Ieri, o fostă colegă de şcoală generală mi-a făcut o super surpriză cu o fotografie din antichitatea personală, adică de când am participat, cu echipa şcolii, la concursul Sanitarii Pricepuţi. Pentru cei mai tinerei, ăsta era un concurs practic şi teoretic pe teme de asistenţa medicală primară. Trebuia să învăţăm un manual de profilaxie şi ce trebuie să faci când acorzi primul ajutor în diverse cazuri plus o proba practică în timpul căreia nimeni nu a fost rănit!
Am fost, am şi câştigat ceva premiu, după ce iniţial au vrut să ne descalifice – nu mai ştiu de ce! – şi, culmea!, mai ţin minte şi acum vreo câteva chestii din cele pe care trebuie să le faci ca prim ajutor. Epistaxis, hemoragii, entorse, fracturi, plagi în diverse locuri, ştiu si acum, da, unde şi cum pui garoul, presiune, atele, imobilizare şi aşa mai departe.
Iar poza… e istorie, zău aşa!
da, eu, cea cu casoleta in mana. pantofii erau ai mamei! nu ştia ca i-am furat! să mă ierţi, mama! :))
Da, am vrut să fiu medic de mică, de la grădiniţă, asta după ce, desigur, am depăşit fazele cu fericită (credeam că e o meserie) şi gunoier – care merită explicat un pic, că altfel sună prea dubios! Deci am vrut să fiu gunoier pentru că îmi plăceau mânuşile lor maaari, pentru că veneau la uşă şi primeau o bancnotă la fiecare final de an şi, cel mai important, pentru că tata, care era profesor, spunea că în Germania până şi un gunoier câştigă mai bine decât el!
Totuşi, medicina şi-a făcut repede loc printre preocupările mele şi a rămas acolo nişte ani buni. Nu coafam păpuşile, dar le făceam injecţii. Şi, pe undeva, pe la ai mei, cred că mai există caseta cu mine recitând următoarea poezie de mare angajament: O fetiţă cu fundiţă / Se ducea la grădiniţă / Şi mămica o-ntreba: / “Un’te duci fetiţa mea?” / “Eu ma duc la grădiniţă / Să mă fac o doctoriţă / Dar taticu-i supărat / Că n-are si el baiat!
(mă rog, există dacă n-am tras eu vreo La Isla Bonita sau al’ceva de la radio peste!)
M-a pasionat chestia asta până în liceu, când viaţa a avut alte planuri pentru mine, şi zic mersi!, fiindcă empatia e foarte bună în relaţii publice şi comunicare, dar în medicină… e bună doar până la un punct! Oricum ar fi, lecţiile de-atunci mi-au prins şi încă îmi prind bine şi, între timp, am învăţat să fac şi injecţii! Însă cei patru ani de chimie intensivă din liceu nu mi-i dă nimeni înapoi, of! :))
ce simpatic :) si ce bine ca mi-am amintit si eu de momentul sanitarii priceputi! a fost f haios si am invatat o gramada de lucruri bune. nu mai tin minte ce loc am luat, dar stiu ca ne-a placut. :)
clar, a fost o experienta! :))
In general, parafrazand facerea de bine:) in orice loc si cariera:
Daca omul nu-ti zambeste, continua; daca omul iti zambeste, continua !
(Vindeca-l !)
acu fac profilaxia imaginii publice, ca sa zic asa :)))
Pacat ca nu pot mari imaginea…
In copilarie visam sa devin profesoara sau crainic tv. :))
da, i’am kilarit linkul si am uitat sa’l pun la loc. vezi ca e si la mine pe fb, dar nu cu mult mai mare, oricum
Ai milioane de poze… Nu dau de ea… :))