Vin la TIFF de numaiștiucâți ani și, deși  neîndoielnic excepțională, experiența festivalieră a avut un fel particular de a se autodefini într-un fel distinct în fiecare an. Au fost ani în care am fugit după filmele din competiție, am văzut și câte patru filme pe zi, alții mai sociali, cu petreceri, alții cu documentare, alții cu evenimente conexe și laboratoare, 10 pentru TIFF. Nu-mi propun în nici un an să fie așa sau așa, pur și simplu mă trezesc într-un film și-l las să văd unde mă duce.

Marta Ușurelu își respectă promisiunile. A promis că o să facă dezbatere la evenimentele mari ale BIZ și se ține de cuvânt. Dincolo de cele organizate în tabăra faimoasă de la Pârâul Rece, am avut debate anul trecut la Media& Marketing, la Zilele BIZ, la cea mai recentă conferință și lansare de top pentru frumoasa industrie a comunicării, iar acum o să avem debate la ziua de CSR. Tema se anunță deja fierbinte: finanțarea cheltuielilor de regie într-un ONG.

Se apropie, începe pe 2 septembrie, și vom mai povesti despre asta. Acum, însă, e vorba de un anunț care trebuie publicat repede pentru că site-ul festivalului a fost ținta unui atac informatic și e picat, astfel că publicul nu mai are acces acum la program și la informații.

Am fost plecată, festivalier sau nu, cam toată vara și, după un (prea) scurt concediu la mare, m-am pornit către Deltă, la Anonimul, pentru o cură de filme, oameni pe gustul meu, mare și chill. Mda, știu, aș fi putut spune relaxare, da’ chill mi se pare o descriere mai bună. Iar festivalul ăsta a fost cam tot ce mi-aș fi dorit pentru final de vară, și încă ceva pe deasupra!

M-am întors de câteva zile bune de la Bonțida via Cluj via toate satele si orașele de pe drum, că am venit cu autocarul. Unul special, cu cocktails, internet, măsuțe și muzică mișto în boxe, cât să prelungească starea perfectă de la Electric Castle – cinci zile de bucurie, țopăială și relaxare absolută, zeci de mii de pași (brățara fericită!) merși ori dansați, ceai din Tatra, muzică, joacă și-un dram de alint.

Mă învârt de ceva vreme în peisajul festivalier de pe la noi, prin urmare știu cât de importanți sunt sponsorii pentru buna desfășurare a unui asemenea eveniment și cât de important e ca oamenii implicați să facă eforturi să înțeleagă evenimentul și publicul său, în așa fel încât nu doar să bifeze o siglă pe afișe ci să fie integrați în eveniment și să facă experiența participării mai plăcută pentru public.
Mastercard e unul dintre exemplele bune la TIFF, într-un parteneriat care durează de 11 ani, gândit și realizat cum trebuie.

Îmi place să văd lucrurile din alte unghiuri, mi se pare că genul ăsta de curiozitate, what if-ul, mi-a adus o mulțime de idei valoroase. Și, într-o anumită manieră, sinonimă cu empatia, nu doar profesional.
Unii îi zic ???thinking outside the box???, pentru mine e doar felul în care înțeleg să lucrez, atâta timp cât ieșirea din tipare și provocarea propusă au un sens și un fir roșu. Altfel, ideea (sau efortul) de a fi diferit doar așa, de sanchi, mă lasă mai rece decât icebergul care a scufundat Titanicul. De fapt, de multe ori, aproape mă irită, pentru că, dacă n-are sens, n-are nici autenticitate.

Prima dată când am ascultat Asaf Avidan a fost, desigur, cu One Day/Reckoning Song în varianta remixată de DJ-ul german Wankelmut și i-am remarcat vocea specială, doar că în varianta aia remixată simți mai puțin cum e vocea lui, de fapt.
Recunosc că nu am căutat să ascult mai mult atunci ci abia mai târziu, acum patru ani, când am dat la o terasă de Different Pulses, am căutat-o cu Shazam și mi-am adus aminte de artistul cu voce ireală.

Anul trecut pe vremea asta dădeam refresh la ploualabontida.com și mă amuzam teribil de umorul inițiatorilor, iar între timp urmăream discuțiile de pe pagina festivalului dar și cârcotelile și sfaturile prețioase ale unora și altora, de zici ca toți erau, frate!, specialiști în festivologie udată de ploaie! De fapt, am și scris pe tema asta!

Altfel, prefer oricând un duș răcoritor căldurii, deci pentru mine ploaia nu e deloc un capăt de țară. Iar anul ăsta, în ciuda prognozei meteo, nu chiar dintre cele mai prietenoase, ma duc (iar!) la Castel!

Știu ce înseamnă să faci un festival mare și cu câtă atenție trebuie să socotești un buget, pentru că ai vrea să pui în program cât mai multe și mai variate, să ai cât mai multe locuri în care publicul poate veni, invitați mulți și prestigioși, ateliere, petreceri și alte evenimente. Banii nu sunt niciodată destui, dar te poți socoti totuși norocos când știi că ai niște parteneri de cursă lungă care vin spre tine, în mod tradițional deja, care te ajută să faci lucruri în spiritul evenimentului tău și sunt mai degrabă îndreptați către public când vine vorba de activări. În cazul de față vorbim de TIFF și de MasterCard care, anul ăsta, au aniversat 10 ani de când colaborează pentru bunul mers al celui mai mare festival de film din zonă.