Ca niciodată, parcă, anul ăsta iarna şi Sărbătorile ei m-au prins pe picior greşit. Nici măcar zăpada nu m-a binedispus ca în alţi ani, nici un strop de veselie n-a venit odată cu prima ninsoare. Ba am şi răcit, ceea ce iar nu mi se întâmplă cand e sezonul! În plus, finalul de an a fost cu motoarele turate şi încă mai sunt câteva chestii de făcut!

Dar vineri după amiază, când am ieşit preţ de câteva ultime cadouri, afară ningea blând şi muzica (din căşti) şi-a făcut din nou simţită magia: m-am surprins zâmbind şi pe urmă chiar am făcut câţiva paşi de dans, spre mirarea celorlalţi trecători!


Şi, uite-aşa, ca prin minune, m-am trezit fredonând “A venit iar Crăciunul!”, pregătind friptura tradiţională cu fructe ameţite de vin şi pâine de casă, că parcă nu e sărbătoare dacă nu e aroma aia inconfundabilă. Şi apoi a venit şi un brad, tocmai când eu dezertasem de la ideea de a avea pom de Crăciun anul ăsta pentru că oferta din piaţă era deplorabilă. Un brad frumos, ca în cântec, pe care l-am  împodobit, ca de obicei, în albastru şi alb, culorile casei şi  culorile mării.

Pentru că face mama sarmalele, eu am scăpat repede cu bucătăritul, aşa că am avut un dram de răgaz să mă gândesc la bucuria de a dărui, la speranţe şi la cum această sărbătoare ne face un pic mai buni şi mai generoşi… sau măcar ne oferă prilejul de a fi aşa. Deci Crăciunul meu e, ca obicei – ce uşurare! – despre brad şi pâine de casă, prieteni şi familie, daruri, bucurii mici şi mari, ceva bun de mâncare şi tihnă!


Ceea ce cu drag vă urez şi vouă! CRĂCIUN FERICIT!


Share: