Mi se pare că trăim niște vremuri dubioase în care ne penetrează ???grija??? față de lucruri care n-ar trebui să fie – și nici nu sunt! – problema noastră. În unele cazuri, expresia acestei preocupări nefirești ia forme de isterie în masă, cu petiții semnate de milioane (milioane, mă, totuși!!!) de oameni, în alte cazuri își spune feedback.
Să urmărim, vă rog, următorul material didactic:
Așaaaaa! Ce vreau să zic, și sper că de data asta o să reușesc să nu fiu prea subtilă, este că există o diferență între feedback-ul constructiv, care vrea chiar să ajute, nu să te facă pe tine, cel care emulează păreri, să pari cu cinci minute mai deștept (în public) și fidbec-ul din spotul TMC, pentru care ar trebui să plătești fifty fiindcă, na, e un serviciu. Sau, și mai simplu, în față nu e o formă perversă de pe la spate.
Diferența între cineva care e cu adevărat plin de bune intenții și doamnele din spot, în acest caz, e că primul o să-ți spună (doar) ție, pe un ton firesc, ce i se pare în neregulă cu tine, evenimentul, speakerii tăi, în timp ce categoria cealaltă o s-o spună cu emfază cât mai public, pentru că, de fapt, este despre sine.
Și cel mai nasol e când o să-și retragă spusele, o să le rastalmacească și, eventual, o să-ți spună că n-ai înțeles tu bine.
Da, știu că nu-mi fac prieteni cu postarea asta, dar eu prefer să merg și să recomand filosofia practicată de tata lu’ Bocănilă. Iar dacă e musai să spun ceva care nu e nice, îmi asum treaba asta, cu subiect și predicat, și nu-i spun, ce găselniță bună, nu-i așa?!, fidbec.
Leave a Comment