Cu cât e evervescența cu beculețe și hărmălaie mai mare, cu atât aș vrea liniște și tihnă în perioada sărbătorilor! Când încerci să ajungi în Piața bucureșteană de Crăciun și te împiedici de mulțimea de căscați de n-ai pe unde să te strecori, ți se ia aproape de tot, la fel când asculți a 165763746-a oară vreun colind american.
Și, cu toate astea, când hărmălaia se liniștește și îmi recapăt orașul, când e ordine și curățenie în casă, scot decorațiunile de iarnă iar mirosul de cozonac și pâine de casă dau buzna în sufragerie… îmi place Crăciunul! Și, desigur, mai sunt și cadourile!
Apropo de cadouri, și în acest an, IKEA are campania cu jucăriile de Crăciun, în cadrul căreia, pentru fiecare jucărie cumpărată, Fundația IKEA donează un euro către UNICEF și Salvați Copiii, iar anul ăsta e cu atât mai special, pentru că jucăriile sunt desenate de copii! Din pricina asta, sunt… să le zicem atipice, ca să sune haios. De exemplu, liliacul desenat de băiețelul din România are aripile cu susul în jos, dar asta nu-l împiedică să fie foarte simpatic!
Mi s-a părut una dintre cele mai simpatice inițiative de anul ăsta chiar dacă, la o adică, prefer jucăriile perfecte imaginate de designerii de la IKEA… însă chiar și eu trebuie să admit că Ochilă cel albastru e super simpatic și vesel! De cumpărat până pe 26 decembrie, vă amuzați și faceți și o faptă bună!
Cât despre deja-tradiționalul concurs aniversar, avem și în acest an un pachet imeeeeens de decorațiuni de la IKEA, după cum se vede mai jos, pentru un cititor norocos și inspirat! În felul ăsta, casa voastră o să fie gătită festiv de sărbători! Sunt, firește, doar o parte din ce puteți găsi în magazin în perioada asta. Iar dacă nu ajungeți la București, puteți comanda și online.
Acum, ca să vă bucurați de darul de la IKEA, trebuie să-mi spuneți, ca de obicei, o istorioara, ceva legat de copilărie. Și, pentru că suntem la amenajări interioare, să fie o năzbâtie, ceva, legată de casă. Cum ați pictat pereții, cum ați spart vaza frumoasă și ați pitit-o, cum v-ați pierdut în casa mătușii… Dar mai bine să nu vă dau idei din propriul repertoriu! Aveți vreme până luni, 14 decembrie, la ora 20! Spor la povestit!
Aveam cam 6-7 ani si mama a plecat pana la matusa, la 500 m distanta de locuinta noastra, cum ma plictiseam, am gasit un pix pe un raft si m-am apucat sa desenez mobila, noroc ca n-am apucat numai la cea din sufragerie. Cand a vazut mama era sa lesine, mi-am batut jos de zestrea ei de la taticu :)
Am primit o pedeapsa destul de aspra pentru asta.
La mine în familie e deja celebră povestea ???Cum n-am avut noi brad de Crăciun când Oana a avut 2 ani???. Aveau ai mei niște globuri de sticlă superbe, pictate manual (cred că set de 6, acum a mai rămas unul). Eu, copil simpatic, le-am văzut în brad, le-am plăcut, am luat unul în mână și l-am tras după mine. Evident c-am tras tot bradul după mine, s-au spart majoritatea globurilor, dar copilul a fost întreg :) M-au găsit ai mei jucându-mă cuminte cu globul, uitându-mă nevinovată la dezastrul din sufragerie. Eh, măcar am salvat globul :))
Imi aduc aminte de ziua in care m-am apucat sa construiesc un cort in sufragerie. Am gasit cateva resturi de materiale in dulapul in care isi tinea mama chestiile de croitorie, dar parca nu erau suficiente. Asa ca m-am apucat sa mai caut prin casa si am gasit “comoara”. Un sertar plin cu materiale colorate, inflorate, vaporoase. Oh, erau perfecte pentru cortul meu! M-am apucat sa le leg intre ele si le-am strans cat am putut eu de bine (doar trebuia sa fie un cort rezistent, nu?). Am terminat cortul, m-am minunat de una singura ce frumos e, m-am jucat ceva vreme si a venit apoi vremea sa il strang. Dar surpriza a fost ca nu mai puteam deznoda materialele. Asa ca am taiat nodurile cu forfecuta. Misiune indeplinita. Materialele au fost puse la loc in sertarul fermecat. Cateva zile mai tarziu: mama descopera esarfele ei de matase cu colturile taiate (inca mai are cateva ca amintire). Pam-pam! :))
O amintire pe care n-o s-o uit niciodată este atunci când am „modificat??? cu fratele meu perdeaua din bucătărie! Eram mici, nu mai țin minte cât de mici, dar eu, oricum, mai mică decât el, asta să fie clar! Ideea e că el, el a fost cel care a început totul! Ai mei se uitau în sufragerie la Caracatița, iar eu cu frate-mio ne jucam cuminți în camera noastră! Când ce să vezi… frate-mio se hotărăște că nu-i suficient doar să se joace, ci-i musai să facă ceva mai interesant. Așa că merge în bucătărie, ia pe rând, câte un chibrit, îl aprinde și începe să facă găuri în perdea! Găuri mici, mari…care cum… La un moment dat mă duc și eu în bucătărie, observ ce face și evident că mă alătur lui, doar e fratele meu… încep și eu cu găurile!
Într-un final, dându-și seama că e totuși prea multă liniște… vin ai mei și văd isprava noastră, ne ceartă, ne pun la colț etc. Nu cred c-a fost pentru ei o seară prea fericită! :D
Nu reuseam sa pronunt “R???. Intr-o zi de toamna tatal si unchiul meu taiau niste lemne. Eu trebuia sa fiu omniprezenta la orice activitate, asa ca stateam gura casca pe niste lemne. Tati m-a observat si mi-a zis sa ma dau mai in spate sa nu ma loveasca. M-am dat un pas. Si inca unul; inca unul si stooop!! Prea tarziu. Am cazut intr-un vas mare de lemn in care bunica-mea puse la inmuiat de cateva zile niste presuri. Cu alte cuvinte, “Mamiii am cazut in ciubarrrrr!!!??? – De atunci vorbesc normal.
Atunci cand nu mi se dadeau jucarii sau nu eram bagata in seama, imi gaseam eu. Pe atunci nu stiam ce inseamna razbunare, dar mi-a iesit de minune: una bucata pictat lambriu (ce era unul special cu ceva material) cu ruj verde (ce se facea rosu pe buze si tinea vreo 3 zile) ce a tinut pana au dat ai mei jos lambriul; una bucata perete pictat cu ulei (de masina sau ceva de genul), de ar fi stiut ai mei de picturi 3D nu se mai auzea de Bill Gates.
eram mic…4-5 ani… Bunicu crapa lemne…s-au adunat toti in curte si gratar alea alea…toporul a ramas in spate si ei erau in fata…eu am luat-o pe verisoara mea sa ma dau mare sa ii arat cum se da cu toporu`.am luat toporu in mana….l-am ridicat pe spate si cand sa lovesc in buturuga aia(pe care se pun lemnele ca sa le crapi) a pus si ea mana pe buturuga si i-am dat peste degetu` mic….maaama ce scandal a fost…bataie alea alea..pana la urma era doar rupt degetu` si a trecut totul in cateva zile
Imi aduc aminte ca bunicul ne-a legat pe amandoi cu o sforicica de picior (pe mine si fratele meu) de un stalpisor. :))) De ce? Pt. ca fratele meu se incapatana si nu vroia sa scrie si eu radeam de el…ne-a zis: da? tu nu vrei sa scrii (eu am invatat sa scriu in cei 9 ani de armata,concentrare si ordonanta in razboi), apoi mie…tu razi de fratele tau??? … Acum imi vine sa rad, dar bunicul si bunica nu stiau cum sa ne responsabilizeze, ii cam bushea rasu’…pt. ca noi aveam niste fete jalnice dupa ce ne certau. Ce metode aveau. :)
Daaaa!Yes!!Cu petardele am o amintire draguta…Aveam vreo 10 ani,era de Craciun si eram la tara.Si un var ne adusese mie si lu’ bro’ niste petarde si artificii,pentru revelion.Si dupa ce le-am impartit in cel mai fratesc mod,ce sa fac eu cu ele?Unde sa le ascund?Daca mi le gaseste si-mi ia din ele?Pune-te in locul lui.Unde n-ai cauta niciodata?Daca ai fi o “artifica” sau o petarda,unde te-ai ascunde sa nu te gaseasca?
Ei bine,si l-am gasit.Locul perfect.In soba.:|.Mi le iau eu frumusel,le numar,le mangai,le dezmierd,si le ascund in cenusa din soba.Le-a cautat bro’ ce le-a cautat,pana la urma s-a dat batut.Totusi,le-a gasit cineva: tati,cand a facut focul:D.Norocul a fost ca a vazut una,si s-a gandit sa vada daca mai e ceva in soba.Nu stiu ce se intampla daca facea foc in soba cu tot depozitul de munitie care era acolo.Nu m-au batut,ai mei niciodata n-au fost adeptii bataii.Dar mi-au facut o morala…Bine,le-a trecut repede,si nu puteau nici macar ei sa nu-mi recunoasca ingeniozitatea.:D
Eu am crescut la tara si am facuttt muuultee cea mai grava a fost atunci cand am plecat cu un vecin fara sa spun parintilor, la un rau care secase sa adunam scoici si am ajuns acasa la ora 23. Parinti au aflat unde suntem dar nu ne-au gasit si va imaginati ce era in sufletul lor cand se intuneca si copii nu erau nicaieri deci cand am ajuns acasa drept pedeapsa am mancat scoici. In rest am imbatat pisica…
stiu ca aveam cam 5-6 ani si aveam un motan si intr-o zi cand bea pisica lapte m-am dus si eu langa ea pe jos si am inceput si eu sa sorb din lapte, din acelasi castron impreuna cu pisica