Zilele trecute am fost la un eveniment cu ștaif al industriei în care cu drag îmi fac veacul. Mă rog, nici eu, nici industria – în formula ei autohtonă – nu avem chiar așa mare vechime, dar ăștia 14 ani care au trecut de când fac comunicare nu-s chiar puțini!

Problema e că îmi vine să zic niște chestii deranjante – știu! – și după aia mă gândesc că poate ar trebui să văd lucrurile bune, deh, ca în PR, și după aia îmi spun că poate totuși ar trebui să nu tac fiindcă, na, zicem că vrem schimbare, nu?

Și, vorba reclamei, nu mă pot abține! Prin urmare, trei chestii care m-au scos din săritele mele și asupra cărora poate se cuvine un moment (sau poate mai multe) de reflecție.

Știți deja istoria acestui festival de daruri pentru cititori, e a patra ediție deja, și reprezintă felul meu de a vă mulțumi că citiți printre rânduri: fără voi, blogul ăsta n-ar avea sens!
Anul ăsta ideea de rânduri m-a dus cu gândul la portativ – că sunt cinci ani de când am blogul – iar acesta a venit, firesc, cu o reiterare a unui principiu valabil atât în viața profesională cât și în cea personală: Tonul face muzica. Prin urmare, primul dar din seria 2015 trebuia să fie ceva legat de muzică! Și chiar e!

Am citit și eu azi, ca toată lumea, ce-a scris Tolontan, discuția cu medicii de la Spitalul de Arși și ???marea dezvăluire???: avem infectii nosocomiale (intraspitalicești), ele sunt multe, felurile, rezistente la posibile tratamente și, să vezi chestie!, omoară chiar și pe cei mai puțin grav decât au fost supraviețuitorii din Colectiv. Si, ce să mai vezi?, omorau și înainte!

Așa că mai subțire cu eroii pe scări, vă rog. Pentru mine un medic care vorbește, chiar și sub protecția anonimatului, în ceasul 120, nu e erou. E doar un (alt) laș care a tăcut comod până acum. Pentru că au murit oameni și până acum din pricina blestematelor de nosocomiale și medicul cu pricina, sau alții, toți, nu doar că n-au ieșit să strige că le mor pacienții cu zile (și) din motivul ăsta, ba au mai și băgat sub preș raportarea infecțiilor respective – scrie Mixich aici (urmați și linkurile din statusul lui) că asta e o practică frecventă.

Când am lansat blogul am avut emoții. Mari. Mi se părea că pornesc pe un drum din care nu mă mai pot întoarce. Că, odată ce mi-am pus numele acolo, la vedere, treaba asta mă obligă să livrez tot timpul, și doar texte de care să nu mă jenez vreodată. Încă mai cred asta, deși, din cele aproape 1800 publicate în ăștia cinci ani, probabil că acum tot aș mai găsi câte ceva de editat la multe dintre ele.

Zilele trecute mi-am făcut ordine în baie printre flacoane și borcane și sticle și tot felul de recipiente cu tot felul de pomezi și chestii menite să mă ajute să trișez un pic la ani. Am ajuns la concluzia că mai mult cumpăr decât folosesc – adică sunt multe începute, puține terminate. Dar tentația e maaareeeee!

De fapt, dacă chiar vreți să știți, mi s-au terminat doar vreo patru-cinci produse: crema de curățat fața fără săpun, fiindcă nu mi se pare că cei de la Farmec au scos ceva cu aceeași destinație și cu care tenul meu să se înțeleagă mai bine, CC Cream-ul, tot de la ei, ăla cu caise, datorită căruia aproape am uitat de fondul de ten, dermatograf, mascara. Și, desigur, chestiile curente, șampon, gel de duș, tratamente pentru păr.. am un coș de rafie în care le țin!

Campania asta a devenit una dintre preferatele mele, și mă bucur că am fost inclusă fiindcă mi-a dat ocazia să cunosc oameni noi și să pricep și mai bine cât de important e să nu accepți eventualele limite pe care vârsta (mai) înaintată ți le pune ci mai ales să cauți oportunitățile aceleiași vârste și să profiți de ele.

Aș fi putut avea cel mai bun exemplu, tata, care, după ce a ieșit la pensie, o viață petrecută la catedră, a devenit încă și mai ocupat toată ziua și, la 70+ de ani s-a apucat să facă o casă și nu e niciodată cu adevărat conștient câți ani are… poate doar când mai are probleme cu sănătatea, așa, ca un reminder!

Se vorbește mult despre conținutul pe care brandurile ar trebui să-l producă, aproape ca o mantră, la fiecare conferință, la fiecare eveniment, la colțuri, în revistele online de marcomm, pe bloguri, peste tot! Se vorbește mult, dar se face puțin, în realitate. În fine, pe plaiurile mioritice, că afară se face, și se face mult și bine.

Eu cred în povești, cred în branded journalism, ca o soluție inclusiv practică, dacă vreți, la întâlnirea brandului cu publicul nu prin oferte țipate isteric prin reclame TV, ci printr-o formulă care să aibă sens și pentru unii și pentru alții.

Îmi place mult Humans of New York, e unul dintre proiectele mele editoriale favorite în lumea asta. Pentru imagini, pentru poveștile care le însoțesc dar și pentru comentariile comunității pe care HONY o are: aproape 16 milioane de fani din toată lumea. De multe ori, poveștile HONY inspiră la relatarea unor experiențe personale și, de cele mai multe ori, comentariile sunt pozitive, de încurajare și apreciere față de personajele alese de Brandon.

Până să-l întâlnesc, pe Florin îl știam din pozele și poveștile lui S. De cunoscut l-am cunoscut la Sibiu, la final de Ciclaton, la o masă unde a consumat o grămadă de cafea și multe deserturi – nu știu unde-au intrat, jur!
Fumează mult, glumește mult, biciclește mult, trăiește mult. Și intens. Detestă rutina și fuge de ea. La propriu, fie pe role, mai rar, acum, fie, mai ales, pe bicicletă. Și e trecut de prima tinerețe, ba, dacă te uiți, chiar și superficial, și vezi câte fire albe are în barbă, ai zice că și a doua e pe ducă. Asta nu l-a împiedicat, după ce a trecut de 50, să preia un business și să ducă dincolo de pasiune un hobby mai vechi.

La finele lui septembrie, la mine în bloc umblau zvonuri că RADET-ul ne lasă fără apă caldă și căldură. Fiindcă nu erau plătite facturi multe în urmă, ba se pare că cineva de la administrație și-a și însușit niște bani – și nu puțini. Vorbim de o datorie de vreo câteva sute de mii de lei. Plus penalizările. În total, aproape de milion – da, e un bloc mare, sunt vreo sase sute de apartamente.

Ce-i drept, apa era închisă, dar am tot speram că alta e cauza, vreo țeavă spartă, vreo lucrare mai mare, ceva. Altceva. De câteva ori pe zi deschideam robinetul cu apă caldă… pauză! Și pauză o să fie, și cu apa caldă, și cu căldura.