Mama mi-a păstrat cele două caiete tip din clasa 1, cele în care făceam liniuţe şi bastonaşe care, mai apoi, aveau să se lege unele de altele formând litere. Mă amuză uneori, când merg la ei, să i le cer şi să le răsfoiesc, amintindu-mi de momentele în care totul era la fel de simplu ca “Ana are mere”. Mai ţineţi minte asta?
Pe urmă Ana a crescut, la fel responsabilităţile şi aşteptările, iar lucrurile au devenit din ce în ce mai complicate, iar liniuţele şi bastonaşele de odinioară s-au transformat în notiţe de la conferinţe, şedinţe, întâlniri. Însă, alături de asta au venit şi beneficii (de exemplu, nu mai trebuie să mănânc morcovii fierţi din supă, ha!), iar caietele… Ei bine, caietele sunt frumoase! Sunt agende a căror copertă are personalitate, o poveste şi te inspiră. Aşa cum sunt cele de la Colour.
Colour e un magazin nu prea mare, cum te duci dinspre Calea Victoriei spre catedrala Sf. Iosif, pe dreapta. Nu mai ştiu când am intrat prima dată acolo, dar ştiu că toate caietele şi agendele pe care mi le-am cumpărat de atunci sunt de acolo. Uneori şi instrumente de scris sau alte accesorii de birou. Pe de-o parte pentru că sunt frumoase, pe de altă parte pentru că îmi place să scriu de mână, şi mă străduiesc să găsesc ocazii s-o fac. Încă îmi notez întâlnirile pe hârtie, şi tot pe hârtie iau notiţe, scriu planuri, liste cu ce am de făcut sau ce trebuie să nu uit să iau la mine când plec în călătorii. Nu că n-aş uita de fiecare dată ceva, dar listele mă ajută să uit mai puţine lucruri acasă!
Din păcate, aventura Colour în România a ajuns la sfârşit. Poate că sunt prea puţini cei care îndrăgesc lucrurile frumoase asociate scrisului ori poate că uităm să mai scriem de mână acum, când avem atâta… hârtie electronică la dispoziţie… Cine ştie? Ca să facă despărţirea memorabilă pentru pasionaţii de caiete, carnete, accesorii, genţi dar şi de simpaticele păpuşi Momiji, cei de la Colour oferă un semnificativ farwell discount direct în magazin. Detaliile le puteţi afla pe pagina lor de FB, iar produsele le vedeţi pe site.
Şi fiindcă e săptămâna în care îmi răsplătesc cititorii pentru că sunt alături de mine (de trei ani deja!), am pentru voi, de la Colour, patru pachete cu câte un notes Jordy Labanda, un breloc Hello Kitty şi o păpuşă Momiji Pea sau Momiji Tiger – dacă nu le ştiţi, găsiţi povestea lor şi multe fotografii aici.
Pea şi Tiger sunt la fel de frumoase şi delicate ca toate celelalte surori ale lor, sunt acoperite cu un material moale şi catifelat şi nu le lipseşte nici compartimentul ascuns în care puteţi trimite sau păstra un mesaj secret. Eu o cunosc pe Flowers, şi cu greu te poţi opri la o singură păpuşă, sunt adorabile!
Pentru ca unul dintre pachetele cu daruri să ajungă la voi m-am gândit să vă provoc să vă amintiţi de oracole, acele caiete cu multe întrebări pe care le completam în anii de şcoală, şi să spuneţi cine era fata sau băiatul de care vă plăcea şi i-aţi fi trimis un mesaj secret, întocmai ca cele păstrate în păpuşile Momiji.
Până marţi, 10 decembrie, când aflăm împreună cine primeşte cadourile.
Update: Câştigă Sabina, Laura, Rock Sanne şi Maria Dobrescu! Multam mult pentru comentarii, am zambit corespunzator! :)
PS mai sunt încă trei concursuri pana vineri! :)
In gradinita am fost indragostita de Sultan, un vecin de bloc si coleg. Ne tineam de mana pe furis si ne zambeam mereu. Acum suntem prieteni :) In scoala generala l-am iubit pe Mihnea care le vrajea pe toate fetele dar eu mereu ma simteam cea mai speciala. Din pacate a murit din cauza unei supradoze de droguri la doar 18 ani. I-as scrie ca mi-e dor de el :(
Aveam 11 ani si imi placea de Dragos, un coleg blond cu parul cret si baibait. Dar eram atat de timida, incat nici nu aveam curaj sa il privesc. Ii vorbeam in gand, vorbeam singura in drum spre casa, privindu-l cum merge in fata mea cu pasi mari. Acum ma intreb daca nu eram putin sarita de pe axa. Lui i-as fi scris tot ceea ce imi trecea prin cap, lui i-as fi inchinat poeme. :)))))
Prin clasa a V-a am făcut o pasiune răvăşitoare pentru Sorin, un vecin din blocul alăturat. Avea tot ce visam eu la vârsta aceea. Important! era prin ’92, când fetelor de 11 ani nu le trebuiau prea multe de la un baiat :). Aşadar, avea tot ce scria în fişa postului: înalt, brunet păr lung şi creţ (era must have-tocmai ce descoperisem Metallica şi Kirk era the best!), ştia multe chestii “uau” şi, cel mai important, era muuuult mai mare decât mine. Adică avea vreo 16 ani, băiat de liceu, nu puştiulache de vârsta mea :). Aşadar, pasiune mare, dar interes din partea lui Sorin, ioc. L-am urmărit eu, l-am filat şi chiar i-am scris o sumedenie de scrisorele, cu tăieturi din ziare, inimioare, tot tacâmul, pe care i le strecuram în cutia poştală. Până când, trădare, l-am vazut cu ALTA de mână! Am suferit în tăcere şi am stopat corespondenţa. Care era, am uitat să precizez, anonimă. Şi aşa a rămas până în zi de azi. Sper că Sorin (om onorabil, acum, cu familie şi tot restul) nu e cititor printreranduri.ro ;)
daca citeste printreranduri.ro e ok, .eu sa nu citeasca :))
tare sorin. mie imi placea adrian. super destept, super dragut, da’ cam golan!
da, da, corect :)
Hmmm… prin clasa a 8-a îmi plăcea de premiantul clasei. Nu pentru că ar fi fost drăguț sau atent cu mine, ci pentru că era deștept și învățam o grămadă de lucruri de la el. Stătea în pauză și mă învăța istorie și zău că era interesant :D Mai toate lucrurile pe care le știu despre al Doilea Război Mondial de la el le știu… încă :) N-a existat decât o prietenie între noi, habar nu aveam la vârsta aia ce înseamnă iubire. I-aș mulțumi că mi-a demonstrat că nu toți băieții erau preocupați de scuipat semințe și asaltat fete… și pentru istorie, bineînțeles :)
He, he, ce vremuri… Multi ani mi-a placut de un baiat pe nume Florin. Mult l-am mai sacait sa imi scrie si el in oracol, baietii nu prea aveau tragere de inima. A fost prima mea dragoste de pustoaica si a rezistat destul de mult. Ma intreb ce-o mai fi facand acum… Cand ajung la mama, scot oracolul sa vad ce mi-a scris :-)
Ce provocare frumoasa Ruxa. Eu inca mai am oracolele, le tin acasa la mama, la Buzau. Eu am fost patimasa de mica. Prima mea “iubire” s-a infiripat pe la 6 ani :))). Am crezut ca e impartasita insa domnul era un golan autentic, viitor tanar fara nici un tel in viata, genul ala de ne-atrag iremediabil, cand suntem mici si ne construim povesti, in lipsa de exemple. Il chema Vali si sunt sigura ca nu citeste printre randuri. Eu l-am “iubit” in taina pana prin clasa a 8-a si cred ca am creat vreo trei oracole in care puneam intrebari de genul: “Cat de mult o iubiti pe proprietara oracolului”, ” ce mesaj secret aveti sa-i spuneti?” si altele la fel de amuzante, doar doar oi afla si eu ceva si el o simti pasiunea mea, arzanda. Totul s-a terminat subit, cand mi-a dat un biletel porcos, pe care l-a descoperit tata in buzunarul gecii. Urmarea e istorie :)))))). Tarziu, cand am crescut, domnul mi-a marturisit ca am fost prima lui iubire. Se pare ca eforturile mele n-au fost in zadar. Te tzuc si multumesc ca m-ai facut sa zambesc :)
Imi aduc aminte perfect…la 6 ani am fost ceruta de nevasta. Printr-o scrisoare, trimisa mamei mele, pentru ca eu nu citeam scrisul cursiv de mana pe vremea aia. (stiam doar literele de tipar) Era scrisa de sora mai mare a colegului meu de gradi, pentru ca nici el nu stia sa scrie. Ii placea de mine foarte mult, ne jucam impreuna, ne fugaream prin curtea gradinitei, ne dadeam pupici si apoi fugeam, si cate si mai cate. :) Doamna educatoare ne-a pastrat biletele de “dragoste” pe care ni le trimiteam. Cand am mai crescut, mi le-a aratat si nu imi venea a crede: scris stangaci, litere mai mici sau mai mari, de tipar, inimioare desenate cu mana tremuranda… Ca sa nu mai spun de reactia mea cand dupa ani am regasit scrisoarea cu pricina…. :)) Offf, ce amintiri frumoase. Multumesc ca mi-ai dat ocazia sa ma intorc in timp pentru o clipita.
Eu chiar am avut oracole, multe, ca se umpleau rapid. In generala mi-au placut cam 3 baieti din clasa, ca noi eram clasa cu cei mai draguti baieti si toate fetele mureau dupa ei. Chiar trimiteam scrisori si tineam si un jurnal impreuna cu colega mea de banca, unde ii spuneam ca imi place de Nusu. Jurnalul a fost luat de o profa car vedea ca nu suntem atente in clasa si s-a minunat de cate prostii scriam pe acolo. Cand ni l-a dat inapoi, o colega l-a furat si i-a citit lui Nusu tot. Moment de maxima rusine.Ce amintiri dragute…