Cred că aveți idee cum e când te duci la coafor ori la mecanic, iar doamnele și domnii care lucrează acolo știu mai bine decât orice profesionist care sunt noile reglementări europene sau cum trebuie să te porți cu angajații pentru ca aceștia să aibă randament sporit. Și, oricât de buni ar fi în ceea ce fac, pentru altele nu le acceptați sfaturile fiindcă știți că există oameni care se pricep infinit mai bine pe domeniul lor de activitate.

Până la urmă nu lași secretara să conceapă contracte, chiar dacă știe să scrie la computer, și nici pe doamna de la curățenie să aranjeze birourile, chiar dacă le face să străucească lună!

Pentru sfaturi profesioniste apelezi la profesioniști, fiindcă altfel s-ar putea să nu te încânte rezultatul! Iar la Zilele BIZ, săptămâna viitoare, vreme de cinci zile, vin să vorbească despre experiența lor cei mai buni profesioniști din Antreprenoriat, Inovație, Management, CSR, Media & Marketing.

secretara ceo

Am fost la evenimentul ăsta de la primele lui ediții, în special pentru ziua a cincea, cea cu media si marketing, dar și în celelalte zile. N-o să-ți spună nimeni cum să faci cutare lucru, nu e un eveniment din care să primești rețete în plic decupate perfect pentru ceea ce faci tu, de-aia există consultanță! O să primești în schimb acces la soluții care au funcționat pentru oamenii de succes, inspirație, un mindset corect și, dacă ai cărți de vizită și o introducere atrăgătoare, la pauză, cine știe, poate o să primești chiar și un sfat personalizat. Pentru că, dincolo de prezentări, la Zilele BIZ organizatorii oferă un cadru foarte potrivit pentru networking.

Poate n-ai să ai altă ocazie să-i prinzi pe Mariug Ghenea ori pe Ion Sturza și să le vorbești despre ideea ta, și nici pe Imola Zoltan, șefa de la McCann PR, despre visul tău de a lucra în frumoasa industrie de comunicare autohtonă. Și chiar dacă nu networkingul e scopul tău, crede-mă că cinci zile petrecute împreună cu oameni care au devenit foarte buni în domeniul lor și experiențele care i-au dus acolo, te vor ajuta – și nu puțin! – indiferent de jobul pe care îl ai sau de jobul pe care ai vrea să-l ai!

ideologii

De asemenea, pe lângă vorbitorii români vor fi prezenți și vorbitori străini cum ar fi Paul J. R. Renaud de la Maastricht School of Management, Benjamin Rohe de la MAS Angel Fund, PhD Khaled Wahba, Adjunct Associate Professor MSM Romania & the Netherlands, Thomas Kolster, autorul Goodvertising, și, în ultima zi, Rodney Collins, PHD EMEA Regional Director, Truth Central McCann World Group.

Dacă nici asta nu e destul, vă mai spun că aveți ocazia de a participa la un workshop susținut în premieră în România de către Uli Reese, President / Founding Partner iV2 GmbH despre audiobranding, cu accent pe sfaturi practice și idei care pot fi puse imediat în aplicare. Și vreo trei studii de piață plus Top 20 companii de IT pentru care merită să lucrezi.

Ah, încă ceva! Spune-i șefului că cei de la concurență s-au inscris deja!

Vorbitori, parteneri și program complet pe zileleBIZ.ro și vă reamintesc faptul că evenimentul începe luni, 10 noiembrie! Ne vedem acolo!

Share: