Sunt probabil tipul cel mai bun de om pe care vrei să-l ai în preajmă la crize majore. Nu plâng, nu urlu, îmi păstrez mintea limpede, compasiunea si autoironia intacte. Iar când te duci după cineva drag la spital, treburile astea sunt de ajutor. Am stat cuminte vreo două ceasuri așteptând, în fața unor uși albastre, la UPU, să aflu ceva vești despre mama, intrată pe la cinci dimineața acolo.
Domnul de la pază mai ieșea, mai striga un nume de aparținător, și așa un alt disperat după vești intra dincolo de ușile albastre să-și găsească omul drag. Predescu nu striga, așa că m-am dus și l-am rugat să întrebe. A venit fără alte informații: nu știu unde e, domnișoară, o fi la investigații. Am continuat să aștept, la fel de cuminte, până când mi-a făcut un semn complice să trec de porți și m-a trimis la ???critici???, poate aflu ceva. Dar mama nu era acolo. Nici doamna de la Info nu știa unde e. Abia în salonul principal, unde-i aduc pe toți, am aflat că e la medicală, tot la urgență, dar la minore. Și o să fie bine, e o criză, o să treacă.
Când am găsit-o, a vrut un pachet de șervețele. N-aveam la mine, așa că m-am dus să cumpăr. N-am găsit la buticul de-acolo, unde au doar sucuri, apa și niște ceva de mâncare, așa că am întrebat de unde pot să cumpăr niște servețele. Lumea dădea din umeri. Și atunci o fată, înaltă, cu ochi albaștri și tatuaj cu steluțe pe umăr, s-a scotocit în geantă și mi-a întins un pachet de șervețele nou-nouț. Mai am, a zis, vă rog să-l luați. Am mulțumit, și am vrut să-l plătesc, firește, dar n-a primit. Și atunci, abia atunci, după toată dimineața asta, fix atunci și de la un gest atât de simplu, mi-au dat lacrimile.
Pot să înfrunt orice, pe oricine. Prefer să nu fie cazul, firește, dar dacă trebuie, bring it on! Însă când primesc un pachet de șervețele de la o străină, o să fiu total dezarmată. Și mă gândesc că e ușor trist că gesturi simple, omenești, ajung să ne surprindă.
Am dat toată treaba asta atât de din casă pentru că vreau să vă reamintesc și să rog să fiți oamenii ăia care oferă un pachet de șervețele. Sau o vorbă bună, ori măcar un zâmbet. La spital, pe stradă, aiurea. Nu știți când asta poate face mai bine decât orice. Și, până la urmă, facem parte din aceeași specie…
Multa sanatate mamei tale, in primul rand.
In al doilea… si pe mine ma emotioneaza gesturi de-astea simple. Odata mi-au dat lacrimile cand m-a lasat o tanti inaintea ei la casa, desi avea la fel de putine lucruri ca si mine.
iata. uneori e atat de simplu sa faci un om, fie el si strain, sa se simta mai bine. si nu costa nimic!
Sanatate mamei tale! Ceva asemanator am patit si eu acum doua saptmani, dar eram de cealalta parte!Stateam in sala de asteptare de la terapie intensiva, asteptand permisiunea sa o vad pe mama care tocmai ce suferise un accident de masina. A intrat un domn care m-a rugat sa ii imprumut halatul si sosonii de protectie fara de care nu te lasa sa pasesti acolo.Dansul era din Capitala si nu cunostea procedura. I le-am dat ???imprumut??? si cand s-a intors sa mi le dea inapoi i-am spus ca am coborat deja sa iau altele (la Constanta sunt contra-cost!) si sa le pastreze dansul pe acelea! A fost la fel de impresionat de gest cum povestesti tu ca ti s-a intamplat cu pachetul de servetele pentru ca a vrut sa mi le plateasca si i-am spus ca nu e nevoie, sa fim sanatosi! Si nu-ti ascund ca bucuria a fost si a mea, c-am simtit ca sunt un punct mic de bine intr-o mare imensa de suferinta. Sa fim sanatosi!
da, sunt convinsa ca si pentru tine a fost fain, fiindca te incarci si tu de bine cand faci lucruri bune pentru altii. as vrea ca toata lumea sa priceapa asta. sau macar sa incerce. multam de “share” de fapta buna :)
O, Doamne, mie de ce mi-au dat lacrimile cand am citit articolul asta ? Pentru ca sunt prea sensibila sau pentru ca nu reusesc sa fac cate un lucru bun in fiecare zi asa cum mi-am propus ?
fiindca bunatatea, cred eu, ne dezarmeaza… iar noi stam cu arma la picior tot timpul, gata sa (re)actionam!