Ei bine, dacă asta e întrebarea, răspunsul nu poate fi decât unul singur: DA! Și nu oricum, ci „Da, neapărat!”
E un spectacol la care m-am dus cu așteptări mari, construite de oameni care l-au văzut deja și ale căror gusturi coincid cu ale mele. De obicei, încerc să nu mă duc cu sacul la pomul lăudat, pentru că de cele mai multe ori sunt mai degrabă dezamăgită, însă, de data asta, am plecat cu sacul plin!
Shakespeare a trăit în secolul al XVI-lea, iar personajele sale aparțineau vremurilor cu pricina. Sigur că temele sunt universale, că și azi urâm sau iubim la fel (cred), dar pentru tinerii de azi sonetele sau scena balconului (alta decât „Mama lu’ Julietaaaaa! O lăsați pe Julieta afarăăă?”), mai ales rostite în dulcele grai medieval, s-ar putea să nu reprezinte musai ceva prea atrăgător.
Tocmai de-aia mi se pare cu atât mai mișto inserarea tehnologiei într-un Festival Shakespeare în anul de grație 2024.
”We are the stuff dreams are made of, and our little life is rounded with a sleep” e unul dintre citatele mele favorite din Shakespeare, iar ieri mi l-a livrat impecabil un Prospero bulgar regizat de Robert Wilson într-o bucurie de spectacol.
Am văzut și ascultat destule Furtuni iar până acum preferata mea a fost varianta în care Prospero e jucat de Helen Mirren, în filmul regizat de Julie Taymor. De ieri, la favorite se adaugă și montarea lui Robert Wilson de la naționalul bulgăresc „Ivan Vazov”. În fapt, dacă aș fi mai puțin subiectivă, probabil că Furtuna lui Wilson de la Sofia ar putea ocupa chiar pe primul loc.
Sunt în tren, mă duc la Craiova, la Festivalul Shakespeare. A început ieri, durează până duminica viitoare, pe 26, și vă recomand călduros să dați o fugă, chiar și la final de săptămână, dacă altfel nu vă iese, pentru că sunt anunțate multe evenimente foarte mișto, și chiar pentru toate vârstele și gusturile (vedeți detalii pe site <- click aici)
O să tot povestesc și eu de-acolo zilele viitoare, abia aștept să ajung, dar textul ăsta e despre admirație. Și bucurii. Și good vibes.
A mai rămas mai puțin de-o lună până începe #FITS30*. Anul acesta Festivalul a ajuns la cea de a 30-a ediție și are ca temă Miracol, astfel că toată lumea e invitată la Sibiu între 23 iunie și 2 iulie ca să fie #ParteDinMiracol. Apropo, astea sunt cele două hashtag-uri oficiale, a se folosi fără număr!
În ciuda faptului că în fiecare an mi se cer recomandări de spectacole, mă feresc, de obicei, sa le fac pentru că știu că plăcutul sau neplăcutul unui spectacol ține mult de niște variabile la care n-am acces.
Prin urmare, nici acum nu fac recomandări, dar m-am decis să scriu la ce spectacole în sală m-aș duce dacă aș avea vreme să mă duc la câteva spectacole (n-am!) și de ce le-aș alege.
Scenă. Opt bărbați de culoare. În costume – pantalon și sacou – fără cămăși. Desculți.
Muzică.
Lumini.
Așa a arătat începutul de la OMMA, spectacol de dans imaginat de coregraful ungar Josef Nadj. Freamăt. Zbuciumat. Tribal. Visceral.
Apărut pe la mijlocul secolului trecut, circul contemporan a luat amploare în anii ’80, odată cu apariția companiilor mari care au pariat pe acest stil artistic, precum Cirque du Soleil.
Include multe elemente din teatru – mimă și pantomimă – acrobații, uneori magie, și aproape niciodată animale.
Pentru că e nu doar un festival de teatru, FITS include în program și spectacole de circ contemporan, și-mi fac un obicei din a încerca să ajung măcar la unul în fiecare an.
De ani de zile, la FITS, o categorie de evenimente care nu-mi lipsește niciodată din agendă este gospelul. Au fost ediții în care ne-am dus la chiar toate reprezentațiile, practic am făcut turul bisericilor și catedralelor din centrul orașului, acolo unde au fost concerte de gospel.
După o primă zi, în care am ales străzile festivaliere în „dauna” sălilor de spectacol, m-am îmbrăcat frumos și m-am dus să văd un spectacol de flamenco la Sindicate.
(Da, știu că-i zice Sala Ion Besoiu, dar pentru mine rămâne Sindicate, tot așa cum MyConti rămâne IBIS. Aia e!)
Am fost un pic îndoită, pentru că aveam de ales între asta și Cavalerul rușilor pe care l-am abandonat vineri fiindcă era prea mișto pe pietonală iar mie prea dor de hărmălaia aia. Și, chiar dacă rușii au fost ireproșabili pe scena TNRS, nu-mi regret alegerea.
Anul trecut, când FITS s-a întâmplat doar online, am experimentat o dubioasă formă de sevraj. După 11 ani de prezență neîntreruptă în Sibiul festivalier, lipsa acestei energii, și cu atât mai mult într-un context care ne-a secat pe mulți de bucurii, s-a simțit dureros de acut.
Cu atât mai mult cu cât Mark ne flutură zilnic pe ecrane amintirile din alți ani. A fost aproape o formă de masochism să mă uit anul trecut la poze din alte vremuri FITS-ești.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone