Aveţi chef de nişte inundaţii?!

Azi, precum probabil ştiţi, premierul naţiei s-a dat cu barca pe la inundaţii, cu şi pentru jurnalişti. Barca trasă de oamenii de la ISU, ca să nu cumva să răcească la degetul mic de la picior sau, vorba Corinei, la ovare, căci rar am văzut o imagine care să arate mai evident lipsa de ouă decât asta:

ponta
De aici.

Bine, frate, dacă tot ai făcut vizita asta de ochii presei, poartă-te, naibii, ca salvatorul naţiei, aşa cum te pretinzi. Şi, dacă tot suntem la capitolul imagine, poate că îl învaţă cineva şi cum să se îmbrace! Că nu te duci, pisic, la ţară, într-o mare de noroi şi ape în hăinuţe bej, cu jacheţică! Şi nu te duci să-i deranjezi pe oamenii ăia care stau prin ape să-i ajute pe amărâţi ca să-i pui să te plimbe pe tine cu barca.

Dar asta nu e tot. Ca să compenseze cumva lipsa de bărbăţie, probabil, premierul i se adresează ministrei apelor, Doina Pană, cu “Fă, Doina” – vedeţi aici.

Da, într-o ţară civilizată asta ar fi un coşmar de PR. Dar la noi nu e cazul fiindcă cetăţenilor apelativul nu li se pare ieşit din comun şi, mai mult, în context, ar putea chiar să-l considere un semn de bărbăţie şi autoritate: “Ia uite, la Ponta, ce dur e cu ministra aia a apelor!”. Şi mai nasol e că nici femeilor nu cred că li se pare aşa o ofensă, drept dovadă faptul că FăDoina i-a răspuns la întrebare în loc de un binemeritat “Fă să-i spui Dacianei!”.

Totuşi, cum naibii nu i s-a părut aiurea delicatului nostru premier s-o întrebe pe ministră dacă avea chef de nişte inundaţii?! Că inundaţiile astea nu-s aşa, ceva drăguţ, floricele sau nachos, ca să ai chef de ele!

Şi nu, din păcate nimic din toate astea nu reprezintă o criză de imagine pentru premier fiindcă omul e produsul majorităţii. Iar pentru majoritate discursul lui e suficient de bun. Iar ceilalţi s-au prins – de ceva vreme, deja! – câte parale face Ponta.

Comments

3 responses to “Aveţi chef de nişte inundaţii?!”

  1. Alex Avatar
    Alex

    minutul 2:00 este absolut “genial” (in cel mai scarbos sens cu putinta) cum se ratoieste la satean cand acesta il intreaba ce se intampla pana se construieste digul.

  2. […] cu barca trasă de pompieri săvârşită de Ponta acum o săptămână ne-a arătat un premier care nu doar că e lipsit de fler când vine […]

  3. Andreea Avatar

    Un om de nimic…nu inteleg cum poti sa te comporti asa, lasand la o parte faptul ca este Prim Ministru, avand in vedere ca esti barbat trebuie sa respecti o femeie…o scena de tot rasul desprinsa parca din filele lui Caragiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471