Azi, cum veneam spre casă de la o întâlnire, pe una dintre străzile din spatele blocului, am auzit ţipete şi urlete care veneau dinspre curtea unei case, chiar înainte să trec prin dreptul porţii. Întâi am crezut că se ceartă nişte adulţi, dar după aia am înţeles că era o femeie care ţipa la un copil şi-l altoia corespunzător. Nu ştiu ce făcuse, dar femeia, probabil mama lui?, era foarte nervoasă, iar palmele pe care le-a încasat copilul au fost atât de sonore încât aproape că m-au durut şi pe mine.

Nu sunt genul care asistă liniştit la faze din astea, dar poarta şi gardul erau înalte, deci oricum nu puteam vedea exact ce se întâmplă, şi ce-aş fi putut să fac? Să sun la poartă şi să spun Doamnă, nu-l mai bateţi?!, să chem poliţia care, probabil, nici nu poate să se bage în aşa ceva? Ce să fac?

Am trecut mai departe, dar mi-a rămas cumva în minte dorinţa de-a o fi făcut pe femeia aia să înceteze.

Acum, sigur, eu nu ştiu prea multe despre copii, şi nici nu-mi dau seama dacă vorbele sunt suficiente să te asculte de fiecare dată, pot doar să presupun că uneori se mai impun şi corecţii gen o palmă peste fund. Dar de asta şi până la ce am auzit eu azi e ceva distanţă, zău! Şi ce poţi să faci? Ai dreptul, tu, trecător, să te bagi între părinte şi copil? Ai dreptul tu, trecător, să rămâi indiferent?

Dilema serii. Acu’ ziceţi şi voi cum e mai bine, ca să ştiu data viitoare când trec pe acolo! :)


Share: