Prima noastră pisică acceptată în casă a fost Pisa. Era o calico frummoasă și arogantă pe care am curtat-o mult cu cartofi prăjiți și bucățele de carne ascunse din porția proprie până a binevoit să accepte să intre în casă.
Pisa era o tomberoneză din curtea aflată în spatele blocului. Cumva a găsit o cale să intre în pivnița blocului, apoi să urce binișor pe scara de serviciu și să vină la ușa noastră. Desigur, mama a protestat, dar n-a avut loc de mine și tata. Așa că Pisa a rămas în demipensiune la noi. Demipensiune pentru că venea și pleca după cum avea chef. Lipsea, uneori, cu zilele, și se întorcea murdară și dormea trei zile nonstop.
Pisa a livrat primii ei pui la noi acasă, într-o cutie de carton. Și a doua, a treia, a nu mai țin minte câta serie, să fi fost vreo 20 de pisoi care au crescut la ai mei în casă. I-am plasat pe toți, cu excepția lui Purcelino, motanul din penultima serie de pui, care a căzut de la etajul doi și nu puteam să-l dăm până nu era vindecat complet și după aia nici nu l-am mai dat, că deja toată familia era amorezată de el.
Când eram prin liceu, cândva, Pisa a fost relocate la niște vecini de la moșie, cu tot cu ultima generație de pui făcuți la ai mei acasă. Din câte știu, a avut o viața comodă și lungă.
Noi am rămas cu Purcelino, motanul mâncăcios și uriaș, băiatul lui tata, iubitul lui mama, tampițelul meu.
Prin 2007, bunică-mea a început să se mute iernile la ai mei, dimpreună cu pisica pripășită în vara respective la moșie. Întâi a fost Negruța, alba cu Negru și cu coada strâmbă. Purcelino, prost și bun, a iubit-o și a acceptat-o imediat așa că ai mei au avut două pisici până în vara lui 2008 când Purcelino s-a dus în raiul pisicesc. Iarna următoare bunică-mea a venit din nou peste iarnă la ai mei și a adus o nouă pisică. Io-I ziceam Urâțica, dar oficial se numea Petty. Că avea pete. Na, atâta s-a putut. Cea mai lipicioasă pisică.
Bunică-mea s-a dus și pisicile au rămas la ai mei. Negruța era Fetita lu’ tata, Petty mai a maică-mii. Tata le alinta și le peria, mama era cu raționalizarea porțiilor, mersul la medic și Dă-te jos! – urile!
După ce-a plecat tata, acum doi ani, au plecat, pe rând, și pisicile. Erau bătrâioare, au avut o viața bună, tihnită. Ultima a plecat Negruța, în aprilie.
Eu plănuisem să-i iau maică-mii o pisică mică înainte să se întâmple asta, ca să nu rămână singură, dar cumva nu s-a găsit puiul ĂLA de pisică. Nu știu să explic ce și cum, dar, ca și la Max, știam ca o să știu când o să apară.
Nu mai vreau pisici!
Problema e că după ce n-au mai fost pisici în casă, mama, care n-a fost niciodată un fan de animale, a decretata că asta e, asta a fost, never, ever, alt animal în casă.
Problema și mai mare a fost că între timp eu tocmisem un pui de pisică, neam cu o pisică cunoscută pe FB. Mama lui Popcorn urma să aibă iar copii și eu mă abonasem deja la un pui. Și mama zicea că nu mai vrea!
Și într-o zi am primit mesaj cu mogâldețele, și erau drăguți, dar mama era categorică și totuși eu eram convinsă că ei ii e mai bine cu o pisică în casă decât singură, așa că am tăcut și-am continuat să vreau pisoiul sau pisica – îmi era egal, mâță să fie.
Între timp un vecin al mamei și-a luat și el pisoi și taman când credeam că scade rezistența maternă, ce să vezi, că nici gând! Da, ce pisoi drăguți, dar eu nu mai vreau și nu mai vreau și niciodată nu mai vreau și deloc n-o să mă răzgândesc vreodată, niciodată!
Și totuși am comandat trusou pentru pisica mică, litieră, mâncare, nisip, de toate. C-o zi înainte să vină pitica de la Craiova, că acolo s-a născut, convinsă în continuare că am dreptate, am informat-o pe maică-mea că vine o pisică mică și că nu mai pot să spun că n-o iau, că am promis, că nu se face, că alea. N-a cedat, dar a acceptat s-o cunoască. I-am promis că dacă nu și nu, o s-o iau eu. 
A doua zi m-am prezentat cu pitica și zestrea la maică-mea la ușă.
– Arată ca un șobolan, a zis vineri seara, iar a doua zi a plecat în weekend la moșie, cum era programat, iar eu am rămas cat sitter pentru pisica Miss.
Duminică seara a cercetat pisica mai atent. Parcă are niște dungi pe burtă, nu e chiar așa urâtă.
A doua zi m-a informat victorioasă că pisica a executat chestii la litieră.
A treia zi m-a informat că a dormit lângă ea.
A patra zi, deja discuta despre pisica ei.
A cincea zi, pisica ei era super drăguță și ”m-a lins pe mână și e foarte simpatică”.
A trecut o lună. Pisica e centrul casei, au tot felul de discuții, se ține după mama ca un cățel și îi doarme în cap, iar mama nu admite, normal, că am avut dreptate și îî trebuia o pisică.
Happy End! 
Ah. O coincidență, sau poate nu, Miss e născută pe 25 aprilie. Ziua de naștere a lui tata!
Bineînțeles că mama ta avea nevoie de un astfel de suflețel. ❤️
Mie îmi era frică de pisici înainte și până acum 3 ani, nici prind gând nu mi-ar fi trecut că o să mă pot apropia de vreo pisică vreodată, iar acum am două! Pe prima am găsit-o în cimitir, la câțiva m de mormântul lui tata. O coincidență, sau poate nu. :)
Pisicile sunt niste fiinte aparte. Si noi avem o pisica cu o personalitate si o inteligenta extraordinate. Prima pisica a fost luata de pe strada intr-un noiembrie friguros cu vreme umeda iar a doua am adoptat-o de la cineva ca era mai muscacioasa si nu prea o doreau dar la noi e asa de cuminte si se inteleg minunat cele doua pisici.
Nu toata lumea iubeste pisicile dar daca au sansa sa stea mai mult in preajma lor se indragostesc instant, am vazut astfel de oameni.