Ştiţi cum sunt zilele de toamnă târzie, când ai multă treabă, multe chestii la care să te gândeşti, altele pe care – vrei, nu vrei! – trebuie să le faci, iar dacă ziua ar avea 100 de ore nici astea nu ne-ar ajunge pentru tot ce avem de făcut! În plus, cu toate gadgeturile pe care le avem la dispoziţie, suntem mereu conectaţi într-o manieră ce poate deveni chiar nesuferită fiindcă dacă nu ştim s-o controlăm noi pe ea, ajunge să pună stăpânire pe programul nostru. Şi se mai şi întunecă devreme!

În zile din astea, după ce se lasă seara şi am trimis ultimul mail ori am publicat ultimul post pe blog, poate am vreme să-mi fac şi ceva de mâncare, dar mintea mea e cu gândul la o baie lungă! Pun motanul şi telefonul pe mute, umplu cada cu apă fierbinte, sare, spumă şi alte alinturi şi stau cuminte acolo până mi se încreţesc buricele degetelor! Uneori citesc, dar chiar şi fără o carte, minutele alea furate unei zile, oh!, atât de pline!, reprezintă momentul meu de maxim răsfăţ. Cam aşa:

(sursa foto)

Totuşi, pentru că nu am prea des vreme de alinturi din astea, folosesc, şi la duş, cosmetice din aceeaşi gamă, pentru ca măcar un pic din relaxarea băii să rămână şi la duş! Şi sunt foarte atentă şi selectivă cu produsele pe care le folosesc, fiindcă o fac, vorba aia, pe pielea mea! E important să fie de calitate, să fie cât mai naturale, să miroasă frumos şi să mă binedispună. Aşa am ajuns la Mio Bio, un magazin super cochet pe lângă Piaţa Romană (Jules Michelet 9), un loc unde se găsiţi cosmetice organice şi unde fiecare produs reprezintă o bucăţică de natură, de răsfăţ şi cu dichis.

Şi, pentru că vine Luna Cadourilor, fetele de la Mio Bio s-au gândit să marcheze în mod special asta cu un Calendar de Crăciun. Mai ţineţi minte cum ne făceau părinţii în copilărie? Un calendar în care primeam câte ceva dulce în fiecare zi din decembrie, până la Crăciun, iar dacă trişam nu mai venea Moşul! Ei, Mio Bio are câte o surpriză în fiecare zi: reduceri şi daruri pentru cine vrea să se răsfeţe pe sine ori pe cei dragi!

Pentru că v-am povestit de toate acestea am, fireşte, şi daruri pentru voi: trei produse de răsfăţ de la Mio Bio, din colecţia Lia – delicii pentru piele. Şi pentru că nu se discută gusturile, vă las pe voi să vă alegeţi aroma favorită, că aveţi de unde! Deci trei produse Lia, la alegere, de aici, câte unul pentru fiecare câştigător. Ca de obicei, aveţi şi voi ceva de făcut, iar asta înseamnă un comentariu în care să-mi spuneţi cum vă răsfăţaţi voi după o zi complicată! :)

IMPORTANT!

Vineri, pe 2 decembrie, blogul printre rânduri împlineşte frumoasa vârstă de un an, motiv pentru care am decretat aceasta Săptămâna cadourilor pentru cititori fiindcă simt nevoia să vă mulţumesc cumva pentru că îmi sunteţi alături, că citiţi, comentaţi, recomandaţi şi toate cele, iar de ieri şi până vineri, inclusiv, puteţi câştiga în fiecare zi un alt cadou.

Luni am oferit o carte, iar ieri trei vouchere în valoare de 50 de lei fiecare de la sosetăria.ro pentru a vă face iarna mai veselă şi mai…călduroasă.  M-au distrat foarte tare răspunsurile voastre şi, pentru că au fost atât de multe (vă mulţumesc!!!), a trebuit să apelez la ajutorul random.org pentru a decide comentariile câştigătoare, după cum urmează: 3427, 3431, 3444, sau, pe numele lor, Carmina, Alina Toma, Ihearpixels – FELICITĂRI!

Mulţumesc tuturor celor care au comentat şi m-au lămurit întrucâtva cam ce se întâmplă cu şosetele ce dispar ele una câte una, niciodată în pereche! Pentru voi am două ponturi de la şosetărie: 1. dacă vă abonaţi la newsletter aveţi 10% discount! 2. astăzi produsele Marilyn au reducere de 15%. Shop ‘e ele! :)

Share: