Nu ştiu cât e de salvată acum Vama, cine a salvat-o şi de cine, dar prea puţin din boemia de odinioară mai sălăşuieşte pe nisipul nu prea fin de-acolo. Când am intrat pe “Magheru”, vineri seara, cu maşina, mi s-a fracturat retina de atâta plastic şi kitsch, întocmai ca pe vremuri în Costineşti. Un bâlci, în care ideea de stuf, sat, simplitate s-a rătăcit, probabil pentru totdeauna. Pe strada din spatele Frontiera, La John şi Bibi, pe stânga, e o curte în care mai intră lejer zece maşini. Vrem şi noi, dar nu se poate, nici pe bani, că proprietarul e căpos. Ce contează că se blochează drumul?! Nu-l interesează. Nici pe el şi nici pe alţii care parchează cum le vine şi unde le vine.

Pe “faleză”, spre Expirat, număr câţiva producători de porumb fript cu uscătorul de păr. La Amphora e prea ca-n Mamaia. La Molotov, unde e mai ok noaptea, nu se aude Vara nu dorm, dar un cetăţean turmentat se dă în leagăn şi “păleşte” vreo câţiva oameni de bine care-şi vedeau de dansul lor. Eh. Toată vama e un muşuroi, o viermuială neplăcută. Pe plajă, ziua, un şezlong e 20 de lei. Cu umbrelă inclusă. Iau, că vreau să stau la umbră, să citesc.

În prima zi, marea e curată, a doua, însă, duminică, “salata” se apropia neprietenos de mal şi nu prea departe în larg erau şi meduze. Soarele te frige de nu te vezi.

La Bibi, taratorul e la fel de bun, deşi la ora prânzului se repetă zgomotos pentru concertul de seară şi dusă-i poezia! Cina o servin la cherhana, rapane şi midii, bune, dar nu neapărat ieftine*, în damful de peşte fript pe plită. Sosul de usturoi se cam întinde, lung, inconsistent. Şi până acolo sunt afişe cu taxa pe bun simţ despre care, însă, nu ştiu unde se plăteşte, de cine şi pentru ce, dar aparent cineva a încerat să-şi însuşească B-ul din bun:

* pentru tot atâţia bani, dar în monedă bulgărească, la Dalboca primeşti cel puţin porţie dublă!

Am senzaţia că e imposibil să mai găseşti în Vamă o bucăţică de loc cu vedere la mare în care să nu te agreseze ceva, fie că e un miros ori un zgomot sau simpla idee că liniştea de odinioară s-a tranformat într-un talmeş balmeş de nedescris. Seara cam toată lumea se adună pe lângă o terasă, pe plajă ori pe faleză, unde bubuie boxele. Discret, parcă, pitite pe ici, pe colo, văd câteva afişe care anunţă Festivalul de Jazz – videoclipul de promovare, însă, îmi aminteşte de băeţii care umblau cu portavocea pe plajă în staţiunile consacrate ca să vândă bilete la şuşele cu Ţociu şi Palade:

Discuţiile mari de la orele mici lasă loc muzicii, a la la la la long long lee long long long, şi celor care încearcă o conversaţie care începe cu Ce face fata? Se dixtrează? şi un damf puturos de bere.

Cred că a fost prima dată când am plecat din Vamă fără să-mi pară rău, cu gândul la malul mării de la Sfântu Gheorghe şi Sulina. Unde e linişte şi unde nu auzi decât valurile. Şi unde, seara, cel puţin pentru o săptămână, 6-12 august, la Anonimul, adică, se văd şi filme bune.

PS Noua obsesie muzicală căpătată cu ocazia acestui drum, thx, Emilian! :p

Share: