Îmi place campania vALLuntar, una în care echipa de la editura ALL trimite cărţi bloggerilor activi care solicită acest lucru şi, în schimbul recenziilor acestora, face muncă de voluntariat. Astfel, fiecare postare valorează 15 minute de voluntariat, iar fiecare comentariu încă trei minute.
Mi se pare ideal! Bloggerul se bucură de carte, are subiect, unul prin care încurajează lectura, cititorii săi îşi fac o idee despre cărţile apărute la editură, editura îşi promovează cărţile, organizaţiile profită de pe urma voluntariatului… cum ziceam, toată lumea câştigă!
Şi pentru că îmi place campania şi vreau să-i pun pe cei de la All la muncă (sic!), dar şi pentru că eram în urmă cu lectura, astăzi vă povestesc despre volumul Moştenirea de Katherine Webb.
Moştenirile nu ţin doar de averi materiale
La modul propriu, juridic, dacă vreţi, “Moştenirea” ar fi o veche casă englezească în care a început saga familiei Calcott cu un secol în urmă. De fapt, moştenirea asta este un secret bine ascuns, reprezintă depresia si tristeţea transmise de-a lungul a patru generaţii, începând cu Lady Caroline.
Secretul, pe care cititorul îl află încă din primele rânduri, un copil părăsit într-o tufă de flori, la marginea domeniului, nu e cunoscut decât lui Lady Caroline, cea care părăseşte copilul. Ce a dus la acest lucru, şi care sunt consecinţele sale, urmează ca cititorul să descopere în acest roman, capitol cu capitol.
Cartea nu m-a cucerit de la început, fiindcă abia după prima treime începe să devină palpitantă. Prima parte, e drept, are darul de a face portretul personajelor principale, surorile Erica şi Beth Calcott, moştenitoarele vechiului domeniu englezesc, nevoite, pentru ca moştenirea să devină a lor, să locuiască în vechea casă. În timp ce fac ordine, o veche fotografie a străbunicii ei dimpreună cu un copil trezeşte curiozitatea Ericăi.
Alternanţa trecut-prezent din capitole, o abordare ingenioasă
Cartea este ingenios construită, alternând trecutul cu prezentul, iar fiecare capitol se termină fix înaintea unui punct culminant astfel încât, la un moment dat, chiar am fost tentată să dau câteva pagini ca să văd ce s-a întâmplat mai departe. Nu am făcut lucrul ăsta, totuşi. Am acceptat regula impusă de scriitoare, şi nu regret, fiindcă până la urmă secretele se dezvăluie şi se întrepătrund, la fel cum se întâmplă cu trecutul şi cu prezentul.
Demn de reţinut, totuşi, că o persoană scoasă din mediul familiar se poate destabiliza psihic suficient de mult încât să ia cele mai dubioase decizii şi, de asemenea, că un copil crescut fără iubire, o să devină o persoană incapabilă să ofere iubire, otrăvind, iresponsabil şi poate chiar fără intenţie, tot ce-i în jur.
Dincolo de aceste idei, cartea se termină… vindecător!
Pentru că fiecare comentariu al vostru valorează încă şi mai mult de această dată, vă propun să discutăm despre importanţa a ceea ce moştenim şi, mai ales, a ceea ce lăsăm în urmă.
Dacă aţi avea de ales, voi ce aţi prefera să lăsaţi ca moştenire: grijă, idei, principii şi o bună educaţie sau un maldăr de bani?
Si eu sunt vALLuntar si am terminat saptamana trecuta prima carte. A doua este chiar asta de care ai scris tu si abia o astept pentru ca imi plac la nebunie povestile astea despre familii intinse pe zeci de ani.
este greu de spus ce preferi sa mostenesti, cu siguranta din familie preiei primele principii de viata, care pot fi sau nu slefuite mai departe prin auto-educatie, istoria familiei tale mai lunga sau mai scurta oricum o vei pastra si o vei transmite copiilor tai. Mostenirile materiale te pot ajuta pe moment sau pe o durata mai lunga, insa ce vei face cu toate acestea depinde de felul in care esti construit si educat de cei din jurul tau familie sau nu. Nu cred ca o matusa indepartata pe care o vezi rar te influenteaza prea mult, decat poate atunci cand iti schimba stilul de viata, printr-o mostenire materiala sau prin insuflarea unui sentiment de apartenenta.
Mi-ar placea sa las mostenire dragostea de viata si pasiunea de a schimba un lucru rau in ceva bun. Mi-ar placea sa las mostenire dragostea mea pentru nou si pentru calatorii, dragostea pentru scris si muzica. Mi-ar placea sa las mostenire curiozitatea de a afla ce se afl a dincolo de invatamintele stravechi si curiozitatea de a afla despre alti Dumnezei, existenti sau nu, fara frica. Mi-ar mai placea sa las spiritul liber si dorinta de a trai frumos, dincolo de supravietuire. Si as mai lasa si jurnalele mele de calatorie si colectia de timbre si de surprize Turbo si colectia de snow-balls adunata de peste tot din lume, pentru ca jocul n-ar trebui uitat.Si Curajul, Curajul de a-si asuma viata,cu bune si rele, cu intuneric si lumina. Si Zambetul, ce-l ai pe chip la capat de traseu dificil, sau la un proiect in care te-ai investit pe tine dincolo de alte resurse, sau zambetul din prima zi de Martie.
suna foarte bine ce ai scriis tu despre aceasta carte.
si eu sunt vALLuntar in asteptare de carte si citind recenziile voastre, nu faceti decat sa imi deschideti un mare apetit pentru lectura:)
felicitari!
Interesantă poveste. Eu am recitit recent Forsyte Saga. Îmi închipui că trebuie să fie cam în acelaşi stil.
n’am citit forsyte saga… stiu ca am inceput/o in vreo doua randuri, dar mereu mi’am gasit alte carti pe care sa le termin (eu citesc 1-2-3 in paralel, dupa dispozitie) :)