De fiecare dată când dau de un film care mă încântă peste măsură mi se pare că am găsit cea mai frumoasă pereche de pantofi la preț redus sau așa ceva, fiindcă pentru prețul modic al unui bilet la film am parte de evadarea într-o altă lume, una construită bine, cursiv, cu subiect și predicat, fără sincope, fără artificii în care să mi se împiedice mintea, oprindu-mă, chiar și temporar, să mă concentrez la ce se întâmplă pe ecran. Când e sunetul prost e și mai rău!
Iar Câini e genul ăla de film, exact așa: ireproșabil.
De ieri seară, de când l-am văzut, am încercat să găsesc ceva de care să mă nemulțumesc, la naiba!, nu poate să fie chiar așa de bun, nu?, dar nu găsesc. Poate eram eu într-o dispoziție generoasă, se poate și asta, dar cred că mai degrabă e pur și simplu bine făcut. Și curat. Fără floricele. Fără a vrut DOP-ul și scena aia că pica lumina nush cum, ce dacă n-are legătură cu filmul, și detour-ul ăla de la ideea filmului, că a vrut regizorul nush ce s-arate și el. Nu există nimic din toate astea în Câini.
Și e bine filmat, jucat, construit. Plus că pe cățea o cheamă Poliția, și-am râs tare, aproape la început, gândindu-mă cum ar fi să ieși prin București cu un câine pe care-l cheamă așa și să-l strigi să iasă dintre boscheți. Aham. Genul ăla de umor. Plus Dragoș Bucur. Și Ivanov pe care mi se pare că încep să-l prindă foarte bine rolurile de băiat rău – mai dați-i să facă, vă rog! Și Gheorghe Visu. Vai, cum e Gheorghe Visu, polițist, mustind a înțelepciune înțepătoare adunată de prin toți ciulinii Dobrogei – acolo unde are loc acțiunea.
Mie mi se pare aproape irelevant ce se întâmplă în film, așa tare mi-a plăcut CUM e făcut, dar, așa, de dragul celor pentru care asta e important, iată, spun:
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.
„Scenariul a pornit de la o lume pe care o cunosc foarte bine – lumea în care am copilărit, la bunica la ţară. De fapt, nu atât lumea aia m-a interesat, cât emoţiile mele faţă de ea, emoţii pe care încă le mai am în mine şi acum. Ce mi-a rămas în cap a fost caracterul arbitrar, imprevizibil al violenţei de acolo – am văzut oameni care săreau să se omoare, fără o miză clară – şi asta mi se pare înfricoşător. Cum poţi să te aperi de ceva ce nu poţi anticipa – nici măcar teoretic????, spune Bogdan Mirică, cunoscut publicului din România pentru serialul HBO Umbre (scenarist și co-regizor).
Voila, acum știți.
Iar eu nu vă mai spun decât că e genul de film despre care te bucuri că e românesc, deși ar fi putut fi de oriunde, doar că ăia n-au gangsteri atât de cool ca Ivanov. A încerct Tarantino una-alta (sic!), dar și personajul rău din Câini știe bine a sparge un cap cu ciocanul. Live. Cu stropi. Șarmant!
Mergeți să-l vedeți. La fel cum zice Oltea, dacă nu vă place, facem pe din două și vă dăm banii înapoi pe bilet! Parol!
Foto: Iulia Weiss
Leave a Comment