucurie, poate avem şi hastag oficial, că o să fie 2012! :)

* sau poate că nu e cel mai cel, fiindcă nu văd decât câteva din agenţiile de top nominalizate (sau înscrise?!)

Share:
PR sau piar

Ce oameni caută agenţiile de PR (9) Oxygen PR

October 27, 2011 by ruxandra No Comments

Acum două săptămâni, aveam o discuţie referitoare la criteriile de angajare într-o agenţie de PR, comentând un anunţ publicat pe PR Wave. Pe scurt, eu spuneam că, după doi ani de exeprienţă, nu mi se pare aberant să pretinzi ca omul pe care vrei să-l angajezi să ştie ceva jurnalişti, cealaltă parte spunea că e aiurea, cum să ceri “prieteni prin presă” la un interviu?! De acord, formularea e păguboasă tare, dar eu încă sunt de părere că dacă după doi ani de PR nu ai cunoscut oameni în presă cu care să ai o relaţie (corectă, profesională), ceva nu e în regulă.

Şi uite aşa mi-a venit ideea să întreb nişte oameni care au făcut muuultă recrutare în PR, conduc agenţii importante din România şi ştiu foarte bine cum trebuie să fie şi ce trebuie să ştie un potenţial candidat. Astfel, am publicat opt articole pe această temă (le găsiţi aici) iar azi îl public pe al nouălea şi (aproape!) ultimul.

Pe fugă, cu multe proiecte pending, a apucat să-mi spună câteva vorbe despre acest subiect şi Tereza Tranaka, Managing Partner la Oxygen PR. De ce oxygen? Pentru că, spune echipa de acolo, comunicarea este pentru companii la fel de importantă ca oxigenul pentru oameni, şi n-aş putea, zău!, să fiu mai mult de acord cu ceva!

Începând cu 2010, când a creat compania, Tereza și-a format la Oxygen o echipă talentată şi dinamică, şi ştiu asta fiindcă am lucrat cu fetele de acolo. Are experienţă de 11 ani ca manager de comunicare în diferite companii multinaționale  şi, de asemenea, a fost manager al unor agenții de PR, atât în România cât si în SUA, acolo unde, de altfel, a şi studiat. Pe lângă meseria de relaţionist, e pasionată de ciclism şi de astronomie.

În opinia Terezei, experienţa practică este la fel de valorasă, ba chiar, uneori, mai valoroasă, decât cunoştinţele academice şi admiră oamenii cu curaj, ambiţie, integritate şi spirit antreprenorial. Cât despre recrutare… iată ce mi-a spus:

Am vazut seria de interviuri si pareri ale colegilor de breasla… cam toti vrem acelasi lucru, e ca si în cazul barbatului perfect. Dar el nu exista. La fel si in cazul angajatului perfect pentru firma de PR, care sa aiba de toate: entuziast, creativ, inovativ, profesionist, organizat si cu unghiile taiate :)

Ceea ce cautam noi in PR nu e nimic diferit de ceea ce cauta o multinationala in departamentul de comunicare: in primul rand, vrem oameni care sa gandeasca! Experienta se capata, lucrurile se invata… insa cu doza de IQ (si EQ) e mai greu.

Aşadar, şi la Oxygen se caută, când se caută, persoane care mai degrabă să se încadreze într-un set predefinit de valori decât să ştie foarte mult PR (nu că asta n-ar fi important!). Probabil asta este cea mai mare provocare pentru şefii de agenţii de relaţii publice însă, la ce se vede prin piaţă, e un pariu pe care agenţiile importante de la noi par să-l câştige.

Voi reveni mâine luni cu un ultim articol din această serie, o seamă de concluzii care sper să fie folositoare oricui doreşte să intre în această industrie. Uşor nu e, dacă vrei să faci lucrurile temeinic dar, socotind că au trecut 10 ani de când fac această meserie, cutez a spune că ştiu ce spun când afirm că e frumos!

Share:
Dileme, PR sau piar

Am făcut brioşe!!!

October 27, 2011 by ruxandra 3 Comments

La mine acasă nu prea se prepară desert, fiindcă domnul Sony nu găteşte, iar eu nu prea sunt mare amatoare de dulciuri. Din când în când, prin weekenduri, mai comit câte o cremă de zahăr ars şi, de obicei de ziua lui tata, câte un tort, dar probabil că aceste rare ocazii pot fi numărate, anual, pe degetele de la o singură mână.

Şi cum anul ăsta weekendurile au fost petrecute mai mult pe coclauri decât acasă, am primit cu bucurie invitaţia Borţun Olteanu de a prepara, aseară, brioşe, fiincă-s bune şi pufoase şi fiindcă oricum nu ştiam să fac. Evenimentul a avut loc la Violeta’s şi e legat de prezenţa, pe piaţa românească, a celui mai vechi şi cel mai vândut brand de unt din lume, Lurpak.


Special la acest unt e faptul că un kilogram de obţine din nu mai puţin de 20 litri de lapte şi că are o umiditate foarte foarte mică, ceea ce îl face ideal pentru gătit. La noi pe piaţă îl găsiţi în trei dintre formele sale: nesărat, sărat şi tartinabil. De la mama lui sunt vreo 10 feluri dintre care una cu usturoi pisat, cred că demenţial! Întrucât sunt la dietă, deşi am primit câte un pachet din fiecare variantă, nu-l pot încerca, oricât mi-ar plăcea, dar vă cred pe cuvânt dacă-mi spuneţi voi că e bun. Eu cred că e bun, că nu degeaba e cel mai vândut şi foarte recomandat de bucătari renumiţi în toată lumea.

Revenind la brioşe, reţeta e uluitor de simplă, nici mie nu mi-a venit să cred, după cum urmează: ceva mai mult de jumătate de pachet de unt Lurpac, amestecat cu vreo trei sferturi de pahar de zahăr. Se amestecă până se omogenizează, urmează, apoi, două ouă, întregi, puse unul câte unul, după care vine surpriza! Poţi, desigur, să pui lapte sau smântână dulce, dar lucrurile merg perfect şi cu ceva mai mult de jumătate de pahar de suc de portocale, ceea ce am şi executat în reţeta noastră!

După asta urmează ingredientele speciale, care sunt, după gust şi imaginaţia fiecăruia, fructe confiate, caise, stafide, smochine, nucă, fustic, mac, susan, cocos, cacao, scorţişoară, ciocolată, coajă de lămâie ori portocală, polen, deci cam orice vă face cu ochiul. Eu am pus stafide, polen şi nuci. După asta se adaugă făina, vreo două pahare, în aşa fel încât aluatul rezultat să rămâna moale, dar să nu curgă. La final, nu uitaţi de praful de copt, căci fără el pălăria de brioşă n-are nici o şansă să se ridice deasupra formei. De asemenea, e de dorit să nu amestecaţi aluatul în exces, altfel forma aia neregulată faimoasă la brioşe o să vă iasă prea… regulată!

Cu o lingură de metal, vă autoserviţi din aluat şi puneţi frumos în formele de brioşă şi vă opriţi cam la un centimetru de marginea formei. Nu trebuie să nivelaţi, dar dacă aveţi timp, chef şi răbdare, puteţi orna brioşele cu ce vă place, după caz. Dulcele stă la cuptor la foc măricel vreo 5 minute, apoi la foc mediu trecute fix încă vreo 10-15 minute. Sunt făcute atuncă când pălăria începe să crape pe ici, pe colo, ca să vestească desertul.

Simplu, repede şi bun! Am gătit şase brioşe frumuşele şi am mai participat, cu partea mea de aluat rămas, şi la o tartă pe care am ornat-o cu un smiley face din mac şi care cred că a ieşit bună şi ea, doar că eu am plecat şi-am lăsat-o la cuptor. Campioană la brioşe a ieşit Anca.

Deşi dietă, nu m-am abţinut să nu încerc una, hai, două! Pe restul le-a mâncat domnul P. şi să dea naiba să zică ceva de rău de ele c’altădată nu mai primeşte!

Iată şi o reclamă la untul cu pricina, mie mi-a plăcut foarte foarte tare cum e făcută:


Share:
PR sau piar

Ce oameni caută agenţiile de PR (8) McCann PR

October 26, 2011 by ruxandra No Comments

Aproape de final cu serialul meu despre ce fel de oamni caută agenţiile importante de relaţii publice din România. Până acum am avut câteva doamne şi un domn – mă întreb, astfel stând situaţia, dacă meseria asta nu e mai de doamne, cumva?! :)

Astăzi ne povesteşte cum face recrutarea în agenţia pe care o conduce Imola Zoltan, Managing Partner la McCann PR. Imola este una dintre doamnele acestui serial pe care o cunosc şi o admir, de asemenea, pentru calmul (cel puţin aparent) cu care practică această meserie şi pentru că e, ei bine, o prezenţă foarte plăcută.
Iată ce mi-a spus ea despre cum ajung oamenii să lucreze la McCann PR:

 

Depinde foarte mult de pozitia pentru care facem recrutarea.

Daca angajam entry level, nu te poti baza pe experienta si incerci sa gasesti in ochii candidatului sclipirea de geniu care va face din el accountul perfect :)


Glumesc, desigur, dar ma bazez pe intuitie in astfel de cazuri si nu am dat gres de multe ori pana acum. Conteaza felul in care vorbeste, atitudinea la interviu si chiar felul in care se imbraca. Insa hotaratoare pentru o angajare pe perioada nelimitata este perioada de proba, care la noi in agentie este de 3 luni. In aceste 3 luni vad exact daca persoana este potrivita, are atitudinea corecta fata de munca, observ felul in care relationeaza cu colegii, daca isi asuma (si le duce la capat) cele mai plictisitoare taskuri, gen monitorizari, liste de presa, RSVP-uri, daca are idei etc.

Tot in perioada asta imi dau seama catre ce conturi sau specializare ar putea fi orientat. Nu e o munca usoara, mai ales pentru colegii mei cu experienta care isi asuma educarea unui astfel de invatacel.

Daca insa angajam om cu experienta, conteaza foarte mult clientii pentru care a lucrat si complexitatea proiectelor derulate; de obicei cerem si referinte. Oricum, daca omul este bun, se vede imediat.

Dar, ca multe alte agentii, si eu prefer sa imi cresc oamenii. Cum spuneam, nu e usor, dar la final, cred ca e mai bine.

Mai aştept un răspuns, la ultimul mail trimis către un manager de agenţie. Dacă vine la timp, îl pubic mâine. Dacă nu, o să citiţi un articol cu concluziile acestui serial :)

Share:
De-ale fetelor, Foto

Desfrâu culinar la Cluj

October 26, 2011 by ruxandra 2 Comments

Vă povesteam, săptămâna trecută, şi i-am scris despre asta şi Cristinei, că l-am vizitat pe Adi Hădean la Camino, restaurantul unde găteşte şi unde, într-una din zilele petrecute la Cluj, la Festival, printre alte comedii, ne-a tentat c-o degustare de deserturi. Dar fiindcă promovez #obiceiurisanatoase, zic să începem cu felul 1.

Piaţa.

Camino e în Cluj, în Piaţa Muzeului, un loc în care nu mai ajunsesem până la această vizită, chiar dacă e la doi paşi de centru şi în drum e şi-un Petru. Piaţa asta a muzeului mi-a adus aminte de Lisabona fiindcă oricum nu are aer mioritic ci pare suspendată, aşa, atemporal, pitită între case vechi, cu măsuţe din ratan sau fier forjat şi cu ditai obeliscul în mijloc. Apropo, îi zice Obeliscul Carolina, este cel mai vechi monument laic din Cluj şi a fost ridicat în 1817 pentru a cinsti cum se cuvine vizita împăratului Francisc 1 şi a nevesti-sii, Carolina Augusta.

Restaurantul

Îi zic aşa pentru că aşa îi zic stăpânii lui, dar nu are nimic din aerul obişnuit al unui restaurant (în afară de meniu, poate) ci arată mai degrabă a bistro. Păstrează atmosfera boemă a spaţiului, cu tavan înalt, boltit pe care se văd urmele trecerii timpului. Adică e curat, renovat, dar pereţii au fost meşteşugit refăcuţi ca pentru a păstra patina vremii trecute. Camino îşi află întrarea printr-un gang, lat, ce te lasă să pătrunzi până spre curtea interioară, minunat decorată şi ea, cu măsuţe de fier forjat şi cu diverse dichisuri ori mesaje, de-ai senzaţia că e un loc de vizitat şi nu un restaurant. Şi, desigur, să nu uităm de mesajele inspirate gen:

Antreuri, supe şi dichisuri

Auzisem că la Hădean se mănâncă un super humus, cu seminţe prin el, şi nişte bruschete de te lingi pe degete, cu roşii, pastă de brânză ori cremă de-un peşte şi capere. Şi, ce să vezi, chiar aşa şi e. Te lingi pe degete, fiindcă roşiile mai alunecă de pe felia de pâine crocantă şi proaspătă, înnobilată şi ea cu seminţe şi arome de busuioc.

Pe supe doar le-am gustat (de la alţii), fiindcă îmi părea prea tentantă promisiunea medalioanelor din muşchi de porc tăvălit bine prin mirodenii, înconjurat de-o felie subţire de costiţă, cât să ţină zemurile şi gusturile adunate şi să frăgezească bine carnea. Care şi aia se topeşte în gură. Alăturea fripturii, sau cum să-i zic?, Hădeanul a pregătit o paleaşcă de cartof dat prin răzătoare şi amestecat cu diverse, cât să se ţină împreună şi să rezulte aşa, de-o porţie cât palma de cartof nici prăjit, nici copt, da’ şi prăjit şi copt. Grozăveniei îi zice roşti şi vine, cică, de la elveţieni. Neutră, însă, nu e, deloc, mai ales dacă-i adăugaţi nişte smântână şi-un damf de piper peste.

Am mai încercat, în altă zi!, nu săriţi!, gulaşul. Care e niţel altfel, normal, că doar nu era gătit de Şoni ci de Adi. Deci carnea e mărunţită bine, numa’ s-o vări în gură, de picant e picant, dar numai cât să poţi duce chiar de nu eşti fan picanterii la masă (eu nu sunt, prefer arome nu tării, să-mi dea lacrimile!), iar porţia vine însoţită de două… hai să le zicem găluşte, mai lunguieţe, ca-n poză, făcute de bucătarul la care tot fac referire aicea. Şi care se topesc în sos. Treaba asta o poţi mânca şi cu lingura şi cu furculiţa, da’ nu-i o ciorbă cu zeamă multă ci mai degrabă are consistenţa unei tocăniţe.

Desertul

Am mâncat desertul locului, o cremă de urdă, un pic duce, cu bucăţi de portocale prin ea, am gustat şi plăcinta cu mere şi desertul englezesc cu cremă de şampanie, zic sincer, şi mărturisesc cum că tate merită testate. Şi am avut parte (nu în aceeaşi zi!) şi de o degustare de deserturi, opt la număr şi cele mai multe cu ciocolată prin dânsele.

Ne-am băgat linguriţele prin ele, toţi mesenii, câţi eram, şi-am plescăit bucuroşi de-aşa festin nevinovat, căci, vezi, nu eram la masă, eram la degustare, când e musai să le încerci pe toate, ceea ce am şi făcut şi vă doresc şi vouă… dar cu ceva cumpătare, fiindcă la final ţi se poate apleca de la prea mult dulce.

Că aşa-i şi-n viaţă!

Share:
PR sau piar

Ce oameni caută agenţiile de PR (7) Chelgate România

October 25, 2011 by ruxandra 1 Comment

Ne apropriem de finele acestui serial prin care mi-am propus să aflăm, direct de la sursă – doamne şi domn (!) care conduc agenţii cunoscute de PR din România – ce trebuie să ştie şi cum trebuie să fie un potenţial candidat pentru un job într-o agenţie de relaţii publice.

Astăzi e rândul Mirelei Meiţă, Director General la Chelgate România. Chelgate este o companie de PR fondată acum 23 de ani şi are birouri la Londra, Bruxelles şi Bucureşti. Pentru că Mirela a fost şi ea extrem de detaliată în răspunsul ei, fără multe alte introduceri, iată cum se face recrutarea în agenţia pe care o conduce.

După câţiva ani de recrutări, am ajuns la concluzia că nici experienţa anterioară şi nici salariile peste media pieţei nu sunt cele care fac diferenţa între un angajat mediocru şi unul exceţional. Ceea ce contează este motivaţia şi interesul lui de lucra şi de a face carieră în domeniu iar atitudinea şi interesul pentru meserie nu se schimbă şi nu se învaţă. Pur si simplu le ai sau nu le ai. 

La Chelgate procesul de recrutare pentru o pozitie de entry sau mid level este următorul: atunci când primim un CV luăm în considerare în primul rând modul în care este scris şi structurat şi mai ales scrisoarea de intenţie sau textul e-mailului. Dacă textul scrisorii de intenţie si CVul sunt originale şi sugerează o persoană ordonată, cu exprimare clară şi interesata să lucreze în domeniu urmează cea de a doua etapă: interviul. La interviu pe langa intrebările standard suntem interesaţi şi de presa pe care o citeşte, carţile şi hobby-urile pe care le are, temperamentul şi motivaţia lui, umorul si modul in care reactioneaza la stres.

Dacă însă personalitatea candidatului este interesantă urmează a doua etapă în care acesta trebuie sa realizeze două materiale scrise: unul în română şi unul în engleză. Se urmareşte argumentul în susţinerea unei idei, corelaţiile, capacitatea de analiză şi sinteză, iar aceasta etapa este decisiva. Noi suntem o firmă britanică şi trebuie să ţinem legatura cu colegii din Londra,  participăm la licitaţii internaţionale sau avem parteneri străini sau clienţi care nu vorbesc româna şi atunci cunoaşterea aprofundată a limbii engleze este un un criteriu esenţial în recrutare. Dupa aceste etape, urmaza o perioada de proba.
Pentru poziţiile de senior preferăm să ne formăm oameni din interior sau să lucrăm cu colaboratori externi bine specializaţi în domeniul în care ne desfăşurăm campania. Probabil că este mai costisitor, dar atât clienţii căt şi echipa sunt în avantaj, beneficiind de interacţiunea cu persoane diferite, cu multi ani de expertiză la care altfel nu ar fi avut acces.


Suntem în permananţă interesaţi de oameni pasionaţi de public relations  si public affairs şi avem şi unprogram de internship “PR Ad hoc???. Cu siguranţă acest proiect ne va ajuta să identificăm oameni valoroşi cu care să lucrăm în viitor.
Se spune că resursa principală a unei agenţii sunt oamenii. Eu cred însă că resursa principală sunt oamenii potriviţi. Şi mai cred că formula de angajare pe care am dezvoltat-o în timp a adus în companie oameni valoroşi, inteligenţi şi cu umor fapt reflectat în cifra de afaceri, numărul de contracte şi nu in ultimul rând de atmosfera din agenţie.

Iată, deci, ce se caută la Chelgate şi, să nu uit!, să ştiţi că şi acolo există o pisică, o cheamă Cleo. Mâine, cea care vorbeşte aici, printre rânduri, despre ce fel de oameni recrutează agenţia pe care o conduce, este Imola Zoltan, Managing Partner la McCann PR.

Share:
Filme

CONCURS: Hai la film să vedem Aventurile lui Tintin

October 25, 2011 by ruxandra 9 Comments

Later Edit: And the winner is… Aniel Pătru, dar cum el nu poate venit, next best e Cristi Clita. Felicitări şi… vizionare plăcută! :)

Tintin este unul dintre cele mai logevive şi îndrăgite caractere de bandă desenată, aventurile sale au fost traduse în 80 de limbi şi vândute în sute de milioane de copii. Există chiar şi un soi de ştiinţă, tintinologie, care studiază păţaniile, simbolurile şi spusele acestui reporter care, dimpreună cu Snowy, căţelul lui, a cucerit Europa şi se pregăteşte acum să treacă Oceanul în cadrul unei aventuri cinematografice.

Stevel Spielberg nu are nevoie, fireşte, de nici o prezentare şi, sper, nici tehnologia IMAX. Ei bine, ia un regizor cu imaginaţie şi experienţă în construcţii epice, un reporter celebru care luptă împotriva nedreptăţilor şi proiectează-le pe IMAX 3D, calitate imbatabilă a sunetului şi a imaginii. Ce rezultă? Iată un preview:

Abia aştept să văd “Aventurile lui Tintin: Secretu licornului” şi, cu ocazia asta, ofer o invitaţie dublă pentru mâine seară, de la ora 18.45, la avanpremiera filmului în România, la IMAX (Afi Palace), celui sau celei care îmi spune de la ce personaj de desene animate ar trebui să învăţăm câte ceva, şi ce. Aveţi vreme până mâine la ora 12, când anunţ câştigătorul sau câştigătoarea.

Întrucât juriul sunt… eu, vă urez inspiraţie! :)

Mulţumesc, Oxygen PR pentru ocazia de a face cadou o experienţă frumoasă unui cititor de printre rânduri :)

Share:
ţara mea de d'oh!

Discursul regelui

October 25, 2011 by ruxandra 5 Comments

Poate că ar trebui să mă rezum la a spune “La mulţi ani, Majestate!” şi atât… Dar n-am s-o fac, fiindcă mă întristează prea tare reacţiile unora.

Discursul regelui este un moment istoric în sine, un pas spre normalitatea şi sănătatea morală a unei societăţi lipsită, în acest moment, şi de una şi de alta.

Discursul regelui a îndemnat la decenţă, demnitate, moderaţie şi, de ce nu, chiar un dram de umilinţă, o clipă de răgaz pentru a nu uita şi a ne uita în trecut şi a pricepe mai bine ceea ce am putea fi capabili să facem. Fiindcă nimic n-o să mă convingă că românii sunt mai proşti decât alte naţii. Au, în schimb, cele mai păcătoase mentalităţi şi prejudecăţi!

Discursul regelui este adresat, în egală măsură, celor mici şi celor mari, conceput în vorbe simple, pe înţelesul oricui vrea să priceapă că valorile umane, la fel ca şi valorile unui stat, sunt cele care ţin de respect, civilizaţie, curaj, etică, datorie.

Desigur, însă, pentru cei care au îmbrăţisat un set diferit de valori, discursul regelui e imposibil de înţeles şi apreciat. Iar dacă România e astăzi acolo unde e (şi nu e bine!), asta se petrece pentru că mulţi au ales să defileze cu valorile greşite şi facile, fiindcă exersarea trufiei nu-ţi lasă, nu-i aşa?, vreme de introspecţie!

Share:
De suflet

La mulţi ani, Draga doamnă!

October 24, 2011 by ruxandra No Comments

Pentru mine cele mai emoţionant moment de la Festivalul Internaţional de Film de Comedie de la Cluj a fost legat de doamna Draga Olteanu Matei. Mi-au dat lacrimile şi când s-a urcat pe scenă pentru a prezenţa “Cucoana Chiriţa”, dar şi când a primit, la Gala de închidere, premiul de excelenţă pentru întreaga carieră.

Seara, după Gală, la coctailul de la City Plaza, mă preumblam prin hol după un pahar cu suc. La o masă, actriţa dimpreună cu Dorel Vişan şi alţi doi domni. Cum mai devreme, după Gală şi după ce acceptase să facă o fotografie cu câţiva dintre bloggerii prezenţi la Festival, schimbasem o privire şi un zâmbet, mă gândeam să merg către dânsa s-o întreb ceva despre… în fine, nici nu e important.

Cu paharul de suc în mână, m-am îndreptat spre masa doamnei, gândindu-mă cum să formulez întrebarea. Doamna mi-a observat intenţia şi mi-a zâmbit deschis. Şi cum păşeam către masa celor patru, m-am gândit că e seara dânsei, şi că ar trebui să nu fie deranjată de nici o întrebare, chiar şi despre film şi comedie şi Caragiale, fiindcă se afla printre prieteni şi oameni în preajma cărora se simţea relaxată.

Aşa că m-am oprit, mi-am dus mâna la piept şi am făcut un gest de reverenţă. Doamna actriţă a zâmbit şi a  înclinat uşor capul, mulţumindu-mi pentru reverenţă şi pentru că am ales să nu-i “cer” să redevină serioasă într-un moment în care era relaxată. Şi m-am simţit de parcă mi-ar fi acordat o sută de interviuri!

Azi e ziua dânsei, împlineşte o vârstă la care (mulţi) alţi oameni nu mai vorbesc despre comedie şi despre cât e de important este râsul în viaţa noastră. La mulţi ani, cu drag!

foto Nicu Cherciu

Share:
Page 11 of 45« First...«10111213»203040...Last »

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu