După WoW, concluzionând că trebuie să faci ce-ţi place, am fugit la mare, în Vama Veche, cu o mică gaşcă de pierzanie care, desigur, nu bea decât apă plată cu lamâie. Ca să nu spun că am mai şi răpit pe cineva care n-avea planuri de weekend!
Am prins răsăritul în prima dimineaţă, cu Bolero şi cu Lost Song cu tot, după ce am cântat, am dansat şi am făcut poze. Multe poze!
Încă nu sunt foarte mulţi oameni în Vamă, aşa că a fost decent şi noaptea dar şi ziua, pe plajă. Am găsit locuri la umbră unde am stat toaaaată ziulica precum foca pe banchiză! Apa era ok, dar mi-a ajuns vecinătatea mării, aşa că n-am făcut baie. Bun mâncat la cherhana, rapane şi midii, am găsit şi hamsii prin Vamă, clatităria e şi ea deschisă şi am descoperit o îngheţată cu rom şi stafide de la Betty Blue! Foarte bună şi aia! În plus, ca de obicei, Angela de la La John iar s-a dat peste cap şi am primit aceeaşi cameră în care stau de ani de zile când merg în Vamă!
Aş vrea eu să fiu Dancing Queen! Mă rog, de fapt, n-aş zice că stau fix rău la capitolul bâţâială pe ring, dar în nici un caz nu m-aş putea clasifica la vreo categorie mai serioasă. Taman de-aia m-am bucurat ca un copil că o să merg la cursuri de dans. Şi nu aşa, oricum, ci în grup organizat de Borţun-Olteanu în cadrul campaniei pentru Venus Gillette. Adică nu doar că am primit produsul “în teste” ci, dincolo de piele fină, chiar ni se oferă o experienţă numai bună de povestit – aviz companiilor şi agenţiilor care doresc campanii! :D
Deci, lecţii de dans, da? Şi nu cu oricine ci cu renumitul Bursuc, foarte simpatic, de altfel, pe care toată lumea îl ştie de la Dansez pentru tine. Aseară Joi seară, însă, la prima lecţie, eu am dansat pentru mine, na! Şi probabil că şi la celelalte şapte care urmează.
Dar s-o luăm încet… în paşi de dans, mai precis vals lent, adică ce am învăţat aseară. Nu eram eu dacă nu întârziam “niţel” – de data asta chiar nu din vina mea! – sau aş fi avut vreme să trec pe acasă pentru a-mi lua nişte încălţări de dans. Dar cum povestea e la persoana întâi, eu am întârziat şi eu am ajuns la cursul de dans… în “papuci”. De stradă, dar papuci. Norocul meu este că ieri am învăţat vals, adică ceva mai lent, dar chiar şi aşa, tot am mai scăpat paşi aiurea din pricină de încălţări. Bad me!
Pas, ţop, ţop, pas, ţop, ţop, pe vârfuri, ca o dansatoare desăvârşită în papuci ce sunt!, pas lateraaal, grijă la genunchi, capul sus, măi!, zâââmbeeeeşte!, pas, ţop, ţop, pe vâââr-furi!, aaaacum, haideţi, cu mine, capul sus am zis!, aşaaaa, foarte bine, stăm drept, da?, hai, încă o dată! Pas în faţă, pas lateral, pătrat, pătrat “sărit”, întoarcere precum figurinele din ceasul turnului sighişorean de care n-am mai apucat să scriu – dar speranţa moare ultima!
Dacă mi-a plăcut? Daaaaaaa! Mi-a plăcut teribil, n-am avut un dram de febră musculară, am repetat paşii azi dimineaţă şi o să-i şi predau mai departe, că doar n-o să valsez de una singură sau cu colegele bloggeriţe! Ta na naaa! De fapt, dacă aveţi un pic de răbdare, în clipul de mai jos sunt câteva fete care se descurcă aproape la fel de bine ca noi, după lecţia de ieri:
Ce trebuie să ştiţi, însă, dacă vă vine ideea de a vă apuca de aşa lucrătură, este că nu e simplu. Trebuie concentrare, trebuie disciplină şi coordonare. În plus, pe lângă toate astea (şi încălţăminte adecvată!), mai e nevoie să ai şi ceva graţie, nu să te mişti, trop-trop, ca robocop, oricât de precis, şi, da, să nu uiţi să zâmbeşti!
A reînceput conferinţa după un pranz gustos şi sănătos. Vorbeşte Vlad Stan.
„Nu mi-a plăcut şcoala, dar îmi place educaţia???. Vlad propune o academie de business pentru oameni brilliant şi foloseşte metode inovative pentru asta, inspirate şi din experienţa lui Vlad la San Francisco.
(If you’re gooooin’ tooo Saaan Fraaaanciscoooo)
720.000 suma pe care o poţi câştiga într-o viaţă cu un salariu mediu de 1500 de euro, muncind 40 de ani, 12 luni pe an… Dacă îţi iei casă şi maşină, mai ales dacă le iei în rate, gata, s-au dus banii! Şi, din motivele astea, cei mai mulţi oameni decid, practic, doar să supravieţuiască.
(pfuai, ce bine că am rezolvat deja partea cu casa, şi nici nu plătesc rate!)
Unii oameni, care nu vor să trăiască aşa, ies din corporaţii şi încep consultanţă. Faci acelaşi lucru ca şi atunci când eşti angajat: îţi vinzi timpul pentru o sumă de bani.
(nu doar timpul ci şi expertiza)
Ce-şi propune Academia? Să te însoţească pe drumul între 0 lei şi un milion. Oricât de bou eşti ca antreprenor nu poţi să nu faci un milion într-o viaţă – Vlad Stan.
(am dubii în sensul ăsta!)
Femeile sunt responsabile de chestia asta, de safety, şi uneori pun foarte multă presiune. Siguranţa e iluzorie şi nu vă recomand să vă gândiţi la aşa ceva. Te angajezi la o companie, eşti ok, ai job, dar viaţa companiilor e limitată. Siguranţa asta e iluzorie.
(îmi place ce zice, nu-mi place că zice „pă??? nu „pe???. Mda, ştiu, sunt cârcotaşă!)
Lecţie pentru copilul lui de şapte ani: Îţi dau 200 de lei dacă mergi şi stai cu mine două ore la lecţia mea de tango. Copilul a mers, a stat. La final, Vlad i-a explicat că, în cele două ore, el, Vlad, s-a distrat făcând ce-i place, iar copilul a pierdut două ore pe care nu le mai regăseşte, pe nişte bani care pentru Vlad nu valorează mai nimic. Şi apoi a taxat copilul 200 de lei pentru lecţia cu timpul preţios pe care tocmai i-o predase. Chapeau!
(l-am întrebat dacă şi ce legături există între business şi tango. A zis că multe, dar nimic concret)
Acum, pe scenă, Adina Vasilescu, publisherul online de la Sanoma. Când a ajuns la Sanoma ceea ce i s-a cerut a fost dezvoltarea şi creşterea unui business.
(pe fundal, în spate, se aude zgomot de veselă)
A stabilit publicul, contentul: generalizat sau specializat, oferta: conţinut sau servicii. Bref, online pentru femei.
Acum vorbeşte despre miresici.ro şi câteva cifre, audienţă, unici şamd. Problema mea e că eu am alergie la diminutive. Deci miresici… nu. Sorry. Zău!
eCuisine este un alt proiect din portofoliul Sanoma, un proiect intraprenorial (concept ce vizează antreprenoriatul din interiorul companiilor)
Alex Negrea o întreabă câţi useri vin din FB şi care e cel mai important rol al FB în proiectele lor. Adina răspunde că FB i-a ajutat să lanseze proiectul (iniţial, proiectul a apărut pe FB, înainte de lansare)
Vorbeşte Andressa. Adică Andreea Retea: „Eu muncesc de luni până duminică, aproximativ fără oprire, adică nu am un program regulat fiindcă feedback-ul online nu ţine cont de orar???.
Începutul: „Aveam multe de spus şi căutam o manieră de a mă face remarcată???.
După o încercare (ratată) de a colabora cu Cosmopolitan a început să scrie pe blog. „Am trăit mult timp cu impresia că nu se ştie că Andressa e Andreea Retea şi am avut un şoc atunci când am constatat că toată lumea ştia???.
Internetul e o lume mică şi toată lumea află mai devreme sau mai târziu ce ai făcut şi ce ai scris, aşa că e bine să te gândeşti la asta.
(are prezentarea punctată cu citate celebre din filme, f drăguţ)
“Când am început să lucrez la Happy Hour (ca scenarist), am văzut că munca în TV e diferită de ce faci pe blog. Aici trebuie să ai inspiraţie în fiecare zi”
A girl should be two things: classy & fabulous – Coco Channel, iar Andressa vorbeşte despre colaborarea ei cu perfecte.ro. Show me the money introduce povestea despre berry.ro, unde Andreea e partener.
„Un job e ca un căţel. Nu poţi să-i dai un sac mare cu mâncare şi să-i spui să-şi ia el câte puţin în fiecare zi. Aşa sunt şi proiectele pe care le am. Trebuie să te ocupi de ele zilnic???.
Spune că face şi consultanţă pentru Social Media, dar „din umbră??? şi până acum i-a ieşit. Şi cu undercoverul şi cu proiectele.
“Când am început acest blog de modă, eram patru astfel de bloguri care făceau asta. Acum sunt 50, dar tot cele patru contează”
“Am locuit trei ani în Turcia până în 2010 şi din acest motiv nu-mi dădeam seama ce impact are blogul în România. Acum blogul are o întreagă echipă în România”
(Andreea are o fusta foaaarte faina!)
„E foarte important să avem o identitate vizuală să să lucrăm la brandingul personal. Spre exemplu, chiar dacă eşti prieten cu un designer, trebuie să ramâi obiectiv pentru cititorii tăi. Asta primează???
„Punem accent pe design-ul românesc???
“Comunitatea e importantă pentru noi, de asemenea, conţinutul. Nu suntem un blog de modă care traduce ştiri, n-am făcut niciodată asta!”
Advice: Să fii prezent, să ai blog, să ai cărţi de vizită, să faci un proiect de suflet, să-ţi placă ce faci!
Încă două vorbitoare: Cristina Mazilu şi Ruxandra Meclea. Prima e Cristina care prezintă chezMazilique: ???Where butter melts like lemon drops and trouble fades like muffin tops???.
A început să scrie din plictiseală. Avea un job cool, jurnalist pe cultură, dar orice job cool îşi pierde coolness-ul cu timpul. La început a fost… o cină pentru prieteni. Gătea rar, a fost ca un eveniment, i-a plăcut mult să gătescă, apoi, când prietenii s-au săturat să asculte poveştile ei culinare, a început blogul. La două luni de la primul post începuse deja să fie abordată de diverse reviste pentru a apărea în ele cu pasiunea ei pentru gătit.
„Ş-a întâmplat să refuz propuneri de campanii din motive de etică gourmet, adică propunerile pur şi simplu nu mi se păreau ok??? – mi-a plăcut tare cum a sunat asta.
(încă n-a lăcrimat Manafu, încep să fiu îngrijorată :p)
Ultima vorbitoare, Ruxandra Meclea de la breslo.ro. Foarte drăguţă, şi are şi o prezentare ok. Ideea a apărut în 2008, a durat nouă luni până la debutul site-ului.
(Ruxandra e foarte emoţionată. Încep să cred că e o regulă la speakeriţele ruxandre)
În trei ani, pe breslo.ro s-a vândut a ajuns să vândă hand-made în valoare de 500.000 de lei (noi!) pe lună, iar cheia succesului a fost poziţionare + marketing.
Se cam termină WoW. Concluzii, de mâine încolo, când vin şi fotografiile. Ca să ştiţi, pentru conexiune la net trebuia doar să întrebaţi persoana potrivită. Politicos, cu zâmbet. Parola şi userul le-am primit rugand-o acest lucru pe domnişoara care se ocupa de masa cu cafele.
Începe WOW, ediţia a doua. Cristi Manafu, gazda, o prezintă pe Georgiana Gheorghe, Communication Manager Danone, care ne arată un clip inspiraţional cu eroine.. „Addicte aux héroïnes???, foarte fain. Un clip despre femei puternice care pot schimba ceva în jur, pe ele, chiar, despre filosofia unui brand, Activia.
(netul de la Inter e parolat, aşa ca live doar de pe telefon)
Manafu spune câteva cuvinte despre WoW şi o prezintă pe Sandra Pralong, prima vorbitoare, care îşi propune să ne inspire dar şi să ne provoace şi întreabă „Cine nu e pe Facebook????. Nimeni n-a ridicat mâna.
„Internetul nu ne schimbă viaţa ci starea de conştiinţă. Ne face conştienţi de lucrurile petrecute fără ca noi să fim acolo???.
În plus, pe Internet, suntem egali. Lucrurile pe care le vedem şi le judecăm, la cineva, în viaţa reală (greutate, stil de a se îmbrăca etc), nu se văd pe Internet.
(Lavinia Biberi a uitat Bucuria acasă. Prietenii ştiu de ce nu suntem veseli în legătură cu asta!)
Cu cât ceva e mai rar, cu atât e mai valoros. Pe Internet, însă, cu cât ceva e împărţit de mai mulţi e mai valoros – Sandra Pralong.
România are cam opt şase milioane şi ceva de useri de Internet. Statisticile spun că 36% dintre români sunt conectaţi. E mult, dar e foarte puţin dacă comparaţi procentul cu Estonia sau Lituania (~70%) sau chiar şi cu Bulgaria (40%). Astfel că noi, cei care avem acces la net, avem, de asemenea, şi o mare răspundere, care nu se limitează la a fi activ pe Internet ci ne obligă, cumva, la a transforma România. Pentru că avem altfel de conştiinţă şi altfel de valori.
Cristi Manafu o întreabă pe doamna Pralong care ar fi argumentul suprem pentru a rămâne în România.
Răspunsul e un citat din Noica: „Aici totul e de făcut???. Da. Dar dacă nu toată lumea vede lucrurile la fel…
… pe fondul muzical prea bine ştiut de unele dintre noi, melodia pe care am învăţat aseară paşi de dans – de vals, ca să fiu mai precisă!
UPDATE: am descoperit autorul!!! se numeşte Henry Seroka, piesa se cheamă Waltz şi este inclusă pe albumul La Cabana.
Cristina povesteşte ce reacţii au existat când a anunţat demisia ei de la Tabu („Eşti nebună!???), despre alte trei începuturi în viaţa ei: Radio 21 (radio), Europa FM (PR) şi Tabu (presă scrisă), şi despre cât e de importantă (şi ce îţi poate aduce) recunoaşterea faptului că… nu ştii! :)
(S-a oprit cântecul. S-a reluat cântecul. Doar Cristina a observat asta. Ceilalţi sunt ff atenţi la ceea ce spune ea – au şi de ce!)
Morala: În viaţă te repeţi şi te învărţi ca într-o spirală. Ca şi în dans, însă, dacă ştii ritmul şi paşii, când te împiedici, poţi să te ridici şi să continui.
Cristi Manafu spune că cea mai tare reţea socială era gaşca din faţa blocului. Pe undeva, are dreptate, cred, dar mai mult decât atât, evocarea vremurilor în care stăteam „cu cheia de gât??? – şi atfel o introduce pe Sanda Nicola.
(funny enough, din trei vorbitori, so far, doi au spus că s-au pregătit prea puţin pentru evenimentul de azi…)
Sanda vorbeşte despre viaţa ei în online şi despre faptul că un mare fan Facebook. Cei mai activi pe facebook sunt cei care consumă cel mai mult dar şi produc cel mai mult. Ne uităm pe pagina ei de Facebook şi ascultăm câteva vorbe despre emisiunea ei, Cu cheia de gât (B1, dacă nu mă înşel)
(încă nu ştiu parola de la Inter-NET, aşa că scriu acum, public later)
(şi tocmai mi-am amintit că am uitat să aduc tricoul FITS Roxanei Precu. Sunt varză!)
Vedem un promo mic la Genereraţia cu cheia de gât şi mă ia cu fiori când văd poze cu pionieri, cu pionieri care dau flori, cu pionieri care dau flori tovarăşilor (aham, am fost în şcoală de protocol)
Altfel, îmi pare rău, Sanda e foarte simpatică, dar prezentarea ei îmi pare, într-adevăr, nu foarte potrivită. Sau, mă rog, pe mine nu m-a captivat. A vorbit despre emisiunea pe care o realizează şi despre cât e de greu să ţii publicul la TV în timpul verii. Agreed!
Urmează Cori Grămescu, despre o experienţă de asemenea personală: cum s-a trezit, acum trei ani, fără business (sală de fitness). Acum are un nou business, acelaşi, LadyFit, exclusiv pentru doamne şi domnişoare, singura sală din lume în care se desfăşoară clase de aerobic, în fiecare oră, de dimineaţă, de la prima oră, până seara târziu.
Vorbeşte despre greşelile pe care le-a făcut în business-ul trecut şi cum acestea i-au folosit în ceea ce face azi.
„Mi se pare cel mai greu lucru să duci o sală de sport din offline în online, şi aceasta a fost prima provocare???.
„Primul nostru site, frumos colorat, a fost un eşec. Noi postam lucruri, dar nimeni nu le citea. Şi aşa a fost şi cu blogul. Aveam content, original, nu aveam cititori???. Soluţia salvatoare: forum, împreună cu reţelele sociale. Toată comunicarea sălii de fitness e făcută de doar două persoane: Cori şi încă cineva.
„Am decis să nu plătim publicitate, fiindcă ne dorim să livrăm informaţii utile, nu o reclamă, pur si simplu. Şi e foarte important să „practice what you preach???, ca să poţi convinge.
(nu mă prind dacă patiseria din farfuria de lângă laptop e cu ciocolată (yuk!) sau cu stafide (yummy!), dar nu mă risc)
Urmează ultima vorbitoare… ăăăă… ultimul vorbitor din primul panel, Costin Cocioabă a.k.a. ecostin sau Mr. ReFresh.
Primul slide îl prezintă pe motanul Micky. Pe măsură ce se întunecă în sală şi poza se vede mai bine, din sală de aude un „awwwwwww??? prelung. Băgaţi la cap: să-ţi placă!
Verbe (fără pisică): a asculta şi a reacţiona. Şi bancul cu Noe, nu-l mai redau, dacă e cineva care nu-l ştie cu siguranţă nu a ajuns fix pe blogul meu! Şi revenim la să-ţi placă, cu Micky cu tot. Regula de bază: dacă nu-ţi place, se vede.
Final words la primul panel:
Sandra Pralong: lucrurile pe care le-am auzit sunt faine şi foarte fireşti. Întrebarea mea e ce putem face pentru a aduce aceste reguli de transparenţă şi echitate, regulile de business, pe cele din performanţa sportivă, să le aducem pe toate acestea în viaţa cetăţii.
Eurupţie AntiCorupţie – căutăm voluntari şi idei pentru ca lucrurile ce ne macină societatea să devină tabu.
(Sanda Nicola a plecat deja)
Cristina Bazavan: ca să ai succes, e nevoie de rigoare şi disciplină. Oricâtă poezie, oricât vals, fără acestea două nu poţi ajunge prea departe.
Cori Grămescu: e nevoie de modele şi de oameni de la care să învăţăm. Online-ul ne oferă acest lucru, găsim modele, vise, online.
Costin Cocioabă a vorbit despre importanţa de a fi conectat mereu, inclusiv la piscină (într-un şir de exemple), ceea ce a dus la o întrebare haioasă şi la o insistenţă uşor stupidă)
Am aşteptări mai mari de la femei decât de la bărbaţi şi poate de-aia sunt mai aspră când judec femeile – aproape misogin ar zice unele. Sunt mai riguroase, mai organizate, mai dedicate şi, la o adică, au şi capacitate superioară de sinteză. De-aia (şi pentru că am crescut pe lângă Gara de Nord) fac ca trenul când văd greşeli.
Dar la Women on Web , care are loc astăzi, de la ora 14, sper că invitaţii vor avea poveşti inspiraţionale şi motivaţionale. Nu vreau neapărat să descopăr poveşti de succes cât idei, argumente şi asumarea faptului că există, şi on Web, o comunitate puternică de femei şi, în egală măsură, o comunitate de femei puternice. O comunitate – n-am rămas cu obsesia temei de anul ăsta de la FITS, ci chiar mi-ar plăcea să cred asta.
Pe scurt, deci, azi se întâmplă WOW 2011, un organizat de Evensys şi prezentat de Activia. Iar pentru cei care au deschis calculatoarele mai târziu şi n-au apucat să se înscrie, puteţi urmări evenimentul pe #WOW11 şi, de ce nu, printre rânduri, mai jos:
PS nu pot să nu mă amuz un pic când mă gândesc la WOW – world of warcraft – fiindcă acum vreo patru-cinci ani fugăream şi eu orci şi trolli prin lumea virtuală. Şi, da, aveam caracter de fetiţă – observasem eu că ceilţi jucători sunt mai blânzi cu fetele. Da’ nu ştiau, bieţii de ei, ce-i aşteaptă! :))
Am fost, abia duminică, din motive de diverse prin agendă, m-am distrat, am dansat, m-a prins ploaia, am fotografiat culorile, am râs, am admirat, am salutat şi am pozat! :)
Iar vineri, mâine, adică, similar, dar mai.. delicat, tot pe stradă, dar Mătăsari: Femei pe Mătăsari. Dar care nu se vând la colţ de stradă, nu, ci îşi vor expune arta şi talentul pentru a schimba percepţia negativă a acestei zone şi pentru a redefini rolul femeii în societate. Evenimentul ţine până duminică pe seară :)
… sau cel puţin ăsta e adverbul inventat ad-hoc de Loredana (da, acea Loredana, artista), aseară, la party-ul de lansare organizat de Borţun-Olteanu pentru Gillette Mach 3 Sensitive, fix la etajul 18 din City Gate Towers, de unde se vede Bucureştiul de zici că e chiar un oraş mişto şi verde! (Dar nu e!)
Pe mine nu m-a întrebat nimeni care e cel mai “pupăcibil” (da, v-aţi prins, îmi displace cuvântul ăsta) VIP autohton, aşa că tipul ales în sondajul făcut cu această ocazie a fost Radu Vâlcan, manechin, actor de telenovele şi “iubitu’ lu’ Adela Popescu”. Care, Adela Popescu, prezentă şi ea aseară, avea nişte pantofi pe care i-am admirat şi o rochie pe care nu, dar care, tre’ să admit, îi şedea tare bine, domnii din preajma mea (nu dau nume!) fiind şi ei de aceeaşi părere.
Aşaaa… Trecând peste faptul că mi s-a părut că Loredana nu străluceşte în calitate de host (sau nu sunt eu public ţintă pentru “glumiţe”), artista arată brici, fără un milimetru în plus pe nicăieri şi a cântat live, fără band, doar cu o clapă şi o chitară electrică pe post de acompaniament. Băi, nene, şi are o voce, ualei! Başca, se pricepe să facă atmosferă, chiar dacă noi n-am fost cel mai călduros public din lume! Chapeau bas, madam!
Revenind la obiectul lansării (altfel, ireproşabil organizată) citez de pe ambalajul aparatului de ras primit în punguţa pe care şade pretty boy (îl vedeţi pe outdoor-urile din oraş): 3 progresywnie umieszczone ostrza… Oh, wait! Asta e în poloneză! Deci, reluăm: trei lame progresive care taie firul de păr aproape de piele, bandă lubrifiantă cu aloe şi cap pivotant. Sigur e de bine, mai ales că vine şi cu un gel de bărbierit care, am văzut eu la TV, e mai silenţios decât spuma!
A! VIP-ul nu vi-l spun, dar, ca să ştiţi, un bărbat cu o umbră de barbă e sexy. Doar că atunci când vine vorba de pupat, asta (barba, adică) nu prea e pe lista senzaţiilor plăcute pentru obrazul nostru sensibil. Preferăm gomajul cu produse cosmetice, mai blânde. Dacă pricepeţi ce vreau să zic!
Şi e cu atât mai special cu cât vine de la şasă domni simpatici, o echipă de vis: DreamTeam adică, pentru că nu sunt la prima “abatere” de genul ăsta şi pentru că zice că am o contribuţie la buna comunicare FITS 2011. Fiindcă a fost fun data trecută, iată şi discursul pentru ăst premiu:
dragi co-premianţi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor spectatori,
sunt foarte onorată de prea frumoasa premiere şi promit să-mi faceţi abonament în acest sens, adică să mă ridic la înălţimea aşteptărilor şi la anul. Ca bază pentru această promisiune postez pentru eternitate fotografia cu macaraua care i-a ridicat pe cei de la Voala Project muuult deasupra Pieţei Mari din Sibiu:
Doresc să mulţumesc celor care au făcut posibil FITS, echipei de la Sibiu şi mai ales lui CR, care a avut inspiraţia (sic!) să mă implice în acest eveniment.
De asemenea, mulţumesc mult bloggerilor acreditaţi şi neacreditaţi care au postat fie bannerul cu I like FITS, reţeta de Marlenka, sute de mesaje pe Twitter, Facebook, fotografii şi cronici minunate pe blogurile lor – să nu credeţi că nu v-am citit! Vouă, tuturor, vi se datorează această recunoaştere de primă pagină:
Tuturor le sunt recunoscătoare şi sper să ne revedem, în aceeaşi formulă, la FITS 2012.
În fine, tre’ să mai mulţumesc şi echipei de cat sitters care a îmblânzit “fiara” a.k.a. Domnul Sony care s-a comportat exemplar cât am fost eu plecată de acasă şi care acum doarme, că doar a muncit destul!
Ieri m-a prins ploaia cea mare prin Centru, la Street Delievery. Mie îmi place ploaia şi a fost fun să ţopăi prin băltoace şi cred că şi prietenii mei s-au distrat, cu atât mai mult cu cât încălţătile unuia dintre ei chiţăiau într-un mare fel de la apă. Nu a mai fost fun când lucrurile de pe noi începeau să se simtă cam reci, aşa că trattoria la care am ajuns a fost o adevărată oază. După ce ne-am încălzit şi am mâncat (eu un pollo casanova cu sos de coniac, foarte bun!), am chemat două taxiuri să mergem cât mai repede spre căşile noastre.
Circul mai mult decât des cu taxiul, aşa că ştiu şi traseele cele mai rapide, ştiu cam şi cât face de colo-colo. Şi las mereu bacşis, minim 10-15 procente din cât indică aparatul. Dar mă enervează teribil când şoferul încearcă s-o ia pe ruta ocolitoare pentru câţiva lei în plus. Ideea e că mă prind, iar diferenţa între varianta directă şi varianta ocolitoare se găseşte, la final, doar pe aparat. Cu alte cuvinte, nu mai bine mă duci tu direct şi repede şi iei bacşiş care rămâne la tine în buzunar, în loc să mă ocoleşti şi banii să fie taxaţi?!
Voila, traseul de ieri.
Cu roşu şi roz, pe unde a luat-o şi a vrut s-o ia. Cu verde pe unde ar fi trebuit s-o ia, respectiv, cu albastru, pe unde i-am zis s-o ia până la urmă. Şi a mai şi avut tupeul să-mi spună că el a vrut să fie rapid şi că dacă eu nu cunosc oraşul n-are ce să-mi facă! A primit bacşis fix 12 bani, şi asta pentru că nu am avut mărunt. A! Era de la firma AS – aviz amatorilor!
Disclaimer: Nu mă fac câţiva lei dar, chiar şi aşa, sunt ai mei şi vreau să aleg când şi cum îi cheltui, nu să mi se ia cu japca.
Mi-a plăcut mult prima parte Kung Fu Panda şi mi-a părut rău că a trebuit să refuz invitaţia de la Ruxandra & Oxygen PR pentru avanpremiera părţii a doua, însă eram la Sibiu sărbătorind Ziua Copilului prin muncă festivalieră.
Însă cum am avut un pic de vreme, azi, adică, am fugit la IMAX dimpreună cu prietena mea Adriana (tot copil, când vrea), să vedem minunăţia animată. Fiindcă amândouă suntem fane Po – ursul panda dolofan care face feţe-feţe, e mereu cu gândul la găluşte şi tăiţei şi e ăl mai erou animat.
I-Haaaaaaauu! Adică ceva de genul ăsta am făcut, dimpreună cu ceilalţi copii, în sală, în timpul fimului, când Po se pregătea de atac. Filmul e bestial, fie că eşti copil pe bune, fie că eşti copil din ăsta, ca mine, adică mai mare niţel. Am aplaudat, am tropait, am dat replici, am atenţionat eroii buni că vin ăia răi, m-am super distrat! Şi, ca să mă credeţi, vă spun că nici prin gând nu mi-a trecut să scriu ceva pe twitter (ca la alte filme la care am făcut live twitting de plictiseală), să mă uit la ceas sau să caut prin geantă olynthul de care aproape toată lumea ştie că-s niţel dependentă.
Fiecare secundă din film a fost cu acţiune sau cu poante, iar povestea e aşa bine închegată încăt nu doar că lasă loc pentru partea a treia (când estimez că Po îşi găseşte o pandiţă), dar mă şi face s-o aştept cu nerăbdare!
Animaţia e şi ea bine făcută (DreamWorks, deh!), şi personajele foarte bine conturate, de la cocorul cel rău, cu voce de Gary Oldman, până la tigresa dură dar sufletistă (Angelina Jolie) sau vipera cu floricele la tâmple care vine la pachet cu vocea lui Lucy Liu. Şi mi-a plăcut şi că sunt faze special gândite pentru 3D, deci merită ă vedeţi filmul la IMAX.
Gata! Hai, mergeţi să vă luaţi bilete sau vedeţi că au Maldita şi Pietricel concurs cu invitaţii – baftă! Şi să-mi spuneţi mie Panda dacă nu v-o plăcea filmul! Am zis!
