De pe scena Digital Divas, minunata Oana Pellea.
Fără alte comentarii:
Succesul vine când nu-l mai cauţi. Şi nu vine niciodată fără pasiune.
N-am postat niciodată nimic pe FB dacă nu am simţit în stomac. Nu la mişto, dar călduţ numai – când am postat aşa, Like-urile nu au venit. Dar când nu am dormit trei nopţi de grija cailor de la Letea, şi am scris despre asta, a fost un miracol. Au fost oameni care, ca şi mine, nu au dormit până nu au făcut tot posibilul să-i salveze pe acei cai. Există o responsabilitate a ceea ce aruncăm în virtual, una care trebuie asumată. Letea a fost un succes.
Băşcălie ştim să facem toţi, dar poate e mai bine că public să facem ceva mai mult, mai bun.
Dar am avut şi un insucces: Mihai Eminescu. Acum doi ani, văzând că nimeni nu spunea nimic pe 15 iunie, am postat eu că mă voi duce să pun o floare la zidul casei unde a murit Eminescu, pe strada Polonă. A fost singura lumânare. Da, sigur, Like-uri au fost, dar ce e după Like e mai important.
Acţiune reuşită a fost cu Japonia, când a fost cutremurul, pentru că am fost indignată că nici o persoană oficială de la noi nu a spus ceva despre felul în care Japonia a reacţionat la această catastrofă, pentru că acolo era o lecţie de viaţă şi de demnitate excepţională. Cum au reacţionat oamenii ăia în faţa pierderii a tot ce au avut. Am spus Hai să ne întâlnim şi să aprindem o lumânare pentru oamenii ăia pe care nu-i cunoaştem. Au venit 50 de oameni, iar părintele de acolo a venit şi a deschis biserica şi a ţinut o slujbă pentru oamenii care au murit şi pe care nimeni dintre cei prezenţi nu i-a cunoscut.
Avem un instrument de o putere incredibilă, dar ca orice mijloc de comunicare, poate fi folosit pentru bine şi pentru rău. Eu reproşez internetului că ne mănâncă timp şi faptul că, în loc să te întâlneşti în persoană cu cineva, mai degrabă scoţi tableta. Mi se întâmplă şi mie dar, cum la finele vieţii vreau să fiu mândră de mine, o pun la o parte. Nu amestecaţi timpul şi atenţia pentru „viu??? cu cea pentru online, o să sfârşiţi prin a nu fi nici acolo, nici acolo. Lucrurile trebuie făcute separat, pe rând.
Experienţa online m-a îmbogăţit tare, dar eu vreau să rămân un om viu. Totuşi, uite, am o căţeluşă pe care am luat-o de pe Facebook, şi îmi face viaţa mai frumoasă.
Pe vremuri se punea o sticlă şi se arunca scrisoarea într-un ocean. Cumva aşa e şi cu facebook. Eşti responsabil de ce arunci în ocean. Tata avea o vorbă când ceva era rău: faci aşa, o groapă cu călcâiul, stai acolo, spui tot ce e de spus, apoi le îngropi la loc şi pleci mai departe. Pământul are calitatea de a îngropa lucrurile, virtualul, însă, nu o are. Nu greşiţi aşa.
După aplauze:
– Uite, vezi, furnicăturile astea pe spate, de plăcere, nu le am în virtual…
***
Şi, da, s-a vorbit şi despre telefoanele care sună în timpul spectacolelor. Oameni buni, oameni nebuni, oamnilor care mergeţi la spectacole – aveţi un pic de respect faţă de artiştii de pe scenă. Puneţi-vă telefoanele pe silenţios!
Ma inclin!
minunata, doamna Pellea! ne inclinam impreuna :)