La mulți ani, România! Dar nu cu mine!

Am fost la Lidl în seara asta. Eram pe chill, chiar veselă, că taman ridicasem cel mai mic mouse de la emag – am fost așa de încântată că l-am (re)găsit, încât nici n-am mai avut răbdare să vină curierul.
Deci pe mulțumire, așa, în drum spre casă am intrat la Lidl-ul din Crângași să-mi iau niște chestii din gama Deluxe și niște haine tehnice d-alea de schi, că a venit iarna.

Și stop joc și zen, că m-au enervat compatrioții de-mi vine să împachetez pisica și să emigrez cu primul avion!
Pentru că ne credem buricul pământului, dar nu suntem decât niște animale îmbrăcate fără urmă de civilizație sau educație – și să mă scuze animalele, că am văzut unele cu mai multă empatie decât românii.

Era măcel în coșurile cu haine. Erau atât de aruncate și de amestecate și de brambura încât a fost imposibil nu să găsesc șosete sau colanți mărimea mea. A fost imposibil chiar și să caut, atât erau de amestecate. Băi, nu se poate să ți se rupă în halul ăsta de faptul că nu ești singurul potențial client, să arunci lucrurile dintr-un coș în altul, șosete la colanți, hanorace la chiloți, dresuri la bluze, amestecate cu geci și pantaloni și cagule și alte articole – am găsit și creioane colorate acolo. Că… de ce nu?!
Nu se poate să nu înțelegi că nu e normal să rupi ambalajele ca un animal, să nu te gândești că după tine poate să vină și altul și, nu în ultimul rând, taman ai distrus ceva care nu-ți aparține.
Nu se poate să nu pricepi că, dacă tu faci asta, altul nu mai cumpără marfă de care tu ți-ai bătut joc, iar data viitoare magazinul are tot dreptul să scumpească treburi pentru că i-ai produs pagubă! Sau trebuie să angajeze oameni în plus care să pună căruciorul sau stocurile frumos, pentru că tu ești o primată neevoluată și nu pricepi că mai sunt și alți oameni pe lumea asta, iar oamenii ăia trebuie plătiți, și iar o să fie pâinea mai scumpă la magazin doar pentru că tu ești nesimțit și needucat și cineva trebuie să strângă după tine.

(știu că nu pare un capăt de țară povesta, probabil nici n-ar fi. Dar mi s-a umplut paharul!)

Nu se poate să te lăbărțezi pe două scaune la metrou și după aia să butonezi telefonul în nesimțire în timp ce alți oameni stau în picioare.
Nu se poate să nu plătești bilet la transportul în comun și după aia să ai pretenții să vină repede autobuzul.
Nu se poate să arunci gunoaie pe unde-ți vine și după aia să înjuri că nu e curat.
Nu se poate să furi chestiile alea reflectorizante și pe urmă să zici că de ce nu e luminat.
Nu se poate să furi bucăți de vagoane și după aia să te plângi că au trenurile întârziere.
Nu se poate să depășești coloana pe contrasens și după aia să te plângi de trafic.
Nu se poate să nu-ți plătești întreținerea și după aia să te plângi că n-ai căldură sau apă caldă. Și, din cauza ta, și vecinii care plătesc.
Nu se poate să alegi hoți și apoi să te plângi că te fură aleșii.
Nu se poate să te plângi nonstop de țara asta și totuși să nu ieși în stradă la proteste.
Nu se poate să te bagi în față la o coadă și după aia să te plângi că e lumea rea.
Nu se poate să chiulești tot liceul și să dai vina pe minister că ai picat bacul.
Nu se poate să nu înveți nimic toată facultatea dar să ai pretenții să-ți plătească un angajator banii de care ai tu nevoie să trăiești cum te-au ținut mămica și tăticul!
Nu se poate să vrei o țară ca afară dar tu să nu respecți pe nimeni și nimic.
Nu se poate să pleci de la piață la patru și să te plângi că lumea cumperă de la supermarket.
Nu se poate să faci mereu și mereu aceleași greșeli dar să ai pretenția ca lucrurile să se schimbe.
Nu se poate să…
Nu se poate.

***

Niciodată nu mi-am făcut planuri concrete de plecare din țară. Am cochetat cu gândul, dar nu mi-am propus cu adevărat serios s-o fac. Însă până la urmă ar trebui să accept că și dacă, prin absurd, am vota altceva decât politicieni după chipul și asemănarea majorității, lucrurile nu se vor schimba semnificativ în bine într-o perioadă rezonabilă de timp.

La mulți ani, România! Cu cine te mai suportă așa. Mie mi-a ajuns!

foto via