Pe Cătălin Ștefănescu l-am cunoscut în excercițiul funcțiunii, el moderator, eu PR, și îi urmăresc emisiunea în fiecare duminică mai ales pentru că are invitați bine aleși, se documentează foarte bine înainte de fiecare emisiune sau eveniment la care participă dar și pentru că îmi place mult stilul lui relaxat, asezat, de a-și provoca sau, dimpotrivă, de a-și sprijini interlocutorii.

Cătălin e (și) unul dintre cei cinci mentori de la Ideo Ideis și tot el realizeaza Master Class-urile de la festival. De obicei el este cel care adresează întrebările celorlalți, fie că e vorba de colegii lui de mentorat, Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu, sau de alți invitați, dar anul ăsta am decis că cineva ar trebui să-l ia și pe el la întrebări și, fiindcă n-a avut nimic împotrivă când i-am propus istoria, iată! Și, pentru că la această ediție Ideo, Cătălin a ales să includă și Chestionarul lui Proust în discuții, tot așa am făcut și eu.

Am început interviul prin a-i propune câteva personaje pe care să le convingă – sau nu! – să vină la Ideo Ideis, apoi am vorbit despre unde e și încotro se îndreaptă festivalul, iar în a doua parte o să aflați de unde vine titlul interviului și răspunsurile la Chestionarul lui Proust.

Ce-a ieșit citiți mai jos, nu înainte de a vă spune că în seara asta Cătălin Ștefănescu începe noul sezon al emisiunii Garantat 100%, la TVR 1, de la ora 23.30, avându-i ca invitați pe muzicianul și sociologul (sic!) Marius Moga și pe istoricul Dan Falcanu. Vizionare plăcută și… lectură plăcută!

Azi, ultimul spectacol de teatru tânăr de la această ediție Ideo Ideis i-a avut ca protagoniști pe cei de la trupa Mircea Albulescu din Câmpina, care au jucat un text adaptare după Soacra cu trei nurori, de Ion Creangă. Mi-au plăcut mult ritmul și coordonarea lor, și pofta cu care au jucat. Dar cred că cel mai mult mi-a plăcut Ana, o actriță de doar zece ani, mezina trupei, cu rol și replici, nu doar așa, o apariție simpatică!

Înainte să ajung pentru prima dată la Timișoara, și sunt vreo 12-13 ani de-atunci, stăteam la povești c-o gașcă veselă la Casa Eliad. Printre oamenii de bine, și Mircea Baniciu, care mi-a zis: Abia prima dată la Timișoaraaa? Ce mișto, să vezi, o să-ți placă mult!

Ce-i drept, mi-a plăcut mult, chiar dacă, ocupată fiind, nu prea am avut vreme de plimbări și vizitat orașul.  Și l-am sunat pe Mircea să-i spun că e fain orașul lui natal doar că… Măi, Tetea, aici nici măcar câinii nu fug! În schimb, sunt oameni care n-au răbdare să-și termine cuvintele! Îmi amintesc perfect că unul dintre oamenii cu care trebuia să mă văd acolo, o jurnalistă, a întârziat câteva minute și, când a ajuns, mi-a zis: amfoamesamânoînghedecioco. Așa, într-o suflare, într-un singur cuvânt! Ceeeee? Am fost la Mec să mănânc o înghețată de ciocolată, mi-a tradus ea mai apoi. Și era coadă.
Mno!

Revenind la Mircea Baniciu, l-am provocat, zilele trecute la o scurtă discuție despre Timișoara. Că, vorba aia, azi acolo, mâine în toată țara!

Programul de voluntariat de la FITS nu e câtuși de puțin mai impresionant decât restul Festivalului. Sunt în jur de 300 de tineri (și chiar mai puțin tineri), din Sibiu, dar nu numai, care vin an de an la FITS pentru a ajuta la buna desfășurare a Festivalului. Fără ei, fără entuziasmul și puterea lor de muncă, toată această sărbătoare a teatrului nu s-ar putea desfășura la asemenea dimensiuni. Mulți dintre ei nu se află la prima ediție de implicare și pe toți îi alege și coordonează Lavinia Alexe, unul dintre cei mai empatici și plini de răbdare oameni pe care îi cunosc!

Pe lângă voluntarii români, însă, an de an, prin EU JapanFest, vin la FITS și voluntari japonezi. Printre cele mai importante motive pentru acest schimb se află experiența de festival și de organizare de spectacole. În Japonia, principala filosofie e munca, nu distracția, iar stresul populației și lipsa experienței lor de a organiza spectacole care să atragă și distreze publicul, în ciuda faptului că au niște săli de spectacol care ar include șapte polivalente autohtone!, duc la o rată de sinucidere semnificativ mai mare decât în Europa, iar asta a devenit o preocupare importantă pentru autoritățile japoneze.

Orice festival, și mai ales unul de amploarea TIFF, are nevoie de prieteni dar are nevoie și de bani ca să se întâmple, și nu puțini, pentru că sunt mulți oameni implicați în buna desfășurare, multe locații și, în general, multe de facut, așa că, dincolo de eforturile locale, sponsorii sunt foarte importanți, iar implicarea lor neprețuită. Știu din culise cam ce înseamnă bugetare de festival și cum fiecare leu contează pentru încă un eveniment, încă un oaspete străin, încă o bucurie oferită publicului. Și, vă rog să mă credeți, cultura nu e neapărat o prioritate pentru multe din companiile care au puterea (financiară) de a se implica în astfel de evenimente.

Prin urmare, o reverență (chiar și în scris) mi se pare cel mai mic efort pe care îl pot face pentru ca cei care susțin evenimentele culturale să aibă parte de o vizibilitate sporită, pe măsura implicării. Iar când e vorba de branduri cu care am afinitate, cu atât mai mult!

La această ediție TIFF am avut ca partener printre rânduri MasterCard, cei care în acest an au ales să ajute festivalul și prin aducerea tehnologiei contactless, o premieră festivalieră în România, și o modalitate prin care cozile la bilete pot fi scurtate sau măcar ajutate să avanseze mai repede. Citiți mai jos un interviu cu Georgia Baltag, Marketing Manager MasterCard România, ca să aflați de la sursă de ce și cum!

O știți, cu siguranță, e una dintre campioanele României la gimnastică sportivă, una dintre fetele de aur care ne-au adus atâtea bucurii și motive de mândrie: Sandra Izbașa. Deși s-a retras din activitatea competițională, nu s-a îndepărtat de sport, iar acum se ocupă de comunicarea CSA Steaua – nici nu se putea o alegere mai bună!

Săptămâna aceasta, Sandra și colegii ei de la Steaua se află la AFI Palace Cotroceni pentru a se întâlni cu fanii mari și, mai ales cu cei mici, pentru autografe și discuții despre beneficiile sportului. Am plăcerea să vă prezint un scurt interviu realizat miercuri cu ajutorul echipei de la Golin Harris – mulțumesc frumos!

Nu e un secret pentru nimeni, cred, că cei de la BIZ au tot felul de idei şi proiecte, şi nici că muncesc la ele până le pun la punct şi au succes. Numere speciale, interviuri, subiecte fierbinţi dezbătute pe larg şi multe altele şi-au găsit locul (de multe ori în exlusivitate) în paginile revistei sau în cadrul evenimentelor pe care cei de la Biz le organizează. În mai, pe 21, vor organiza nu doar o conferinţă dedicată marketingului, Best Marketing (ediţia a treia), dar vor lansa, în premieră, şi Anuarul directorilor de marketing din România – un instrument ce se va dovedi foarte util, vă promit!

Apropo de eveniment şi de acest catalog al directorilor români de marketing am discutat un pic cu Marta Uşurelu, redactor şef şi owner BIZ, despre ce fel de informaţii găsim în Anuar, dar şi ce vom afla la conferinţa din mai. Mulţumesc, Marta, pentru răspunsuri, iar vouă… Lectură plăcută!

În spatele scenei, imediat după ce a câştigat Oscarul, Cate Blanchett a vorbit despre Australia, presiune, pijamale şi ciocolată. Discursul de pe scenă e aici.

Lui Matthew McConaughey i-am ţinut pumnii az’noapte aşa cum am făcut-o de puţine ori în istoria personală a premiilor Oscar, fiindcă a fost atât de bun, şi în rolul care i-a adus premiu, dar şi în apariţia din Lupul de pe Wall Street, performanţă demnă, de asemenea, de un premiu al Academiei. Însă cum nu putea fi nominalizat la ambele categorii, a luat pentru cel mai bun actor. Şi chiar a fost!

Iată selecţiuni din interviul oferit în culisele Oscarurilor, aseară. Sau, mă rog, azi dimineaţă. Discursul de pe scenă îl puteţi citi aici.

După cum spuneam, Lupita nu a fost favorita mea dar pot să fiu ok cu faptul că a câştigat, pentru că n-a jucat rău deloc, e primul ei rol, toată nebunia cu premiile şi sucesul e atât de nouă încât las’ să se bucure! Am publicat discursul de pe scenă, aici aveţi selecţiuni din interviu oferit celor de la presă în culise.