Andrei Makine s-a născut în Siberia şi şi-a împărţit copilăria între o casă de copii şi bunica originară din Franţa – sau cel puţin aşa povesteşte uneori, când are chef, despre copilăria sa. De altfel, şi teza lui de doctorat, la Universitatea de Stat din Moscova, avea să trateze literatura franceză, iar după ce a fugit la Paris, a locuit o vreme aproape de mari scriitori francezi, Balzac, Moliere sau Hugo, într-un colţ din cimitirul Père Lachaise. Atât era de sărac.
“Când ai ales drumul ăsta, al scrisului, nu mai ai de ce să discuţi despre chestiile materiale”, explică, şi nu e deranjat sau ruşinat de sărăcia primilor ani în Franţa, atunci când aştepta cetăţenia, scria şi încerca să-şi publice cărţile
Nimeni nu-l credea că poate scrie atât de bine în franceză, aşa că primele sale volume au apărut ca fiind traduse din rusă, deşi nu ăsta e adevărul. Opt ani după ce a ajuns la Paris, avea să câştige, în acelaşi an, 1995, două dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, Goncourt şi Medicis, un prânz cu preşedintele Chirac şi, ce să vezi, avea să primească instant şi cetăţenia franceză! Nimeni nu se mai îndoia acum de talentul său literar, nimeni nu se mai îndoia că poate scrie în franceză.
Ca o ironie – Makine are o poveste plină de ciudăţenii! – autorul nostru îşi face şi un doctorat la Sorbona, dar nu cu literatură franceză ci cu o teză despre Ivan Bunin, autorul său preferat, câştigător de Nobel. Şi continuă să scrie cărţi care devin bestseller. Şi să trăiască singur, explicând asta printr-o poveste despre Tolstoi care, într-una dintre ocaziile în care s-a desprins de lucrul la Război şi pace pentru a se alătura familiei, ar fi spus ceva de genul “Voi vă jucaţi aici nepăsători, iar prinţul Andrei moare la mine în cameră”.
În 2001, începe să publice şi sub pseudonimul Gabriel Osmonde, uimind lumea literară cu misterul asupra identităţii autorului. Nimeni, nici măcar editorii nu ştiau cine este acest necunoscut Gabriel Osmonde care, în Lucrarea iubirii, de exemplu, vădea un cinism admirabil. Patru romane sub acest pseudonim au fost publicate până când autorul s-a decis să vorbească despre asta: Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine.
Domnul Osmonde şi domnul Makine (!) sunt mâine, de la ora 16.30, la ceainăria Infinitea din cadrul Gaudeamus, într-un eveniment Institutul Francez şi Editura Univers. Nu ştiu când mai aveţi ocazia asta, aşa că poate vreţi să veniţi să-l cunoaşteţi. Pe toţi, zic :)
Un sărac şi un bogat, un ignorat şi un faimos, un premiat şi un misterios, un rus şi un francez…
Bonus: Makine/Osmonde despre scris: Limba e doar gramatică, iar asta se învaţă. Adevăratul limbaj literar este în suflet, nu în manuale.
Îţi trebuie o atenţie deosebită pentru orice detaliu, pentru fizionomii. Asa se scrie. Pentru fiecare personaj există zeci de modele. Nu-mi inventez poveştile şi personajele, nu-mi place acest cuvânt, sună a minciună. Prefer cuvântul ghicit. Semăn un pic cu Sherlock Holmes, văd o pată mică pe o cămaşă şi apoi mă gândesc la toate variantele prin care ar fi putut să apară pata, până când am o poveste.
Vorbele lui Makine mă duc cu gândul la ce spunea și Mihail Șișkin:
„Proza mea, romanele le scriu numai în rusă. Numai în limba maternă pot scrie greşit, doar arta cuvântului este arta de a încălca norma lingvistică. Rumeg multă vreme fiecare frază, o gust şi, dacă seamănă cu o frază din manualul “Să vorbim şi să scriem corect”, o scuip. Frazele perfecte sunt moarte, nu poţi explica nimic prin ele şi nu poţi ajunge la cititor. De aceea n-o să mă apuc niciodată să scriu un roman într-o limbă străină. Într-o limbă străină pot să scriu numai corect.???
pai makine spune exact invers. si a si demonstrat asta :)