N-am nici o nostalgie la terminarea verii. A fost una grea, poate cea mai grea, în care mi-am pierdut prietena și am fost sub amenințarea încă unei pierderi. Dar e gata. Și, odată cu ea, sper, lacrimile, grijile și stresul pe care mi le-a adus.
Și, de ce să nu recunosc, a fost și o vară cu emoții bune și nebune, prieteni noi, neașteptați, și momente de neuitat.
Dar a venit toamna. Iar toamna e anotimpul meu preferat. Mă rog, primele doua-trei săptămâni, când încă e cald și soare blând, și vânt plăcut, și miroase a ardei copți și vinete coapte, și a must și sunt pere dulci la piață și atâtea mere câte poți să mănânci.
Mă rog, de fapt toate astea erau un pretext pentru tradiționalul Igor de printre rânduri:
Nu, nu e cântecul cu ???Tu ești în septembriele meu???, pentru simplu motiv că ăsta îmi place mai tare. Și, pentru curioși, așa și-a luat la revedere cerul meu de la vara mea. Am urmărit apusul niște minute, multe, nu mai știu exact câte:
Bun venit, doamnă toamnă! Te aștept blândă!
o meodie care m-a atins pe suelft si m-a facut sa plang,si cand ma gandesc ca incep clasa a 8 a si imi e foarte frica,si mai ales nu imi vine sa cred ca a trecut mai bine de un an da cand mi-am pus ceva in minte si sper ca dorinta mea sa se implineasca cat mai repede sa imi pot ajuta familia,ca parintii mei sa fie fericiti,iar eu sa plang de bucurie,si asa plang in fiecare zi din cauza dorintelor mele,multi spun ca nu Ii cer mult,dar nu am ce sa fac decat sa sper in continuare.
o sa’ti iasa! :)