Mergi cu Mercedes la Noaptea Devoratorilor de Publicitate?

Se ştie că reclamele la maşini (alea străine!) sunt unele dintre cele mai mişto care s-au făcut în industia publicităţii, căci, da, e excelenţă şi în domeniul ăsta, oricât ne-am distra noi cu producţiile autohtone în pauzele care întrerup emisiunile sau filmele preferate. Farmacia inimii, nu? :D

Însă la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din acest sfârşit de săptămână, 16/17 noiembrie, la cinema Patria, în Bucureşti, spoturile difuzate vor deveni filmul sau emisiunea preferată, iar în pauze o să vă distraţi cu Mihai Bobonete de la Cafe Deko si DJ&Producer Mongol, dar şi cu nişte surprize faine pregătite de maşina oficială şi partenerul evenimentului, Mercedes-Benz.

mercedes
Apropo de asta, au şi o aplicaţie pe pagina lor de FB prin care, dacă votaţi unul dintre cele trei spoturi prezentate acolo, puteţi câştiga una din cele invitaţii la evenimentul de sâmbătă dar şi un test drive cu un Mercedes-Benz Clasa A.

Şi pentru că îmi plac reclamele dar şi pentru că Mercedes-Benz şi cu mine avem o pasiune comună pentru oameni deosebiţi (urmează curând încă o serie de interviuri!), vă ofer şi eu o invitaţie la evenimentul de sâmbătă, una dublă, ca să luaţi şi un pasager împreună cu voi! :)

Pentru asta aş vrea să-mi spuneţi şi mie care e cea mai mişto reclamă la Mercedes pe care o ştiţi voi, cu link către ea – şi poate fi, desigur, chiar una dintre cele trei care se regăsesc în aplicaţie. Atenţie, până diseară la ora 19! E concurs de-o zi!

PS Mie îmi place asta, mă amuză de fiecare dată când o văd:

Update: Invitaţia a fost câştigată de Lucia. Mulţam de comentarii si de reclame, mi-au placut toate, dar invitaţia e doar una!
Totuşi, mai aveţi cinci şanse în aplicaţia de care am scris! Baftă! :)

Comments

9 responses to “Mergi cu Mercedes la Noaptea Devoratorilor de Publicitate?”

  1. Andra Nicula Avatar
    Andra Nicula

    Am văzut reclama asta http://www.youtube.com/watch?v=nLwML2PagbY în timpul unei emisiuni tv (nu dăm nume, deși ar trebui, pentru că e printre singurele care merită vizionate) și am râs foarte mult. Mi se pare că își atinge scopul. Și melodia e foarte bine aleasă!

    Ce a fost mai întâi: Găina sau Mercedes-Benz? Nemții știu mai bine.

    1. ruxandra Avatar

      poti sa dai nume, mai ales daca merita vizionata :)

  2. Mika Avatar
    Mika

    http://www.youtube.com/watch?v=-V2vHSuUJog Mie mi-e draga The Journey de numa!

  3. Andra Nicula Avatar
    Andra Nicula

    ApropoTV :D

    1. ruxandra Avatar

      foarte bun, ne uitam si noi :))

  4. lucia Avatar

    căutam să-ţi arat alta, mai vechiuţă (pe care n-am găsit-o, dar cum dau de ea revin!), însă am găsit-o p-asta şi mă tot behăi de juma’ de ora :D
    uite, să râzi şi tu:
    http://youtu.be/ur5tKKb97-Q

    1. ruxandra Avatar

      aaaa, priceless! :)))

  5. Robert Avatar
    Robert

    Brilliant Commercial Mercedes Benz.

    http://www.youtube.com/watch?v=nLwML2PagbY

  6. Irina Bărăgoi Avatar

    Chiar mă uitam zilele trecute la niște reclame pentru mașini, pentru că vorbeam cu cineva despre publicitatea concurențială, iar reclamele pentru autoturisme sunt the best of the best, când vine vorba de astfel de subiecte. :)
    Printre altele, la Mercedes, am remarcat o reclamă specială, excelent realizată, în care prezentul trece prin trecut, astfel oferind publicului evoluția brand-ului. Elegant, un strop de sentiment, perfecțiune, atenție la detalii = „The best or nothing???: http://www.youtube.com/watch?v=AHvwMA7h6bg !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471