November 28

Prin gările cu firme-albastre

Bunica mea a fost o persoană extrem de specială şi îi datorez mult din felul meu de a fi (partea optimistă) şi dragul de mulţi dintre autorii români, printre care şi Minulescu. Şi lecţiile de fericire. Când a plecat spre alte zări, am căutat  un volum cu poeziile lui Minulescu, să-l ia cu ea. Aşa am simţit eu că trebuie să fac.

Nu l-am găsit din prima, dar, răscolind printre rafturile librăriei din preajma casei (voiam să fie unul nou, doar al ei), am reuşit să găsesc o ultimă copie din ediţia Romanţelor pentru mai târziu scoasă de JN în colecţia Biblioteca pentru toţi. Spre mirarea vânzătoarei, am plâns, nici eu nu ştiu dacă de uşurare pentru că găsisem cartea, sau din pricina tristeţii. S-a deschis aici, la poezia asta, şi m-am gândit că e un mesaj frumos.


Zilele trecute, la Gaudeamus, am găsit acelaşi volum şi, fără să stau pe gânduri, am cumpărat două, unul pentru mine şi unul pentru mama, ca să avem şi noi aceeaşi ediţie cu Darly. Nu l-am deschis.

Azi, în timp ce-mi pregăteam micul dejun, mi-am adus aminte de omletele ei perfecte, şi cum mieunam eu să le facă ca pe clătite, şi mi s-a făcut cumplit de dor de ea. Şi am deschis cartea de poezii, să văd ce mi-ar spune:

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trăit-o niciodată,
Căci – călători ades cu trenul –
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc –
Doar trenul pleacă!…
Restul e aici.

linii
Am zâmbit.
Poza e făcută acum nişte ani, dintr-un tren prins în ultimul moment. Mă duceam s-o văd.


Tags: ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 28/11/2013 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

1 COMMENTS :

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *