June 21

Bac la română

Mâine o întreagă generație dă nas în nas cu Bacul. N-aș zice că-i invidiez, iar pe cei de anul ăsta chiar dimpotrivă. După câteva luni de stres pandemic și școală făcută online, cum o fi fost, dacă a fost, sunt chemați acum la ”Examenul maturității”. Super!

Dincolo de asta, însă, toți, nu doar generația asta, sunt victime ale unui sistem de educație obosit, învechit și neactualizat, total nepotrivit ca stil de predare și conținut al materiei cu ce-i preocupă pe ei sau cu ce ar putea să le capteze interesul.

Și am dovezi!

Poate nu mai țin minte multă analiză matematică, fizică ori chimie (scuze, Diriga!), dar cu româna e altă situație! Zilele trecute vorbeam cu o prietenă al cărui fiu dă acum Bacul și, din vorbă în vorbă, am ajuns la ”eseurile” de la română. Că nu se mai cheamă comentarii sau analize literare, excuse me!, acuma le zicem eseuri! Zic ”Ia, citește și mie ceva!”. Și-mi citește, începe cu analiza titlului, nu mai știu la care. Și după aia le-am citit aproape pe toate. Și am comentat și am râs de ne-am prăpădit. Dar, în realitate, nu e nimic de râs, pe cuvânt, e groaznic să fie nevoiți să tocească treburile astea.
Am scos părțile despre titluri din câteva astfel de eseuri, păstrând ortografia și punctuația din original, adică fix așa cum a considerat un profesor că e ok să dea mai departe copiilor să învețe. Da, cu toate greșelile astea de o să le vedeți.
Poftim, citiți și analizați dezastrul!
Și nu trișați. Citiți-le ca să vedeți ceea ce copiii sunt nevoiți să știe pe de rost.

Flori de mucigai
Titlul operei este sugestiv prin forța de metamorfozare a cuvintelor. Este un titlu analitic, format mofologic din două substantive comune legate printr-o prepoziție și se referă denotativ la frumosul și sublimul ce depășește* urâtul. Din punct de vede contotativ, titlul se constituie ca un oximoron, ilustrând postultul baudelairian al ”esteticii urâtului”: florile supranumesc stihurile pe care eul liric în ipostaza de creator supraviețuiește în regimul penitenciar ce închide, parcă definitiv, o umanitate de periferie identificată cu mucegaiul.
Cele două concepte din titlu dezvoltă în structura poeziei două câmpuri semantice distincte: al creației și al spațiului damnat.
*da, și mie mi se pare că aici e un dezacord cu subiectul multiplu.

Sigur, dacă Arghezi ar fi avut și el net, poate ar fi aflat că în urmă cu vreo patru-cinci ani Fleming descoperise deja beneficiile mucegaiului aka penicilina!

Ion
Titlul operei reprezintă un element paratextual ce anticipează viziunea autorului asupra temei propuse. Este un titlu sintetic, este alcătuit dintr-un singur substantiv propriu, care din punct de vedere denotativ arată un nume specific românesc, emblematic pentru tipologia țăranului*.
Din punct de vedere conotativ, titlul ilustrează numele personajului principal, personaj eponim, tipul țăranului sărac pentru care pământul înseamnă demnitate, dar incapabil de a dobândi acest statut moral indiferent ce ar face. Scriitorul mărturisește că prin titlu a vrut să atragă atenția comunității românești din Ardealul aflat sub ocupație austro-ungară, noi cei care ne-am dorit întotdeauna pământul și nu l-am avut. Ideea a preluat-o de la George Coșbuc, a cărui poezie, ”Noi vrem pământ!” este sugestivă în acest sens. Citirea inversă a pronumelui personal noi conduce la titlul romanului.  
* nu că n-ar fi fost Ion I.C. Brătianu premier chiar când Rebreanu își scria romanul!


Alexandru Lăpușneanu
Titlul operei, un element de paratext, este sugestiv pentru conținutul imaginativ epic. Este sintetic și format morfologic dintr-un substantiv compus propriu, fiind un element de paratext care definește universul operei. Denotativ, titlul indică o personalitate istorică, domnitorul Moldovei, care a domnit de două ori, prima dată nouă ani și îndepărtat prin trădare de cătrei boieri și a doua oară patru ani după care i-a venit sfârșitul.
Conotativ, titlul suprinde personajul principal al operei, tipul de domnitor crud, despot și tiran, caracterizat prin disimulare și o bună cunoaștere a psihologiei umane, dar patriot. De asemenea, este personaj eponim, personaj excepțional, romantic.


O scrisoare pierdută
Titlul operei este un element pasratextual ce anticipează mesajul trimis la nivel textual. Este un titlu analitic, format morfologic dintr-un substantiv comun articulat nehotărât și un adjectiv. Ca sens denotativ, titlul face referire la rătăcirea unui document de corespondență și prefigurează un demers conflictual.
Din punct de vedere conotativ, titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență, deschizând culisele luptelor pentru puterea politică, unde șantajul devine armă iar scrisoarea pierdută este instrumentul de șantaj. În același timp, ”o scrisoare pierdută” este pretextul dramatic al operei. Folosirea articulării proclitice nehotărâte, indică banalitatea întâmplării dar în același timp arată repetabilitatea ei, perderile succesive ale scrisorii, amplificate de repetarea în alt context dar cu același efect.  


Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Titlul operei reprezintă un element paratextual ce atincipează viziunea autorului asupra temei propuse. Este un titlu analitic, este alcătuit din două sintagme care din punct de vedere denotativ fac referire la două experiențe personale trăite sub imperiul timpului, prefigurând un demers narativ.
Din punct de vedere conotativ, titlul redă două experiențe autentice trăite de protagonist, unite prin ideea de noapte, moment al deziluziei, dezamăgirii, atât cu privire la război, cât și cu privire la iubire. Dacă în prima se asociază cu neliniștile îndrăgostitului orbit de gelozie, în a doua apariție, substantivul anticipează sensul tragic al vieții, calea deznadejdii, frica de moarte.
Dragostea și războiul sunt experiențe aflate pe poziții diferite, ce punctează nun numai faptele ci și procesul de autocunoaștere a personajului central, Ștefan Gheorghidiu. Războiul ca experiență secundară, lămurește întâia experiență, iubirea și îl ajută pe tânărul filozof să își regândească întreg sistemul de valori. Din acest punct de vedere, opera se poate constitui și ca roman al experienței. Astfel, valoarea conotativă a tilului, arată despărțirea personajului de abstractul ideilor și intrarea în concretul amenințător.

Moara cu noroc
Titlul nuvelei reprezinta un element paratextual ce atincipează viziunea autorului asupra temei propuse. Este un titlu analytic, format morfologic din doua substantive comune. Denotativ, titlul asociaza ideea de şansă locului ce aduce prosperitate, anticipând un demers narativ şi descriptiv. Conotativ, titlul arata viziunea ironica a autorului cu privire la ideea de imbogatire, deoarece Moara aduce ghinion, în mod smbolic aici sunt macinate si distruse destinele umane. Toposul ales, un han situat la raspntie de drumuri , in calea porcarilor adduce în loc de îmbogăţire, nenorocire deoarece ascunde abateri etice grave, nelegiuirea şi crima.

Povestea lui Harap-Alb
Titlul este analitic şi format morfologic dintr-un substantiv comun şi unul propriu. Ca sens denotativ, titlul arată un şir de acţiuni la care participă un personaj literar. Din punct de vedere conotativ, titlul face referire la destinul urmat de un fiu de crai, a cărui nume primit îi defineşte existenţa de după încălcarea sfatului părintesc. Format cu ajutorul oximoronului, numele indică puritatea sufletească a celui ajuns slugă, fiindu-i pedepsită naivitatea şi nesupunerea.

Enigma Otiliei
Titlul operei este un element de paratext, sugestiv prin forța de sugestie a simbolisticii personajului feminin. Este un titlu analitic, format morfologic dintr-un substantiv comun și unul propriu care în sens denotative fac referire la aura de mister cu care este învăluit personajul feminin. În sens conotativ, titlul insistă asupra elementului modern al eternului feminin întruchipat de Otilia, personaj repezentativ pentru procesele vârstei adolescentine, spontane și contradictorii, care intră în contact cu mintea fatalistă și rațională a lui Felix, prototipul tânărului genial aflat pe drumul afirmării. Cu atitudini de neînțeles pentru personajele masculine din viața ei. Otilia se dezvăluie pe parcursul operei ca o ființă schimbătoare, ce nu poate fi înțeleasă pe deplin.

Floare albastră
Titlul operei este un element de paratext care prefigurează viziunea poetului asupra universului liric creat. Este expresiv pentru conținului de idei, expresiv analitic, format morfologic dintr-un substantive comun și un adjectiv propriu-zis. În sens denotativ, titlul identifică o floare cu aspect unic, floarea ”nu-mă-uita”, simbol al credinței autohtone că iubirea împlinită rămâne mereu în amintirea, în mintea și sufletul omului îndrăgostit, prefigurând astfel un demers descriptiv.
În sens conotativ, titlul asociază infinitul, vieții. Albastrul identifică infinitul depărtările, idealul, pe când floarea, symbol al vieții efemere, arată ființa păstrătoare a dorințelor de împlinire prin iubire. În romantismul eminescian, motivul ”florii albastre” semnifică aspirația spre iubirea ideală posibilă, proiectată în viitor, dar și imposibilitatea împlinirii cuplului, idee îmbogățită de poet cu accente filozofice profunde privind incompatibilitatea a două lumi diferite, din care fac parte cei doi îndrăgostiți. Astfel poezia dezvăluie o serie de opoziții aflate între eternitate și moarte, masculin și feminin, detașare și trăire intensă, vis și realitate, aproape și departe, atunci și acum.

Plumb
Titlul operei este sugestiv prin forța de metamorfozare a stărilor sufletești. Este un titlu sintetic, format morfologic dintr-un substantiv comun care denotative face referire la un metal greu de culoare gri închis. Valorea denotativă prefigurează un demers descriptive conturat prin sensul figurat. Din punct de vedere conotativ, titlul introduce și simbolul fundamental al creației, tocmai pentru că sintetizează emblemativ toată complexitatea sufletească a eului liric simbolist. Cu conotații tactile și coloristice, simbol saturnian, plumbul induce iluzia salvării, deznădejdea absolută ce apasă sufletul fiind emblema căderii, a zborului în jos, a morții. Sonoritatea surdă a cuvântului, care este alcătuit din patru consoane și o singură vocală, sugerează închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire.

***
În fine, dragilor, vă urez baftă multă mâine și să uitați prostiile astea cât mai curând. Bucuria cititului și a descoperirii unor personaje și a unor universuri iscate din imaginația unui autor nu are nici o legătură cu ”concretul amenințător”, paratexte, conotativ și denotativ!

Baftă!



Copyright 2020. All rights reserved.

Posted 21/06/2020 by ruxandra in category "ţara mea de d'oh!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *