Am citit la Vlad despre cazul cu Arşinel şi rinichiul, apoi am ajuns să citesc o scrisoare deschisă în care actorul este, practic, acuzat că a acceptat un trasplant necesar de rinichi după numai trei zile de spitalizare. Şi că asta e imoral, fiindcă erau pe listele de aşteptare mulţi oameni care ar fi avut o prioritate medicală mai mare pentru transplant.
Nu pot să judec gravitatea cazului lui Arşinel sau urgenţa transplantului în cazul său, nu-s medic, nu ştiu riscurile pentru unii şi alţii, dar mi se pare un pic exagerat să acuzi un om că a ales să primească un rinichi ca să-şi salveze viaţa, chiar şi în dauna altora.
Îmi pare rău dacă sună prea egoist ce zic, dar aşa, de curiozitate, câţi dintre voi ar fi zis pas, “nu, lăsaţi, că eu pot să mor, să meargă rinichiul la altul”?
Nu zic că nu e rău că s-a sărit peste rând, dacă aşa s-a întâmplat, sau că eu n-aş fi furioasă dacă copilul meu ar fi fost sărit în felul ăsta, condamnat la dializă ori chiar mai rău. Indiferent cine e persoana salvată, nu cred că viaţa unora e mai importantă decât a altora, iar pacienţii ar trebui să fie trataţi în mod egal de sistem. Totuşi, nu sunt atât de ipocrită încât să nu admit că, dacă asta făcea diferenţa între viaţă şi moarte pentru mine (sau pentru cineva drag mie), şi eu aş fi acceptat rinichiul ăla. Chiar şi peste rând.
E o discutie delicata, dar, la baza, omul este totusi un animal. Iar animalele au foarte dezvoltat instinctul de supravietuire. Nu ne dam seama de el in orice moment, dar in momentele critice se manifesta mai puternic ca orice simt al eticii sau al dragostei fata de ceilalti. Asta e adevarul, chit ca ne place sau nu cum suna el.
nu e ceva ce trebuie sa ne placa sau nu. e ceva care e asa cum e, si cu asta basta