La finele acestei săptămâni a avut loc, la Sala Palatului, SofistiCAT, expo concurs de feline mici, adică pisici! Cum ieri am avut avânt administrativ cu spălat de geamuri şi de rufe, am ajuns abia azi. Şi n-am plecat dezamăgită de la expoziţie, ce-i drept! Am plecat furioasă!

Dincolo de coada lungă formată la intrarea în Sala Palatului, pentru că accesul se făcea pe o sigură uşă din cele zece sau câte-or fi cu totul – organizare “înţeleaptă”, desigur! – trebuia să stai la coadă la fiecare rând de cuşti ca să poţi vedea ceva. Dar nici asta nu m-ar fi deranjat chiar atât de tare, nu. Ce m-a deranjat a fost lipsa de confort a pisicilor.

Custile, făcute dintr-un material textil şi plasă deasă erau înşirate una langă alta iar vizitatorii erau aproape lipiţi de ele. Practic, pentru a vedea vreo pisică din cuştile alea trebuia să stai la coadă – o coadă, fireşte, pe mai multe rânduri. Sigur că toţi oamenii ăstia vorbeau şi gesticulau şi pozau (unii chiar cu blitz), ba unii chiar împungeau cuştile în care se aflau bietele pisici ca să obţină o reacţie.

Cele mai multe dintre mâţe dormitau cu spatele la mulţimea deranjantă de nebuni care căutau să vadă o reacţie şi cred că e foarte posibil ca unele să fi fost chiar niţel sedate ca să reziste la atâta stres! Cu totul, cred că am văzut vreo patru pisici, în rest vreo zece spinări şi vreo două cozi, însă milă mi-a fost de toate pisicile de-acolo.

Nu pricep de ce nu a dat nimănui prin minte să pună o distanţă de măcar jumătate de metru între vizitatori şi exponate, astfel încât acestea să poată respira cât de cât liniştite, fără să se “bucure” de ghionuri prin plasa cuştilor şi, desigur, o seamă de “pis pis”. Nu m-am alăturat cozilor şi mulţimii care se scurgea pe lângă cuşti, aşa că singura pisică pe care am reuşits-o fotografiez se afla în braţele stăpânului său, ea e:

Şi aici mai am o poză cu cel mai mare motan pe care l-am văzut vreodată, cam de două ori cât Domnul Sony care e cam cât portocaliul pe care şedea motănoiul:

Asta e o fotografie făcută de cineva “din interior”, aşa că puteţi să vă faceţi o idee despre cum se vedea din cuşca pisicească, toţi oamenii ăia băgaţi în sufletul lor.

Mi-a fost milă de animale, pe bune, nu ştiu ce e în capul proprietarilor care-şi expun pisicile la atâta stres, şi pentru ce? Pentru un premiu care constă în vreo pungă de mâncare şi o cupă? Înţeleg că pui de pisică premiată = mai mulţi bani, dar eu n-aş face asta unui animal pentru toţi banii din lume! N-are decât să vină juriul în vizită în mediul pisicii, nu să stea animalul într-o cuşcă, pozat şi stresat, două zile! No way!

Când am ajuns acasă Domnul Sony dormita pe canapea. A ridicat capul: Miau? şi l-am alintat vreo cinci minute. E singura pisică fericită pe care am văzut-o azi!
Una peste alta, SofistiCAT a fost prima şi ultima expoziţie de pisici la care am fost şi aproape că mă înfurie ideea că am îmbogăţit cu şase lei (costul accesului) pe unii care fac un business bazat pe pisici stresate!

Plăcinta e opţională :)

Partea bună, totuşi, este că au avut loc în cadrul expo şi asociaţiile care se ocupă cu intermedierea adopţiilor de pisici şi, pentru că am văzut cuşti goale la standurile lor, sper că totuşi nişte mâţe drăguţe şi-au găsit stăpâni iubitori.

găsiţi aici mai multe poze.

Share: