Știu ce înseamnă să faci un festival mare și cu câtă atenție trebuie să socotești un buget, pentru că ai vrea să pui în program cât mai multe și mai variate, să ai cât mai multe locuri în care publicul poate veni, invitați mulți și prestigioși, ateliere, petreceri și alte evenimente. Banii nu sunt niciodată destui, dar te poți socoti totuși norocos când știi că ai niște parteneri de cursă lungă care vin spre tine, în mod tradițional deja, care te ajută să faci lucruri în spiritul evenimentului tău și sunt mai degrabă îndreptați către public când vine vorba de activări. În cazul de față vorbim de TIFF și de MasterCard care, anul ăsta, au aniversat 10 ani de când colaborează pentru bunul mers al celui mai mare festival de film din zonă.
S-a discutat destul în spațiul virtual – și cred că nu doar acolo – despre mesajul pe care Pepsi l-a pus pe un mesh în centrul Bucureștiului, fix între două cinematografe, Patria și Scala: ???Filmul e un moment. Ignoră-l!???.
Luat ad litteram, mesajul nu a putut fi ignorat (sic!) de cei din industria filmului, și cumva pe bună dreptate – nimeni nu apreciază îndemnul ca munca sa să fie ignorată. Bașca, se poate extrapola la nesfârșit! Și, oricum, sunt deja prea mulți ignoranți pe plaiurile mioritice!
Bref, spiritele s-au inflamat în chiar weekendul în care poza cu mesh-ul respectiv a apărut pe FB, iar mesajele către companie n-au fost dintre cele mai amabile, ca să folosesc un eufemism – în fapt, unele au fost chiar exagerat de virulente. Lor li s-au adăugat reacțiile la reacții și uite-așa echipa Pepsi s-a trezit c-o frumoasă situație de criză în plin final de săptămână când toată lumea avea orice altceva mai bun de făcut.
Fiecare dintre festivalurile la care merg are specificul și particularitățile sale, desigur, dar Comedy Cluj se remarcă, printre altele, prin faptul că invitații vin aici fără să cunoască pe nimeni și pleacă împrieteniți cu ceilalți oaspeți, cu orașul și cu echipa. Și că, orice-ai avea nevoie, dacă spui la Departamentul Guest, răspunsul e, inevitabil, ???rezolvăm???.
Prin urmare, am întrebat-o câteva lucruri pe Sonia Dragoș, cea care conduce departamentul ăsta încă de la prima ediție a festivalului. Și, după cum puteți citi mai jos, s-a rezolvat!
Are o voce inconfundabilă dar, dincolo de asta, o energie pe care nu poti decât să o admiri. Este implicată în nenumărate proiecte care au, desigur, în mare parte, legătură cu filmul, dar este și președinte onorific al Fundației Vodafone, scrie, are emisiune la radio, prezintă evenimente, jurizează și face selecții pentru festivaluri iar în organizarea unora chiar se implică!
Nu cred că mai există altcineva cu această descriere, dar, în caz că n-ați recunoscut-o, e vorba de Irina Margareta Nistor.
La Anonimul, anul ăsta, am fost plăcut surprinsă de schimbările din Green Village. Imperceptibile, pe ici, pe colo, dar extrem de evidente în zona de atitudine a angajaților. Am remarcat asta din prima seară, la restaurant, când tot personalul de acolo era de-o amabilitate deschisă și onestă pe care n-am mai găsit-o în multe locuri din țară sau de-afară. M-am întrebat cine îi școlește – era evident că au trecut măcar printr-un training – și, câteva zile mai târziu, aveam să asist la un astfel de moment. În orele în care clienții erau pe la vizionări ori pe terasă, la piscină, o femeie subțire, brunetă, îi strânsese pe cei aproximativ 30 de angajați ai restaurantului și le explica cum trebuie să fie lucrurile.
