Cei din generaţia mea şi cei mai mari şi-l aduc aminte cu siguranţă: era mâncarea obişnuită în orice excursie şi suplimentul alimentar în taberele pioniereşti în care, după ce că ne puneau să curăţăm cartofi, nici nu ne dădeau porţii cu care se poate sătura un copil care ţopăie pe coclauri toată ziua!
(Chiar aşa! Cum o mai fi prin tabere acum, în epoca postpionierească?! Tot macaroanele şi compotul reprezintă capul de afiş în meniul zilei?)
Cuţia avea o bandă la fel de albastră ca acum, doar ca era din hârtie, nu printată pe conservă, iar aceasta din urmă nu avea cheie. Cu pâine – şutită, desigur, de la cantină – mergea la marele fix şi nimeni nu comenta. Ulterior, alte produse similare i-au luat locul pe rafturi şi, deşi a mai avut reveniri comerciale din când în când, nu cred că e lider de piaţă, mai ales că gustul îmi pare că nu mai e cel din copilărie. Oricum, nu contează, rămâne mereu pateul ăla.
Azi dimineaţă am văzut reclama cu stadionul şi era să mă stropesc cu cafea de la râs. Aşa că le pun pe toate trei reclamele noi cu porcuşor, ca să râdeţi şi voi! Ficat! Ficat! Ficat!
Când mă întorc din “tabără” de la Timişoara o sa-mi iau nişte pateu din ăsta turcoaz :))
later edit: via iqads am aflat şi agenţia, e vorba de Grafitti BBDO.
Vai cat este de tare cea cu stadionul! :)))
Made my day!
pe aia am vazut’o la tv, de era sa vars cafea pe mine de ras. mie imi place aia cu opera cel mai mult :)
ficat! ficat!