La nouă luni nu e chiar uşor să te deprinzi cu apa, îmi imaginez, dar să te mai şi scufunzi! Totuşi, când ai o mamă devotată care vrea să te înveţe să te descurci în viaţă, e foarte posibil să te ia bine de ceafă şi să te tragă după ea în apă. Probabil n-o să-ţi placă la început şi o să înjuri natura care nu ţi-a oferit una bucată iaht şi una bucată submarin dar mama ştie cel mai bine!, iar când o să începi să faci tumbe prin apă o să vezi ce bine îţi prind lecţiile ei.

Sigur că Mollala se strâmbă şi nu-i convine prea tare să facă pe submarinul vidresc dar când o să fugărească – cu succes! – peştele prin apă, cine o să fie un pui fericit şi recunoscător pentru lecţiile de înot şi scufundare luate chiar şi cu forţa?!

La o adică, nici lecţiile mele de înot n-au fost prea diferite, doar că nu era mama cea care m-a târât în apă ci un instructor, care m-a şi scăpat în bazin de era să nu mai vreau în preajma apei nici când era vorba s-o beau! Nu-mi amintesc prea precis, dar cred că eram la fel de încântată precum moacă ăsta din poza:

Photo credits: Michael Durham | Oregon Zoo

Bonus, micul supărăcios când era şi mai mic. Pentru că detesta să fie pozat, protesta zgomotos:


Share: