Pentru cine a deschis televizoarele mai târziu, anul ăsta Oscarurile au fost aproape predictibile, mai puțin la categoria Cel mai bun film, unde La La Land n-ar fi câștigat… dacă Warren Beatty n-ar fi primit alt plic, iar Faye Dunaway n-ar fi citit alt nume. Îmi e peste poate să cred că treaba asta, oricât de nașpa, n-a fost regizată, deși pe cuvânt că nu pricep de ce, că a fost de un penibil desăvârșit, ca-n filmele cu proști, cu toată echipa La La Land pe scenă, puzzled: This is not a joke. Moonlight is the Best Picture.
Prin urmare, lista câștigătorilor mai jos, cu speranța că nu se mai găsesc plicuri noi și la alte categorii și nu public fake news!
Sunt, azi, patru săptămâni de când am ieșit în stradă ca să spun că planurile Guvernului legate de modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, dar și cele legate de grațiere, nu mi se par ok*. Mă așteptam, în miercurea aia, la câteva sute de oameni. Era îngrozitor de frig și proiectele doar ce fusesera publicate. Au ieșit mii.
În duminica de după au ieșit și mai mulți, a fost și un marș, și apoi iar, pe 29 ianuarie. Am crezut că a fost suficientă și vădită opoziția populară, că nu vor avea curaj. Au avut. Marti, pe 31 ianuarie, ???noaptea, ca hoții???, au dat deja-celebra ordonanță de urgență cu numărul 13. M-am îmbrăcat și-am ieșit imediat, că nici nu stau departe de mamuți. Și am ieșit, de-atunci, în fiecare seară, ca la program. Muncă-protest. Muncă-protest. Muncă-protest. Obositor, fără îndoială, dar nici nu știu când m-am mai simțit atât de încărcată de energie bună, de conștiința faptului că fac ce trebuie, sunt unde și alături de cine trebuie, în felul ăsta.
N-a fost cel mai greu, din punct de vedere al cotidianului, dar a fost cel mai crunt în relația dintre mine și… mine. Am fost puternică pentru alții, însă… am cam uitat de mine, iar asta m-a prins și cu garda la pământ.
Sumarizat într-o singură imagine, ar fi așa:
Mi-am petrecut ziua asta ca niciodată, cu o retrospectivă. Am plâns, cu gândul la ce nu mai pot schimba și trebuie să accept așa cum e, și am zâmbit când am conștientizat că am rămas, chiar și în anul asta rău, sinceră cu mine. Cu ce sunt, unde sunt.
Știu ce am de făcut în continuare, fără rezoluții și promisiuni, fără strâns din dinți și ambiții stupide. E ce trebuie. Și-o să fie bine.
Ceea ce vă doresc și vouă, firește. Imediat ce se sfârșesc aplauzele care acompaniază Radetzky March, desigur, adică exact momentul în care, pentru mine, începe cu adevărat un nou an!
Prima data la Divan. Nu stiu la ce sa ma astept. Filme si mancare. Dunare. Cativa cunoscuti. Poezie!
Cu gandurile astea am plecat spre editia a saptea a Divanului degustatorulor de film si arta culinara de la Craiova/Port Cetate.
Am descoperit un loc un pic aspru la mal de Dunare, cu un conac si doi tei batrani ce-l umbresc, o gara fluviala, oameni (mai multi decat ma asteptam) relaxati si prietenosi, gazde binevoitoare, un un concert, un film, o cina delicioasa, camping, musafiri si filme. Scurte si lungi, documentare si artistice, pentru toate gusturile.
Si asfintituri spectaculoase!
E o tihna aproape palpabila aici, in ciuda faptului ca e mereu cate ceva de facut, un film de vazut, un vin de baut, o discutie, oameni noi, Caini, caini si suricata Angela.
Mai aveti vreme sa veniti pentru finalul de saptamana pentru o portie zdravana de cinema si poante balcanice, la pachet cu atmosfera relaxata. N-o sa regretati!
Sunt, din nou, la Sfântu Gheorghe, pentru o porție generoasă de filme și o cură de destresare în cel mai frumos și liniștitor loc, cu oameni pe măsura locului, și cu gândul că n-aș vrea să revin la viața citadina… vreodată!
Văd filme, cel puțin două, uneori trei, scurt și lung metraje, văd retrospectiva cu filmele invitatului special – redescoperit(e) cu puțin timp înainte să vin aici – Park Chan-wook. Din ce-am văzut până acum (4/5) preferatul meu ramâne în continuare Sympathy for Mr. Vengeance, dar și premisa de la care pleaca Thirst e foarte mișto, de exemplu. Adică nu vreau să vă influențez, vedeți tot ce puteți* și formați-vă propriile păreri.
* The Handmaiden, prezentat în festival, va fi distribuit in Romania începând cu 4 noiembrie de către Asociația Culturală Macondo.
Bag seama că ori înnebunește lumea, ori ieri s-a aliniat vreo planetă responsabilă de fixurile oamenilor care fac lucruri trăznite când li se pune lor pata – așa cum sunt ele prezentate în cinematografia foarte contemporană, că, na, la TIFF, cu câteva excepții de neprețuite arhive, numai filme noi se văd!
O să trec ușurel peste filmul cu vaca, primul dintr-un calup de patru văzute ieri, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, a fost ca un banc sec, așa, ci pentru că voi să mă concentrez pe Mr. Gaga – minunatul documentar făcut de Heyman Brothers despre uluitorul Ohad Naharin, coregraful & directorul artistic al Batsheva Dance Company, una dintre cele mai bune din dansul contemporan. Ăăăă… din lume!
Aseară mi-am dat pauză o oră și ceva și-am fugit la concertul lui Alexandru Tomescu de la Catedrala Sf. Iosif, parte a Turneului Stradivarius Experience 2.0.
A fost plin, s-a stat și în picioare, spre bucuria mea, și au fost și destui copii. Care au stat cuminți și, la final, s-au rânduit frumos și emoționați pentru autografe.
Cititorii mei m-acuză
(și eu dau vina pe muză)
Că pe blog nu am mai scris
Ca s-alung al lor plictis.
Scuze aș avea, zic drept,
Dar nu musai de efect.
Și, oricum, nici n-ar conta,
Cititorii-ar comenta!
Încă nu s-a terminat lansarea și am primit pe mail comunicatul cu detaliile despre cele două noi telefoane de la Samsung: Galaxy S7 și Galaxy S7 edge. În timp ce încă mă uit la evenimentul de lansare, transmis live via YT și pe site-ul producătorului – GJ, The Practice! În plus, o inovație mică și la transmisie: scena e în mijlocul sălii și, dacă vrei, poți alege din mai multe unghiuri, așa că ai o privire de 360 de grade asupra lansării, comod, de-acasă.
Sunt fan Samsung dar, mai mult de-atât, m-am uitat ca PR la eveniment, curioasă care e povestea și cum se livrează. Flawless, cam ăsta ar fi cuvântul. Plus Mark Zuckerberg, as special guest!
Succesul. E în firea noastră să-l căutăm. Dar prea mult timp am așteptat să ni se spună unde-l găsim. Am zis că e pus de-o parte pentru unii. Sau undeva prea sus ca să-l atingem. Că trebuie să pleci din țară. Sau să rămâi, dar la putere.
Admit că nu-mi sunt străine câtuși de puțin gândurile astea. Că m-am gândit să plec. Dar, în timp ce luam în considerare varianta asta, nu m-am oprit din a mă ambiționa să merg pe drumul meu, în felul meu.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone