Acum nişte ani, mai mulţi, aşa, un medic pe care l-aş călca cu mşina dacă aş avea permis, mi-a prescris prost nişte pilule care mi-au dat peste cam tot metabolismul şi uite aşa, în mai puţin de două luni, am luat vreo 15 kilograme. Cred că până şi aerul se punea pe mine, şi a fost groaznic să mă trezesc, peste noapte, de la xs la l. Medicii la care am fost atunci au dat din umeri: o să se regleze. Mda. Nu s-a.

Am ţinut atunci cele mai dubioase diete, în speranţa că ceva o să funcţioneze… parţial aşa a fost, dar n-am mai ajuns niciodată la măsurile iniţiale. Acum, după trei săptămâni de vieţuit brambura, cu mic dejun, însă, dar dormit foarte puţin, abia aştept s-ajung acasă şi să mă pornesc cu vreo dietă, să mă resimt bine în pielea mea. Sau, mă rog, cel puţin un pic mai bine. Mi-am stresat organismul într-un mare fel în perioada asta şi nici n-am băut cei doi litri de apă pe care-i beau de obicei. Deci dietă, somn, hidratare.

Acuma… cea mai sinistră, dar şi cea mai eficientă dietă pe care am ţinut-o vreodată a fost aia cu supa de varză, nu neapărat pentru că mâncarea asta e oribilă la gust, ci pentru că presupune excluderea completă a sării din alimentaţie, chestie care mie îmi e foarte peste mână, fiindcă îmi place să mănânc sărat. Probabil o să ţin disociatul. Sau o cură cu cireşe – la câta poftă îmi e, cred că pot să mănânc o săptămâna fără griji doar cireşe! :))

Zilele trecute, o amică îmi spunea că se pregăteşte de concediu, şi că ţine dietă. Ce dietă, o întreb? Pe culori. Pe ce?! Pe culori, dragă, îmi zice prietena. Cum pe culori? Păi da, într-o zi mănânci alb, în alta roşu, în alta verde, şi tot aşa. Nu i-am zis că mi se pare dubioasă ideea, adică dacă prăjitura are glazură albă e ok? Bezelele-s bune la ziua albă şi îngheţata cu fistic la ziua verde?! Beats me!

Oricum, ideal e să mergi la nutriţionist, să nu te înfometezi aiurea, să mănânci şi să trăieşti, cât de cât, măcar, într-un stil regulat, şi să faci sport. Iar dacă nu ai vreme (sau bani) să mergi la medicul nutriţionist, poţi încerca cu ajutor din partea naturii, aşa cum m-au rugat să vă spun cei de la SOS Silueta, care vor să atragă atenţia asupra pericolelor metodelor nesănătoase de slăbit.

Şi pentru că-şi pun produsele unde-şi pun şi sfaturile, cel sau cea care îmi spune cea mai nebună dietă încercată sau auzită, primeşte un asemenea produs – până pe 14 iunie puteţi face asta. De asemenea, dau leapşa, şi acelaşi premiu, către Denisuca, Anca Duma şi Zăinesca, sa zică şi ele ce dubioşenii de diete au auzit :)

foto

UPDATE: and the winner is…. Ioana Dumitrache. Scuze că a durat un pic mai mult până la anunţ. Iti dau email, Ioana, cu detaliile, iar vouă, celorlalţi cititori, siluetă de invidiat vă urez! :)

Share: