Eu n-am învățat la școala de jurnalism, așa că poate ăsta e motivul pentru care nu mi-o fi clar ce e o știre și ce nu. Tocmai de-aia, zic, poate mă scoateți voi din dilemă, respectiv dacă textul de mai jos, prezentat de mine așa cum l-am auzit la un post de radio, reprezintă o știre sau nu.

Și dacă da, pe cine ajută.

S-a găsit salmonella într-un hypermarket din Prahova (hyper sau super, uite că asta nu mai știu). Inspectorii de la DSV au fost sesizați, salmonella confirmată pe mezelurile (crenvuști și salam) provenite de la un mare producător. Și între timp s-a descoperit că, da, marele producător de mezeluri folosise carne infestată, cumpărată de la o fermă autohtonă.
Produsele au fost retrase de pe piață dar există clienți care au apucat să cumpere mezeluri infectate.

Deci asta e ???știrea???. Nu mai știu pe ce post am auzit-o, că eu ascult radio pe telefon și mut postul destul de des.
Dar, pe bune, acum, ce informație e asta? Nu am aflat care e magazinul, care e producătorul de mezeluri, care e producătorul de carne. Nu am aflat nici măcar care e cabinetul veterinar care a pus ștampila de OK pe carnea infestată.
Am aflat doar că niște oameni din județul Prahova au în frigider mezeluri cu salmonella și, dacă n-aud știrea respectivă, le vor mânca.

OK, nu vrem să supărăm magazinul și producătorul că vorba aia, poate nu mai cumpără publicitate la noi pe post, dar, nene, n-ai și tu o responsabilitate în a informa corect și complet publicul?! Ăla care te ascultă și de pe urma căruia tu faci audiențe pe care, la rândul tău, le vinzi?!

Deci? E știre? Că mie mi se pare un mare bullshit.

mezel
PS Între timp am găsit informația asta. Poate sunteți din Prahova și vă interesează.

Share: