După atâtea zile pe drumuri, oboseala şi-a spus cuvântul, aşa că azi, într-o jumătate de oră liberă (n-aveam, dar mi-am făcut), am fost la Spa. Eden Spa. Dacă tot e la mine în hotel, ici-colea, la parter… Altfel poate că aş mai fi luat un ketonal şi basta, dar… oricând e mai tentant un masaj!

Zis şi făcut, la Eden e zen. Am completat o fişă cu câteva detalii şi hai la masaj. Pe cel care îmi va calma muşchii isterizaţi îl cheamă Ramon şi e foarte politicos. Eu, având nevoie să-mi ţin mintea în priză, l-am rugat să oprească muzica (nush de ce, dar muzica aia ezoterică mă enerveză! prefer liniştea) şi, dacă vrea, să-mi povestească despre el… accentul lui îl recomanda clar ca nefiindu-mi compatriot.

ramon

El e Ramon Miguel Peset Pons de la EdenSpa

Ramon e din Spania, mai precis din Majorca (sau Mallorca, după cum preferaţi) şi a venit în România acum un an şi cinci luni. Mi-a plăcut precizia asta, eu aş fi zis un an jumate, dar probabil pentru el fiecare lună departe de casă contează. De altfel, de când lucrează în România, a fost de două ori acasă. Are acolo părinţii şi o soră de care îi e dor şi pentru care îşi face griji.

A făcut o şcoală de kinetoterapie în Spania, a predat alpinism şi înot, apoi a plecat în Lituania să înveţe şi mai mult kineto. Şi se vede. Adică se simte – atâta energie mi-a dat masajul încât în seara asta, prima de când sunt aici, m-am simţit în stare să ţopăi un pic la clubul festivalului. Un masaj foarte bun, pe cuvânt!

L-am întrebat dacă cum e asta cu călătoritul prin lume, nu-i e greu fără un “acasă” ? A zis că dacă n-ai familie (a lui, soţie, copil) nu e aşa de greu, ba chiar reprezintă o provocare. Să meargă în ţări în care nu cunoaşte limba şi nici nu are prieteni acolo. Jobul din România l-a obţinut aplicând pe internet, şi tot aşa se gândeşte acum să caute ceva posturi prin Noua Zeelandă. Nu ştie sigur, încă n-are dor de ducă. Oricum, săptămâna viitoare se mută la Eden Spa-ul din Capitală. Şi, ţinând cont de muşchii mei, cu mult mai relaxaţi după întâlnirea cu Ramon, cred că o să mă mai duc în vizită de lucru pe la el!

Eu sunt bucureşteancă, nu m-am mutat din oraş decât vremelnic, pentru joburi: o lună, două, cel mult trei. Când am luat în calcul varianta emigrării, ideea de a renunţa la casă, prieteni, familie, a atârnat suficient e greu încât ideea de emigrare să rămână aşa cum e: doar o idee. Însă nu pot să nu-i admir pe cei ca Ramon, care călătoresc şi văd în fiecare loc nou în care pot să trăiască, o nouă aventură, o nouă provocare.

Vouă cum vi se pare ideea de a schimba mereu locul care înseamnă “acasă”?

Share: