Amintiri despre Eminescu

Deşi am fost olimpică la română în liceu, atunci când a venit vorba de Bac, un examen cu miză, au fost, totuşi, subiecte pe care nu mi le-aş fi dorit la examen. Printre acestea, Sorescu (nici azi nu mă dau în vânt după opera lui), şi lirica eminesciană, fiindcă mi se părea întrucâtva aiurea să te apucă să repovesteşti şi să interpretezi frumoasele versuri ale poetului nepereche.

Desigur, la română, la oral, pe biletul meu scria să discut despre lirica eminesciană în Sara pe deal şi să comentez ultimul act din Răceala lui Sorescu Deşi mă aşteptam la aşa ceva, că mie mi se mai aplică Legile lui Murphy din când în când, chiar două dintre subiectele nedorite mi se părea cam mult chiar şi pentru mama lu’ Murphy! Aşa că-mi imaginez că nu se citea chiar fericire pe chipul meu.

“Doriţi să schimbaţi biletul, domnişoară?”, m-a întrebat şefa comisiei, o femeie corpolentă, afurisită nevoie mare, după cum aveam să aflu, uşor ironic, de altfel, fiindcă oricine poate amesteca trei vorbe despre bucium şi jale, vorb’-aia, ăsta nu era bilet de schimbat! Nu, domnişoara nu dorea să schimbe biletul, mulţumesc foarte mult, dar dorea să înceapă cu subiectul doi, adică Răceala, “tratată” scurt şi concis.

“Bine”, zice cucoana de la catedră, să trecem la Eminescu acum. I-am spus, din nou, ce era de spus, aproape tehnic, aş zice  – fusesem la destule concursuri de română ca să ştiu ce şi cum se punctează pe variate subiecte şi în plus avusesem, în ultimul an de liceu, o profesoară minunată la această materie.

Am terminat destul de repede, dar cotoroanţa de la catedră n-a vrut să mă lase să scap prea uşor, aşa că mi-a cerut, suplimentar, să-i povestesc despre viaţa lui Eminescu. Ei, asta era mai interesant, fiindcă poetul român a trăit din plin, bătând ţara, şi nu numai, în lung şi-n lat, şi, din ce-am citit spus despre el, a fost un personaj interesant. Aşa că am început să turui… nu mult, însă, pentru că am fost întreruptă pentru a fi “corectată”, cum că Eminescu a fost sufleor la o trupă de teatru din Cernăuţi, ceea ce e greşit, pentru că el a fost sufleor la Bucureşti, ceva mai târziu.

Fireşte că am susţinut ceea ce ştiam eu, cu atât mai mult cu cât taman în perioada aia lectura mea era o carte despre viaţa lui Eminescu. Pe care, pentru că mă enervasem, am adus-o din bancă şi am pus-o pe catedră. Deshisă. Fireşte, cucoana a luat foc, chiar dacă aveam dreptate şi m-a ameninţat că mă scoate din examen cu nota 1. Eu i-am replicat că examenul s-a terminat când am terminat cu subiectele de pe bilet, şi că asta cu biografia e un moft. În fine… n-a fost drăguţ şi am ieşit din clasă fără să ştiu dacă mai are sens să mă pregătesc pentru celelalte examene sau trebuie să repet Bacul fiindcă am picat la română!

Mi-a dat 8.50, mi-a stricat media generală cu vreo 30 de sutimi, dar versurile lui Eminescu au rămas în continuare printre preferatele mele. Azi, că se potriveşte, un fragment de Glossă:

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate .

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Mihai Eminescu, 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889. Apropo, voi ştiaţi că există un asteroid ce-i poartă numele?! Se numeşte 9495 Eminescu şi a fost descoperit de americani în 1971.