Citeam pe undeva un studiu despre procentul de știri negative din media și cum ne afectează asta, că ne afectează, cu mirare, chiar dacă știu că așa e. Cu mirare, totuși, pentru că nu înțeleg de ce, în context, deși consumăm mult mai mult știri negative și scandaluri și ne plângem de asta, când vine vorba de făcut bine, de lucruri bune, de lucruri frumoase care, da!, se întâmplă și de-astea, avem mai degrabă tendința să le tratăm cu un soi de indiferență.
E și ăsta unul din motivele pentru care mă străduiesc să scriu de lucruri bune si frumoase pe blog, de festivaluri si oameni și campanii și gânduri care inspiră la bine. Chiar dacă, uneori, mi-aș dori ca și astea – și nu mai ales alea scrise cu sfântă indignare!, la draci – să fie cele mai citite.
Azi scriu iar din categoria ???de bine??? – ce bine! – și, mai exact, oameni și companii care fac bine. Ca să fiu precisă, un bine de 23 de milioane de euro, pentru 1,4 milioane de beneficiari în ultimii 18 ani, prin finanțarea unor proiecte reunite sub patru direcții strategice: sănătate, educație, servicii sociale și voluntariat. E vorba de Fundația Vodafone.
Zilele trecute, am asistat remote (online) la conferința lor, Coonecting for Good. Am mai scris de ei și proiectele lor, dar acum a fost așa, un fel de recapitulare pentru acești 18 ani de când au activiate și în România, și, mai ales, un rezumat extins al programului Connecting for Good.
Și poate nu se vorbește suficient de asta, nu neapărat ca să-i lăudăm, ci pentru că, dacă vorbim de asta, inspiră(m) și alte companii să facă la fel. Știu fraza aia clasică de CSR, să dăm înapoi comunității…, și, indiferent dacă e o strategie, mi se pare că până la urmă ceea ce contează e ceea ce se întâmplă. Iar în cazul de față se întâmplă, printre altele, așa:
• Prin programul Connecting for Good, fundația a oferit primele soluții de telemedicină din România și a finanțat cu 2,9 milioane de euro proiecte pentru 30.000 de beneficiari
• Proiectul Strategic de Investiție în Mediul Rural a oferit finanțare de 650.000 de euro pentru 55 de proiecte cu 35.000 de beneficiari
• Fundația a renovat opt centre de transfuzie folosite de o treime din totalul donatorilor din țară și care asigură necesarul de sânge pentru 291 de spitale
• Fundația a investit 2 milioane de euro pentru a construi cea mai modernă secție de terapie intensivă pentru nou-născuți din Sud-Estul Europei, la Spitalul Marie Curie
Mai mult, am văzut live cum funcționează soluțiile de telemedicină, cu un pacient căruia i s-a făcut un EKG la Ghilad, iar medicii secialiști în cardio aflați la Timișoara au văzut și comentat rezultatele acesteia în timp real. Păi vă dați seama cât timp se economisește în felul ăsta?! Și nu e vorba doar de diagnosticare, ci și de tratare și urmărirea pacientului până la ameliorarea stării sale. SF! (a scris mai mult Simona despre asta)
Au fost și șefi ai ONG-urilor finanțate de Fundație de-a lungul timpului la conferință, și au povestit despre proiectele lor, detalii concrete care au salvat vieți, și nu puține. Când vine cineva si-ți spune că un copil cu o afecțiune gravă nu doar că va supraviețui ci are și toate șansele să ducă o viață normală… parcă ai alte perspective.
Firește, însă, că cel mai mult mi-a plăcut intervenția medicului Leon Dănăilă. Poate sunt un pic subiectivă, că mi-a fost prof în facultate, dar omul ăsta are un bun simț nesfârșit și un fel extrem de firesc de a vorbi despre bine, cu o modestie care ar trebui să caracterizeze mai multă lume.
Ne-a povestit cum a învățat să opereze pe creier în America, în vremuri în care era greu să strecori o revistă de specialitate din lumea capitalistă, dar să ajungi să pleci la specializare acolo, și fără să fii membru de partid! Înainte de specializarea oferită printr-o bursă Fulbright, meicul Dănăilă scotea tumorile craniere cu degetul. Vă puteți, desigur, imagina, că era, mai mult sau mai puțin, un soi de loterie. După bursă, s-a întors în România (putea să rămână în State? Putea. Dar n-a rămas!), a primit un spațiu, a cumpărat DIN BANII LUI o masă chirurgicală și a operat în prima secție de chirugie vasculară de la noi. De-atunci a operat peste 40.000 de pacienți și a ajuns la aceeași rată de mortalitate din State: patru la sută. Doar patru la sută – nici nu vreau să mă gândesc cât era înainte.
Ne-a mai povestit și despre credință, și cum a făcut facultatea de psihologie, ca să înțeleagă cum funcționează creierul și în felul ăsta. Și cum știe că pacientul suferă și fizic, dar și psihic, atunci când e bolnav. Și cât de minunat e să-ți vină la spita om pe targă, în comă, fără prea multe șanse de recuperare, și să-l vezi plecând vesel, pe picioare.
S-au spus multe, s-au arătat multe la conferința Connecting for Good. E înregistrată, aici, și, în măsura timpului, ar trebui să vă oferiți motive de optimism. Palide, poate, în raport cu tabloul general, dar, cu siguranță, mai mult decât un punct de pornire pentru speranța că ne poate fi mai bine, aici, la noi acasă.
Iar dacă vi se pare că e nevoie de speranță, poate o să dați rândurile astea mai departe!
Eu fix din motivul asta am renuntat sa mai stau pe Facebook toata ziua, ca ma deprimam cand citeam toate stirile legate de Romania.
Initial am inceput sa intru doar seara, inainte de culcare, dar apoi am renuntat complet, ca enervatul intr-o doza mai puternica inainte de somn chiar nu ajuta :)