Am cunoscut-o și am stat un pic la povești și, din vorbă în vorbă, discutând despre schimbările din Green Village, mi-a zis că, de fapt, ar trebui să vorbesc cu Dragoș Anastasiu, cel care a cumpărat întregul complex. Și pe drept cuvânt, fiindcă planurile lui sunt fascinante. Dar nu mă credeți pe cuvânt, mai bine citiți interviul! Cu puțintică răbdare, fiindcă e lung!
Mi-am dorit mult să ajung anul ăsta la Electric Castle, în special pentru a mă revedea cu unul din mai noii mei prieteni, un tip pe care l-am cunoscut anul trecut la Jazz TM și cu care am legat o prietenie mai degrabă virtuală, ținând cont de distanța care ne separă în viața reală – domnul locuiește hăăăăt! în Australia! Virtuală, dar prietenie, oricum ar fi. Ne-am revăzut, tot anul trecut, la București, când mi-a tocit pingelele insistând să-i arăt cât mai mult din oraș, și apoi anul ăsta la Cluj/Bonțida.
După TIFF și FITS, însă, ideea de drum dus-întors cu trenul până la Cluj mi se părea la fel de incitantă ca locuitul la etajul 10 într-un bloc fără lift și cu adaos de caniculă, și eram aproape gata să renunț la experiența EC și, mai ales, la revederea cu prietenul meu.
Până la urmă, însă, MasterCard a intervenit și a salvat situația, așa că am ajuns la Cluj într-o oră, după un zbor perfect cu avionul. Mi-am oferit un sejur aproape fițos la un hotel de cinci stele iar la scenă și dincolo de ea, am ajuns cu van-ul care a dus și trupa la Bonțida.
Apropo, trupa e The Cat Empire, iar domnul de care vorbeam e Felix Riebl, solistul lor, cu care puteți citi un interviu mai jos. Mărturisesc că de-acum a trecut nițel timp de la întâlnirea noastră, iar interviul a fost făcut pe email fiindcă amândurora ne-a plăcut atât de mult la EC încât am ajuns înapoi la hotelul din Cluj abia pe la 4 dimineața, cu doar câteva ore înainte ca avionul lor să plece. Și că Felix e încă și mai mișto decât se poate înțelege din răspunsurile lui.
Enjoy!
Fred Cook nu pare un CEO obișnuit. E relaxat, deși conduce un grup de comunicare cu birouri în multe țări, și e parte dintr-o profesie în care zilnic apare ceva neprevăzut, ceva urgent. Sigur, experiența extinsă de viață și de lucru în agenție își spune cuvântul: are încredere în echipa lui și în faptul că, orice s-ar întâmpla, există o rezolvare.
A avut numeroase joburi, de la portar până la vânzător într-un magazin de pielărie, în Italia, a văzut lumea, a predat engleză, a lucrat pe un vapor și a condus acasă șoferi prea beți ca s-o mai poată face singuri. La 36 de ani, a luat câteva cursuri de PR și a încercat să găsească un job, dar cum asta nu s-a întâmplat, a început să lucreze ca un freelancer, promovând prieteni și mici afaceri. În câteva luni a reușit să aibă o listă de clienți suficient de impresionantă și a primit un job la Edelman: Account Mannager pentru KFC. Șase luni mai târziu, era sunat de un headhunter și recrutat pentru o agenție mică, Berkhemer and Kline, care a fost cumpărată de Golin (pe atunci și Harris) la scurtă vreme.
Așa și-a început Fred Cook drumul spre cea mai înaltă poziție globală la Golin.
Fiindcă săptămâna trecută Maxine Jazz a compus un manifest, dar și pentru că tocmai se termină Provocarea de trei săptămâni, astăzi am decis s-o țin de vorbă pe vedetă, poate mai aflăm câte ceva din lumea pisicească. Deci, un interviu. Cu dânsa:
N-a fost o surpriză că Patricia a câștigat, dar speech-ul ei a fost surprinzător. Despre asta și despre altele a dat un scurt interviu în backstage, imediat după câștigarea premiului!
JK Simmons a fost preferatul meu în categoria lui și o să vă placă și discuția din culise.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone