Jur că nu știu cum trec zilele tiffestivaliere, pe bune!, parcă ieri am venit la Cluj, și puf!, au trecut deja cinci zile! Probabil ar fi trebuit să țin zilnic jurnalul ăsta de festival, hm!
Dimineața lecții și după aia filme, filme, filme, până seara, târziu! Uneori și floricele. Uneori și înghețată, mai da-o naibii de dietă din când în când!
Ieri am coborât din turn (aka camera de hotel în care fac lecții până după ora 14, 14.30, așa) fix pentru a prinde filmul de trei jumate de la Piersic, că mi s-a părut ofertant subiectul, ba chiar estimasem și o oarece doză de umor, nu mi-e clar de ce, exact. Wishful thinking!
Am plecat după vreo jumătate de oră, mi s-a părut că socoteala de-acasă nu se potrivea cu cea din sală. Nu că era rău, un mix de imagini vintage și color, un mix de documentar și film artistic, un pic de mockumentary, dacă e să mă iau după ironiile din off, ciudățel și rusesc (na, că mi-a ieșit si-o mică tautologie!) și n-am înțeles prea clar care era demersul. Așa că am plecat. My bad!
Bună treabă, până la urmă, că dacă nu plecam nu mă prindea (iar!) ploaia pe drum, nu intram în cofetărie, nu-mi cumpăram două pricomigdale delicioase și, probabil, nu sfârșeam la Victoria, pentru Fragmentar | Remainder, altă ciudățenie (sort of), dar măcar una care mi s-a părut închegată. Mai ales că e o ecranizare, foarte corectă, de altfel, a cărții lui Tom McCarthy, foarte mișto și aia, chiar dacă finalul e cam a la Chuck Palahniuk – sorry, Tom! – dar, orșcât, nu rău! De fapt, deloc rău! Bonus: Cush Jumbo, tipa care o joacă pe Lucca Quinn în The Good Wife și care mie îmi place foarte tare.
În fine, ultimul film pe lista de ieri, a fost Tanna, un fel de Shakespeare (Romeo și Julieta) meets National Geographic. Dar ideea filmului (nu subiectul) mi s-a părut absolut seducătoare. Pe scurt, regizorul Bentley Dean a descoperit, în 2003, niște triburi Vanuatu din insula Tanna. A găsit acolo o poveste reală, petrecută în 1997, cu doi îndrăgostiți care au sfârșit prin a se sinucide pentru că dragostea lor era amenințată de tradiția căsătoriei forțate între triburi pentru a întări alianțele dintre acestea. Și a decis să facă un film. Un film în care au jucat chiar localnici din triburile implicate în drama inițială, ba chiar dintre unul dintre ???actorii??? principali – Dain, protagonistul, era cel care ar fi trebuit să ia de soție o fată din tribul vrăjmaș, a schimb cu căsătoria lui Wawa, fata care s-a sinucis.
Mi-a plăcut foarte tare. Nu neapărat povestea, cu toții știm Romeo și Julieta, dar felul în care a fost filmat și povestea din spatele poveștii. Dean ar fi putut să tragă mult mai mult și să încerce să profite de cadrele cu peisaj absolut mirific din junglă și din preajma vulcanului (activ) Yasur, dar a ales să n-o facă, cu câteva excepții atât de frumoase și de firești în film încât era păcat să nu le lase.
Mi-a plăcut ideea asta de iubire universală, indiferent de cultura în care se naște, că se naște și poate fi la fel de mistuitoare și decisivă precum lava care ieșea din Yasur, chiar dacă se întâmplă în lumea așa-zis civilizată sau într-un trib. Actorii – până la urmă, joacă, și chiar bine!, într-un film artistic, deci sunt actori! – s-au achitat cum nu se poate mai bine de rolurile lor și n-am simțit nici un pic că lipsa unor studii de profil știrbește ceva din argumentele de joc cu care m-au convins.
Poate chiar un pic surprinzătoare, pentru niște oameni organizați în trib, păstrători fideli de tradiții și ???haine??? făcute din iarbă, adepți ai unei vieți simple, apropiată de natură, de spiritul și de valorile ei, a fost naturalețea în fața camerelor și a echipei de filmare, o treabă la fel de exotică pentru ei, pe cât era reciproca.
Priceless!
Dar asta e o pagină de jurnal, așa că vorbesc aici despre experiențe de neprețuit, fiindcă am – iar, ce bine! – partener MasterCard. Experiența zilei e legată de Tanna, mai precis de statul la povești cu regizorul Bentley Dean, vreo trei ceasuri, chiar, pe terasa de la Casa TIFF, după proiecție. Aveam o grămadă de întrebări despre protagoniști, despre cum trăiesc, dacă exeriența participării la film nu i-a schimbat, sau apropierea de tehnologie…
Am aflat că aveau telefoane mobile chiar înainte de a se face filmul (acum au și panouri solare, să-și încarce bateriile fără să mai meargă două ore până în cel mai apropiat oraș), că viața lor nu s-a schimbat, dar asta e pentru că ei aleg să rămână așa, cvasiconectați și totuși departe de lumea dezlănțuită, păstrându-și tradițiile și credințele și traiul care nouă ni s-ar părea prea simplist.
Dean a făcut filmul pentru că n-a putut rezista, dar și pentru că și-a dorit să surprindă și, în felul ăsta, să păstreze pentru copiii lui (are doi băieți, de 4 și 7 ani) o lume care, cel mai probabil, o să dispară.
Uite, partea asta de interacțiuni festialiere, în care afli poveștile din spatele filmelor, și ce-i mână pe realizatorii lor în filme, mie mi se pare cu adevărat de neprețuit. Și nu e musai să ai badge de Festival ca să ai acces la oamenii ăștia. Majoritatea filmelor au Q&A după (absolut savuros cel dupa Tanna, apropo, cu Mihai Chirilov și Dean), deci e absolut la îndemâna oricui să interacționeze cu cei care fac sau joacă în filmele prezente aici.
Nu în ultinul rând, am un prieten care face (și) muzică de film în Australia, și-l voi pune în legătură pe Dean cu prietenul meu. Sunt în aceeași țară și, cumva, în industrii înrudite, australieni amândoi, și totuși o româncă din București o să le facă legătura în timpul unui festival care se întâmplă la Cluj. Cât de tare e asta, acum pe bune? Și nu, nu poți s-o cumperi cu bani! Nici măcar cu cardul contactless! Deși, mna, e bine să-l ai pe ăla, fiindcă e mai rapid, iar cu timpul câștigat, iată, legi prietenii noi. Priceless!
PS Asta e o poză cu câțiva dintre protagoniștii filmului pe covorul roșu de la Veneția (de unde filmul s-a întorc cu premiu și super reviews!), unde au eclipsat, prin interesul stârnit dar și prin modestie și bucuria onestă, vedete cu ștaif, cum ar fi Mr Depp! iar domnii erau, să mă iertați, în fundul gol!
Leave a Comment