Taximetristul măcelar

Zilele astea de iarnă autentică au adus temperaturi mult prea joase faţă de alinturile iernii din decembrie. În consecinţă, una dubioasă, că n-ar trebui să fie aşa, taximetriştii, uitând că, la bază, aparţin tot speciei umane, ca noi toţi, speculează fiecare zecime de grad în minus de pe scala termometrelor, iar preţul lor creşte direct proporţional cu viteza vântului care ne ia pe sus şi sufletele!

Marţi seară, după spectacolul de la Globus, m-a lăsat cineva la Aviatorilor ca să iau de acolo un taxi. În staţie, chiar unul de firmă, “ce noroc pe mine!”, mă gândesc. Deschid portiera din spate.

– Liber?

– Unde mergeţi?

– Până la Ministerul Transporturilor.

– 15 lei, că n-am găsit gaz şi-am pus benzină!

Afară era un vânt care-ţi făcea acupunctură, lipsit, însă, de orice proprietate benefică a metodei alternative de tratament! 15 lei nu erau un capăt de ţară, dar, totuşi, de trei ori mai mult decât face?! De la un taxi de firmă? Nu cred! Şi, în definitiv, din partea mea n-are decât să pună şi sirop de coacăze în rezervor, dacă respectă preţul de pe portieră.Sătulă de neomenia acestor mici dictatori ai traficului, mi-au venit nişte super draci!

– Bine, zic. Sun eu la firmă să-i întreb dacă s-a schimbat tariful sau vă mai gândiţi, dracu’, că e iarnă şi e frig şi că ce faceţi nu e doar ilegal dar şi imoral?!

– Păi, domnişoară, am pus benzină, e de două ori mai scumpă.

– Nu mă interesează. Deci? Sun sau mergem?

Am mers. Pe drum mi-a povestit ce viaţă grea au, că pe patron nu-l interesează în ce condiţii e maşina, îi decontează doar cât să meargă şi să producă milionul pe care-l au de dat, zilnic, la firmă.

– De ce nu vă lăsaţi? Vă apucaţi de altă meserie!

– Eu am meserie bună, domnişoară, sunt măcelar, am două diplome de specializare. Da’ când m-am angajat la patron, am muncit ca prostu’ şi el a zis că-mi dă salariul săptămâna viitoare. Nici acum nu i-am văzut! Şi sunt priceput , domnişoară, tăiam nişte fripturi, uite-aşa!, zice, şi face un gest cu palma prin aer!

Mai mult ca să fac conversaţie, îl întreb cum se alege carnea de vacă, fiindcă mi se pare tricky treaba asta.

– Aaaah, spune. E cu schepsis! Să fie deschisă la culoare, dacă-i închisă e veche sau e de cal. Şi să vă uitaţi la grăsime, aia-i cheia! Să fie, aşa, marmorată. Şi moale. Da’ nu prea moale.

– Auziţi, se întrerupe! Da’ eu vă ştiu, cumpăraţi carne de la Matache, din hală.

– Da, până s-o închidă, da.

– Vă ştiu! Mă puneaţi să vă tai fripturile şi să toc pieptul de pui.

– Aşa e.

Între timp am ajuns pe strada mea şi-i spun să opreasă.

– Aaaa, păi se schimbă treaba, domnişoară. Că matale mereu îmi lăsai câte ceva. Ce-s trei kilometri, acolo. Fac cinste.

– Păi benzina?

– Lăsaţi, domnişoară, că nu mă face pe mine o litră!

Şi n-a vrut să-mi ia banii! E, poftim!