Care e treaba cu schimbarea şi modelarea celor la care ţinem?! De ce e atât de greu să ţinem la ei şi să-i preţuim pentru ce sunt, aşa cum sunt, şi încercăm să-i schimbăm, de ce e atât de greu să acceptăm că felul lor de fericire nu e identic cu felul nostru?! Şi, eventual, că al nostru nu e singurul posibil.
Că dacă nouă macaroanele cu brânză ne par gustul rafinat şi suprem e posibil, ba chiar probabil, ca altora să le placă mai mult salata de vinete, şi diferenţa asta de gusturi nu ne face pe noi mai buni şi pe ceilalţi mai puţin buni!
Sunt puţine “calităţi” pe care chiar nu le suport la alţii şi, în consecinţă, mă feresc de oamenii care le posedă. Când nu am de ales, încerc să mă concentrez pe acele părţi care sunt în regulă la ei. Dar chiar şi aşa, tot mi se întâmplă şi mie să consider că unora le-ar fi mai bine dacă ar schimba aia sau ailaltă şi, uneori, depinzând de cât de tare îmi pasă, să le şi spun acest lucru. Însă nu insist, fiindcă aşa cum mie nu-mi place să mi se dea verdicte întru fericire, presupun că nici alţii nu apreciază lucrul ăsta.
Tocmai de-aia, când cineva spune, în repetate rânduri şi felurite moduri, că nu-i place un anumit fel de mâncare (nu vorbesc de mâncare, ok?), ideal ar fi să nu-l mai întrebi, niciodată!, dacă nu cumva vrea şi felul ăla pe care ştii că îl detestă, insistând că, de fapt, e ceva foarte bun, doar pentru că ţie îţi place, pentru că are vitamine, pentru că whatever! Totul înfăşurat, desigur, cu glazura de “Dar eu vreau doar ce-i mai bun pentru tine”.
Fiindcă într-o zi, oricât de bine sunt gătite celelalte feluri şi oricât de frumos e aranjată masa, o s-o lase baltă!
Leave a Comment