Fiecare ediție de FITS are pentru mine un spectacol special. Nu știu niciodată de dinainte care o să fie deși au fost ani în care am pariat cu mine că o să fie ăla sau ăla. N-am ghicit niciodată, dar la finele fiecărei ediții, poate cu o excepție sau două în 11 ani, e unul care se lipește de mine mai mult și diferit față de celelalte. Unul care lasă urme, remodelează, (re)așază gânduri sau trăiri foarte personale, schimbă unghiuri de raportare.
În 2011 a fost un one-woman show de dans, aici e povestea lui scrisă atunci. Artista, Claire Cunningham, a descoperit în adolescență că are un cuplu de afecțiuni care-i afectează articulațiile și oasele, în sensul că nu mai putea merge altfel decât cu cârje pentru a nu risca fracturi la tot pasul – la propriu! La vremea respectivă își dorea o carieră în muzică, dar, după ce ce a fost diagnosticată iar cârjele au devenit o parte constantă din viața ei a ales… dansul.
Yeap! Dans.
Yeap! Cu cârje. 
Îmi aduc aminte conferința de presă de dinaintea spectacolului ei, modestia cu care ne-a povestit despre devenirea ei ca dansatoare (aclamată și multipremiată), felul în care a înțeles, după mulți ani, că aceste cârje nu sunt o piedică ci niște aripi.
Fast forward, 2020, 15 iunie.
FITS nu putea avea loc în formula sa obișnuită, astfel că a descoperit o nouă dimensiune, s-a reinventat și, în loc să mergem noi la Sibiu, vine Festivalul în casele noastre. Sigur că nu e același lucru, dar sunt în program spectacole pe care n-am fi putut să le vedem astfel, prea mari și prea scumpe ca să poată fi aduse și montate aici pentru o reprezentație sau două cu câteva sute de spectatori. Bașca unele de arhivă.
BTW, programul complet e aici: https://www.sibfest.ro/fits-online
Cu gândul la reinventare și amintirea lui Claire Cunningham, despre care am povestit cuiva chiar în weekendul trecut, m-am pornit azi să mă uit la spectacolul lui Akram Khan, Chotto Desh, primul pe care apuc să-l văd cap-coadă la ediția asta. Spectacolul e minunat, sper că l-ați văzut și voi.
M-a lăsat cu lacrimi, parte pentru că e pur și simplu frumos și Akram Khan, pe care, anul ăsta, aș fi avut ocazia să-l cunosc, parte pentru că eram la FITS, că e așa și vremurile-s astea, dar totuși avem FITS, ce bucurie! În fine. Până să m-adun eu și să ies din ”sală”, a început a curge genericul și mi-a sărit în ochi numele producătoarei: Claire Cunningham.
***
Asta e o poveste despre reinventare și sper că se găsește pentru fiecare o frântură de gând bun de luat acasă :)
Leave a Comment