Eu nu cred că înțeleg prea bine cum funcționează justiția în România. Sau în favoarea cui, că mi se pare adesea că e mai degrabă blândă cu infractorii, în dauna și defavoarea victimelor.
N-aș vrea musai să fac trimitere la drogatul care a intrat peste mine în casă și după aia mi-a și spart un pic capul și care, doi ani mai târziu, încă n-a plătit pentru asta, că… așa merge treaba pe la noi.
Aș putea aminti de judecătorii care au eliberat violatori de copii pe bandă rulantă, însă. Sau de toți eliberații condiționat care au jefuit și violat din nou, desigur, că ce să și facă?! Sau de marii corupți. Sau de mai micii corupți. Liberi! Sau… Ați prins ideea!
Azi am citit că un criminal în serie, Marius Csampar, a fost eliberat condiționat după 22 de ani de detenție pentru că judecătorii Mihaela Popescu şi Daniel Zaharia au avut convingerea că el a dat “dovezi temeinice de îndreptare” (sursa). Asta la nouă zile după ce un alt judecător a decis că ”Nici gând, no way, Jose!”, stai la pușcărie, cabron, acolo e locul tău!
Marius Csampar a făcut opt ani de școală, după care s-a apucat de potlogării. La 17 ani a ajuns la reeducare, doi ani, după care, desigur, n-a devenit un cetățean model. În fapt, până să împlinească 20 de ani, a comis prima sa crimă dintr-o serie de șase. La 23 de ani intra, pentru crime, la pușcărie, condamnat pe viață (99 de ani).
Ulterior, a declarat că prima sa crimă a fost comisă la 16 ani.
Iar acum, după 22 de ani de detenție, a ieșit, pentru că doi judecători au considerat că s-a îndreptat. Nu mi-e clar, legal, cum se socotește asta, dar ce înseamnă ”s-a îndreptat” în cazul unui om care părea aproape amuzat de faptele sale înainte să ajungă la închisoare?
“Ce-a fost în capul meu, nu ştiu. Dar, pentru mine, chestia asta a fost un joc foarte frumos. A fost un joc cu gust de miere” (declarație din timpul cercetărilor, cu privire la una din crime)
Și ce șanse are un om care toată viața a știut doar fărădelegi și pușcărie să devină un cetățean-model?! O să-l angajeze cineva, mai ales că numele lui e cunoscut, cazul său a făcut ceva vâlvă? Mă îndoiesc. Atunci din ce o să trăiască?!
Îl angajează doamna Mihaela sau domnul Daniel la ei acasă, poate să aibă grijă de copii, să ude florile, să întâmpine oaspeții la ușă?
Îl recomandă pe la prieteni, așa, din convingerea că e un om bun acum?
Poate s-a îndreptat, poate, între timp, de la interviul ăsta, în care nu pare să-și regrete faptele, a avut vreo epifanie și, gata, puf! e reparat!
Totuși, poate nu.
Reprezintă eliberarea unui asemenea personaj un risc, e un potențial pericol social, ținând cont de faptele sale? Și, dacă o astfel de eliberare comportă un risc social, de ce a fost ea semnată de doi oameni care, teoretic, ar trebui să fie în slujba protejării cetățenilor? Se vor face ei vinovați, moral și poate chiar penal, de ce nu?, de complicitate, în caz că totusi criminalul nu s-a îndreptat?! 
Ca să n-avem vorbe în sensul ăsta, da, cred că sistemul penitenciar are o componentă de pedepsire prin privare de libertate, sigur, însă mai cred și că, în egală măsură, are rolul și datoria să facă reeducare. De foarte multe ori oamenii care ajung să facă fapte reprobabile sunt condiționați de mediul din care provin – e un adevăr, fie că ne convine sau nu asta. Însă la noi nu se face reeducare, hai să fim serioși! Iar șase crime sunt șase vieți de om curmate. Nici o îndreptare nu mai schimbă asta.
Leave a Comment